I soliti ignoti (1958) – Veșnicii necunoscuți
Regia: Mario Monicelli
Distribuția: Vittorio Gassman, Marcello Mastroianni, Renato Salvatori
‘I soliti ignoti’, filmul din 1958 al lui Mario Monicelli, poate fi considerat ca un sănătos hohot de râs cu care se încheie perioada neorealismului italian. În fapt, Monicelli regizase în deceniul care precedase filmul acesta aproape 15 comedii, mai mult decât una pe an, și printre ele opt dintre filmele în care vedeta și personajul principal era vestitul actor comic Totò (care apare și aici). Titlul italian al filmului înseamnă în traducere aproximativă ‘suspecții obișnuiți’, dar titlul de lucru a fost pentru multă vreme ‘Rifufu’, o replica a celebrei comedii franceze ‘Du rififi chez les hommes’ care se bucurase de succes internațional cu câțiva ani înainte. Difuzarea engleza a fost făcută cu titlul ‘Big Deal on Madonna Street’. Personajele filmului reprezintă un mozaic de caractere și dialecte din diferite regiuni ale Italiei, iar peisajul Romei, pe străzile căreia a fost filmat, se încadrează în atmosfera neorealistă, în timp ce accentul acțiunii este pe comedie. Monicelli a fost unul dintre maeștri comediei în stil italian și acesta este unul dintre cele mai bune filme ale sale.
Eroii filmului sunt o gașcă de pungași simpatici, care caută să iasă din mizeria economică postbelică prin tot felul de mijloace, în cea mai mare parte ilegale. Fiecare personaj este distinct, și ca fizionomie, și ca personalitate, și ca loc de naștere și ca fel de a vorbi. Ceea ce le este comun este faptul că sunt cam neîndemânatici, dintre acei bărbați pe care nu-i ajută nici capul și nici norocul, deci material foarte bun pentru comedie. Aflând un pont despre un seif într-un magazin de amaneturi, ei plănuiesc cu minuțiozitate jefuirea acestuia. Ar fi materialul unui film clasic despre jafuri și jefuitori, dar rar s-a adunat pe ecrane să planifice și să execute ‘o lovitură’ o echipă atât de incompetentă. Există și o scenă lungă de jaf, iarăși în competiție cu francezul ‘Rififi’, dar desfășurarea și finalul sunt total inedite.
Toată echipa de actori este excepțională, dar nu putem să nu-i numim pe Marcello Mastroianni aflat cu puțini ani înainte de glorie, pe Vittorio Gassman în primul său rol comic important (aveau să mai urmeze multe) și pe Claudia Cardinale, aflată, la 20 de ani, la doar al doilea său rol într-un film de lung metraj. Un rol relativ mic, dar suficient pentru a atrage atenția spectatorilor și producătorilor și a-i lansa cariera. În fine, Totò, colaboratorul fidel al lui Monicelli, are și el un rol micuț, dar rol cheie în intrigă. Cunoscătorii istoriei cinematografului vor putea include ‘I soliti ignoti’ în categoria filmelor neorealismului italian târziu, în timp ce amatorii de comedii vor găsi suficiente prilejuri de delectare. Filmul lui Monicelli a dat naștere multor remake-uri și imitații, și asta pe bună dreptate. Cei care vor găsi și vor viziona filmul se vor distra direct de la sursă.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
