Première année (2018) – Primul an la medicină
Regia: Thomas Lilti
Cu: Vincent Lacoste, William Lebghil, Michel Lerousseau
Când vine vorba de studenții de la medicină, totdeauna lucrurile sunt complicate. Însă sistemul francez este în această privință unul dintre cele mai stricte din lume. Și acest lucru se vede foarte clar în pelicula Première année (Primul an la medicină), regizată de Thomas Lilti. Având o serie de scene foarte expresive, cu mii de studenți care încearcă din răsputeri să treacă de primul an, care le asigură apoi un loc printre studenții cu drepturi depline la Facultatea de Medicină, mulți dintre ei ajung să de dezumanizeze și să își epuizeze resursele înainte de a deveni medici, se transformă în veritabile mașini de învățat, fără să treacă materia prin vreun filtru personal.
Première année are deja patru nomizaliări pentru scenariu și tineri actori în cadrul Club Média Ciné 2019, César Awards, France 2019, Film by the Sea International Film Festival 2018, Lumiere Awards, France 2019. Pelicula a fost prezentată în premieră și simultan în mai multe orașe din România în cadrul Festivalului de Film Francez, ediția a 23-a. Tânărul Vincent Lacoste este aproape o vedetă, bucurându-se de un succes real atât în rândul publicului, cât și al criticilor de film, care i-au acordat calificative mai mult decât pozitive pentru majoritatea filmelor în care a jucat până acum (de exemplu Amanda sau Sorry Angel).
Thomas Lilti, regizorul filmului, este de asemenea rezident al Franței, având încă două filme de gen în palmares: Medecin de campagne și Hippocrates: Jurnalul unui doctor francez, ambele inspirate din experiența sa în profesia medicală. Première année este povestea a doi studenți la Medicină, unul care repetă primul an a treia oară, celălalt care este la prima experiență de acest gen. Primul știe sigur că asta vrea să facă toată viața, celălalt nu este convins de acest lucru. Împreună învață nu numai cum să treacă de acest prim an dificil, dar și cum să învețe și cum să își păstreze cumpătul și umanitatea.
Benjamin (William Lebghil) este unul dintre cei 2000 de absolvenți de liceu care este gata să își înceapă studiile medicale însă doar despre 300 dintre aceștia vor trece de primul an. Acest sistem care limitează numărul studenților cu acces în anii următori a fost foarte criticat, iar guvernul Macron a anunțat recent că va fi anulat în 2020. Unul dintre rezultatele sistemului este cei care doresc cu adevărat să devină doctori, dar nu sunt studenții de vârf ai grupului sunt „blocați” în primul an. Unul din acești studenți este Antoine (Vincent Lacoste), care încearcă pentru a treia oară să obțină în cele din urmă notele necesare pentru a reuși. Între cei doi se leagă imediat o prietenie, care va fi greu încercată de-a lungul filmului.
Tatăl lui Benjamin este chirurg, deci el are deja un background în acest domeniu, iar Antoine speră să-și dea seama ce a greșit în ultimii doi ani petrecând timp cu noul său prieten. Avem o confruntare la nivel ideatic, iar între cei doi tineri intervine o fricțiune credibilă care ia forma unei drame clasice, în care valorile tind să nu mai rezoneze. Antoine va claca de câteva ori, fiind ajutat când de familie, când de noul său prieten Antoine, care este adevăratul motor al întregii acțiuni. Atunci când acesta se răzvrătește la clasa și începe să corecteze o profesoară, rezultatul este destul tragic, el fiind internat pentru epuizare într-un cadru specializat.
Regizorul Lilti nu intervine în poveste, ci o lasă să curgă natural, preferând observația și studiul. Privitorul poate empatiza cu personajele de pe ecran și povestea avansează într-un ritm veridic. Există afecțiune și între cei doi, prietenia nu este oportunistă, cum poate părea la început. Deși supusă unor pericole clare, aceasta rezistă și se consolidează, cei doi regăsindu-se asemănători în rutina vieții universitare. Scenele în care sunt prezentați studenții în hale la examen sunt tulburătoare, avem impresia că avem de-a face cu mașini de învățat. Acesta este și unul dintre semnalele de alarmă pe care le trage regizorul, pentru că finalul filmului, deși readuce actorii în prima scenă a peliculei, alege un alt deznodământ. Un final imprevizibil, sugestiv, care readuce în prim plan ideea de umanitate.
Evocarea meticuloasă a acestei lumi medicale universitate timp de 90 de minute dezvăluie ceva dintr-o complexitate emoțională greu de închipuit, reacții imprevizibile la stres, dezechilibru și asumarea responsabilității. O maturizare forțată, un loc unde zâmbetele aproape că dispar este refăcut pe alte baze. Lacoste și Lebghil fac un joc excelent împreună și demontează o serie de mituri despre începuturile profesiei de medic. Camera mică în care locuiesc cei doi și în care își consumă cea mai mare parte din zi învățământ contrastează puternic cu halele și amfiteatrele de examen, unde sute de indivizi încearcă să își croiască drum către medicina veritabilă. Avem și câteva exemple de profesori altfel, dincolo de cei care nu fac excepție de la regulă, dar și câteva idei sugerate în subsidiar despre ce înseamnă un părinte care este atent la nevoile copilului care a devenit student.
Filmul Première année are un ritm bun, optimism, valori veritabile pe care le insinuează ca modele, dar și o poveste care se susține. Umor, frânturi din viața studențească, un limbaj comun al tinerilor de pretutindeni și oferă privitorului posibilitatea de a empatiza cu personajele. Timpul se scurge rapid atât în film, cât și pe scaun, iar final avem parte de o surpriză reală. Vizionare plăcută!
