Filme Filme americane

Manhattan este (din nou) distrus – A Quiet Place: Day One (2024)

A Quiet Place: Day One (2024) – Fără zgomot: Ziua 1
Regia: Michael Sarnoski
Distribuția: Lupita Nyong’o, Joseph Quinn, Alex Wolff, Djimon Hounsou

O dimineață cu vreme frumoasă în New York. Metropola începe încă o zi de viață diversă, dinamică, gălăgioasă. Deodata, se întâmplă un eveniment extraordinar, care va schimba viețile tuturor. Nu, nu este vorba despre un film despre 9/11 ci despre ‘A Quite Place: Day One’, un film despre invazia extra-tereștrilor care vor distruge, pentru a mia oara în istoria cinematografiei, Manhattan-ul. Despre invadatori nu vom afla prea multe, decât că sunt niste monștri ucigași, care se ghidează după sunete. De fapt, sunt șanse ca iubitorii de filme horror cu monștri extra-tereștri să-i cunoască deja, căci filmul realizat în 2024 este un prequel al primelor două filme din seria ‘A Quite Place’ co-scrise și regizate de John Krasinski. De data aceasta Krasinki este doar co-autor al scenariului, regia fiindu-i încredințată lui Michael Sarnoski.

Combinația horror – extra-tereștri este deja cunoscută, dar scenariștii au avut inspirația să adauge două personaje foarte diferite și foarte improbabile pentru filmele de acest gen. Samira (Sam) este o poetă, bolnavă de o boală probabil terminală. Se afla în Manhattan împreună cu îngrijitorul ei din clinica unde este tratată, pentru ceea ce ar putea fi ultima ei vizită în orașul în care crescuse și de care o leagă cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. Într-un fel însă, durerea permanentă și conștientizarea faptului că moartea oricum se aproprie o fac un gen special de luptătoare pentru supraviețuire. Ea este cea care oferă sprijin moral celor din jur, printre care se afla Eric, un tânăr englez aflat în vizită la New York tocmai atunci când lovește catastrofa. Cei doi vor forma o alianță de câteva ore care are ca scop supraviețuirea. Manhattan este cel mai zgomotos loc din lume, și tocmai de aceea, șansele sunt mai bune pentru cei marginalizați, care ies în afara normelor.

Realizatorii acestui al treilea film din ciclul ‘A Quiet Place’ reușesc să continue pe aceeași linie de calitate ceea ce realizaseră în primele două filme. Nu insistă prea mult cu descrierea monștrilor, pe care-i vedem doar fracțiuni de secundă și nu se complică cu tehnologii. Nu lungesc povestea și nu adaugă nimic excesiv. Exista câteva scene de horror și de thriller de acțiune destul de bine făcute, dar nu ele sunt esențialul. Singurul lucru care mi s-a părut că lipsește din scenariu este mai multa consistență în descrierea personajului lui Eric, intepretat de Jospeh Quinn. Sam este cea care domină povestea, și nu doar datorita jocului actoricesc excelent al Lupitei Nyong’o. Manhattanul este, poate, din nou distrus, dar pe Sam, poeta care știe să-și înăbușe strigătele de durere și să-i ajute pe cei din jur ne-o vom aminti-o și după ce se termină filmul.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

„The Time Traveler’s Wife” (HBO Max, 2022) sau despre examenele iubirii

Corina Moisei-Dabija

Trei povești într-un film bun: Nocturnal Animals (2016)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literara (27 mai – 2 iunie 2013)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult