Les saveurs du Palais (2012) – Haute Cuisine
Regia: Christian Vincent
Scenariul: Etienne Comar, Christian Vincent si Danièle Mazet-Delpeuch (story)
Distributia: Catherine Frot (Hortense Laborie), Arthur Dupont (Nicolas Bauvois), Jean d’Ormesson (Le Président), Hippolyte Girardot (David Azoulay)
Farmecul discret al …. Burgheziei :).
De fapt, un colt de perdea ridicata de pe fata-prea-nestiuta a bucatariilor de la Elysée Palace, de pe acerbele competitii-invidii-mancatorii-malversatiuni intre “master chefs”, de pe perfectiunea simplitatii-creative-inventive din arta culinara, de pe farmecul gastronomiei “ca la bunica acasa”, de pe constientizarea pretului pe care il cere munca bine facuta…
Un film de mare frumusete si relaxare pentru cei ce stiu sa aprecieze savoarea unei bucatarii de mare finete, aromele si culorile unor preparate simple ce duc cu gandul la bogatia si darnicia naturii si la amintirea “mamaiei” care le-a format si educat papilele gustative.
Un film insa, pe de alta parte, care face elogiul acelor personalitati devotate muncii lor si gata sa plateasca pretul cerut de aceasta munca. Dar nu orice pret! Nu pe acela care cere “dezbracarea de caracter”, abandonul constiintei!
Ori, la baza scenariului acestui film stau memoriile adaptate ale Danièlei Delpeuch, sefa bucatariei personale a Presedintelui Frantei, François Mitterand, pe parcursul a doi ani si jumatate, intre 1988 si 1990.
O femeie puternica si talentata, din regiunea Perigord, cu o formatie profesionala solida, cunoscuta si recunoscuta la nivel national, cu multiple relatii si cunostinte in randul furnizorilor de calitate in domeniul gastronomic (de la ierburi pana la lactate, legume, carnite si pestiuci de tot felul). Si bineinteles, in primul si mereu primul rand … TRUFELE, acele extraordinare si sigur ca da, piperate la pret “ciuperci” provensale.
Trebuie sa va trimit sa-l cititi pe Peter Mayle, cu ale sale “Un an in Provence” si “Din nou in Provence”, din care recenzie trebuie sa va citez: “Incepand cu « O afacere cu trufe », in care are parte de exemplificari si instruiri privind detectarea si culegerea mult ravnitelor si exorbitantelor ciuperci cu ajutorul cainilor antrenati special, ba chiar si cu ajutorul calificat al porcilor (« Va fi un progres remarcabil in tehnica de detectare a trufelor – le super-cochon »), despre care experienta –imortalizata cu camera de filmat -ne relateaza cu mult umor in pasajul urmator : « Furgoneta se cutremura. Isi facu aparitia, putin cate putin, profilul roz, murdar, al unui porc. Batranul trase mai tare si monstruosul animal incepu sa se balabane, coborand pe rampa. Isi scutura urechile si clipea din ochi. Aproape ca ma asteptam sa urmeze exemplul stapanului si sa ranjeasca spre camera, dar ramase in soare, placid, maret, neafectat de statutul de vedeta. – Anul trecut, spuse Alain, porcul asta a gasit aproape trei sute de kilograme de trufe. Un bon paquet ! Nu-mi venea sa cred. Ma uitam la acea creatura care castigase intr-un an mai mult decat majoritatea directorilor executivi din Londra si totul fara sa beneficieze de un telefon i masina »”
Haideti ca am deviat nitel, dar nu … nu am deviat deloc, pentru ca vizionand acest film, veti intelege ce rol important au aceste TRUFE, in viata lui Hortense Laborie (ca de altfel in viata francezilor – si nu numai – indragostiti de inalte standarde gastronomice). La fel de plin de savoare precum Trufele este momentul in care, undeva in Antarctica, intr-o baza de pe Insulele Crozen (ah, atat de altceva decat Palatul de la nr. 55), Hortense o invata pe reporterita australianca Mary sa pronunte corect in franceza aceste cuvant. Bineinteles, rezultatul este hilar.
Filmul este bantuit in afara de imagini care fac ochii spectatorului sa sticleasca de pofta si bietul lui stomac sa ghiortaie nervos, deci, filmul este fragezit – impanat – asezonat (ca sa fiu in termenii cei mai potriviti), cu mult umor de calitate, inteligent, fin, ironic. Pentru ca perdeaua pe care o ridica povestea acestei imagini “hight-class”, are si valente dramatice, insa puterea caracterului acestei femei, eleganta fermitatii ei, umorul ei sanatos-taranesc si perfectiunea miracolului numit “trufe”, toate acestea aduc o stare stenica spectatorului si o profunzime luminoasa filmului.
Nu am de gand sa devoalez nimic din aceasta poveste, poate doar sa va atrag atentia in mod deosebit asupra momentelor de dialog intim (spun intim nu in sensul la care va va duce mintea pe multi :), ci in sensul acelei intimitati date de comuniunea de spirit, de gusturi, de “momente” unice in viata) dintre Hortense si Le President! Si va mai atrag atentia asupra exemplarului portret cinematografic al personajului principal, exemplu de eleganta, caracter, stil si rafinament feminin realizat in film de Catherine Frot. Bineinteles, alaturi de rafinatul scriitor in viata reala, Jean D’Ormesson!
O imagine impecabila (Laurent Dailland) si atat de sugestiva incat devine de-a dreptul cruda atunci cand spectatorul e un gurmand pofticios!
O coloana sonora semnata de Gabriel Yared, despre care se cuvine sa va atrag atentia, spicuind cateva informatii de pe net, pentru ca are la activ o munca de mare calitate – ca si “compozitor, orchestrator si producator pentru cantareti precum Françoise Hardy, Charles Aznavour, Gilbert Bécaud si Mireille Mathieu”… iar lista sa de filme pentru care a compus, sub mana regizorilor Jean-Jacques Beineix, Robert Altman and Jean-Jacques Annaud este impresionanta. A castigat un premiu al Academiri pentru “Pacientul englez”= 1996 – Anthony Minghella si a fost nominalizat pentru “Cold Mountain” – 2003 si “Talentatul domn Ripley” – 1999. De asemenea, Yared a compus pentru coregrafii Roland Petit si Carolyn Carlson.
Sunt multe articole si interviuri interesante postate pe internet in legatura cu povestea si personalitatea lui Daniele Mazet-Delpeuch si iata doar un exemplu: NyDailyNews.
“Haute cuisine” nu e un film mare, dar este un film incantator, plin de caldura umana si o lectie reala de viata. Scris, regizat si interpretat exemplar! Si pana la urma, asta conteaza!
Ca intotdeauna, eu imi notez filmele in consens cu simtirea mea; chiar nu-mi pasa de ceea ce spune critica “la nivel inalt”. Prin urmare…
Nota: 7.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=ls_qn38kmEY’]
