La vida de los peces (2010) – Viata pestilor
Regia: Matias Bize
Scenariul: Julio Rojas, Matias Bize
Distributia: Santiango Cabrera (Andres), Bianca Lewin (Beatriz), Victor Montero (Pablo)
Ati vazut vreodata un film chilian? Eu nu si acest prim contact a fost o fericita surpriza pentru mine si pentru ca nu sunt egoista, vreau sa va bucurati si voi, cititorii acestui blog, de cele 84 de minute ale filmului lui Matias Bize, asa ca mergeti la cinema!
Dupa cum spuneam, anul meu de spectator de cinema a inceput bine si La Vida de Los Peces se inscrie in aceasta stare. Si ca o coincidenta, este vorba din nou despre un film a carui actiune se petrece in timp real, intr-o constructie teatrala si intr-un spatiu limitat strict.
Este un film poezie, un film eseu, un film fabula, un film despre frumusetea si autenticitatea prieteniilor vechi si a iubirii de neuitat, dar si despre trecerea timpului, a fugii din fata raspunderilor, a cautarilor unor noi provocari (dar fara implicari majore) si a limpezirilor optiunilor personale. Pentru ca trecerea timpului si inteleptirea anilor aduce si intrebarea referitoare la „cu ce ramai?, care este sensul vietii?”.
Andres a fugit cu zece ani in urma din Santiago, din mijlocul familiei si al prietenilor si de langa iubita sa, pentru a deveni „un turist prin viata”. Devenind scriitor si jurnalist in domeniul turismului, stabilit in Europa, la Berlin, strabate lumea si minunatiile ei despre care scrie si povesteste celor interesati sa calatoreasca si sa viziteze cele mai atractive locuri.
O problema de familie, vanzarea caminului parintesc il readuce in Chile si casa lui Pablo, la a carui aniversare este invitat reprezinta prilejul de a-si reaintalni prietenii lasati in urma si pe fosta iubita parasita fara nicio explicatie.
Si ceea ce ni se releva pas cu pas este o impresionanta introspectie psihologica a trecerii individului de la tineretea putin exaltata, putin lasa, putin aventuroasa, catre maturitatea responsabila care discerne intre valorile vietii.
Casa in care Andres fusese primit intotdeauna cu bratele deschise isi traise adolescenta si tineretea alaturi de prietenii sai, devine scena reinvierii amintirilor si sentimentelor personajului, dar si ale celorlalti oameni din viata sa pe care a abandonat-o la un moment dat. Este timpul amintirilor pentru toti!
Este o petrecere in acea seara in casa lui Pablo, o petrecere de la care Andres va pleca apoi din nou la viata sa din Europa, rupand definitiv cordonul ombilical care il leaga de Chile.
Si chiar este gata sa iasa pe usa si sa plece, cand se reintoarce pentru a-si recupera haina si cand incepe plutirea lui prin multele camere, culoare, trupuri si fete omenesti ale acestei case, casa care pare nesfarsita si care ii ofere mereu si mereu amintiri, stari noi, experiente noi si edificatoare …personaje foarte tinere, personaje in varsta … totul intr-un fel de liniste nelinistita a cautarii de sine. Intrebari si framantari apar din adancuri „cui ii pasa de vietile altora? Celor carora le pasa de tine!” Imensul acvariu cu pesti tropicali inotand lenesi in fulgerarile colorate ale apei este ecranul pe care adeseori se reflecta dialogurile lui Andres, privirile sale si gandurile care incep sa ii transpara pe figura. Si asemenea unuia dintre pestisorii din acvariu, Andres isi continua alunecarea prin ungherele casei – acvariu, ajungand fata in fata cu Beatriz, ca o compensatie a amintirii ei, de care nu se poate vindeca. Introspect, nehotarat, nostalgic, Andres este alaturi de Beatriz si in fata lor micutii pesti in traiesc viata, insingurati oamenii, insingurati pestii… Imagini superbe ridicate la o mare emotie artistica de muzica extraordinara a lui Diego Fontecilla si a grupului Inverness:
Si va puteti delecta coborand soundtracksurile acestui film de la adresa de aici.
Plutirea lui Andres continua, urca si coboara scarile casei, cauta…mereu cauta… intra in camera prietenului Francisco, fratele lui Pablo, inca in familie, ca o fantoma-amintire…casa e plina de amintiri care revin in mintea si in sufletul lui Andres.
Aparent fara niciun scop, asa cum inoata pestii in acvariu, asa strabate si Andres taramul magic al casei amintirilor.El trage cu ochiul la viata celorlalti si incepe sa isi puna intrebari privind viata sa. „Ce-ti doresti?” este intrebarea care pluteste intre Andres si Beatriz.
Apoi cei doi pornesc alaturi, mana ei este deasupra mainii lui, acum sunt doi pesti inotand alaturi, hotararea pare luata…calatoria de limpezire in labirintul amintirilor pare a lua sfarsit. Acum Beatriz zambeste si Andres pare a se insenina.
Sfarsitul filmului trebuie inteles de catre fiecare…dupa intelegerea si simtirea fiecaruia.
Superb si original film! Si nu pot sa nu apreciez faptul ca Transilvania Film se consacra aducerii in fata spectatorului roman a unor pelicule meritorii din spatii mai putin cunoscute.
Am descoperit un actor de mare frumusete fizica si resurce ale talentului, Santiago Cabrera si un la fel de frumos-bizantin chip al Biancai Lewin.
Am descoperit un Director de imagine Barbara Alvarez care a reusit sa ne aduca in fata unei minunate si plastice metafore viata-pestilor/viata-oamenilor.
Si am descoperit un regizor, Matias Bize (nascut in 1979), care ne spune: „Am vrut să spun povestea într-un mod emoționant; folosind camera pentru a pătrunde în inima personajelor. Dialogul este foarte important în acest film, iar în anumite cazuri ceea ce nu este rostit – tăcerile, privirile – sunt chiar mai importante. Conceptul de „rămas bun” este un alt lucru despre care am vrut să vorbesc. Aici au loc cele mai importante momente dintr-o relație de orice fel. Astfel, tot filmul are loc pe măsură ce Andrés părăsește petrecerea și își ia rămas bun”.
Pentru edificare, iata si cateva referinte la Matias Bize, puse la dispozitie de catre Transilvania Film (casa de distributie): „Matías Bize a absolvit Școala Chiliană de Film. La 23 de ani a regizat filmul Sabado (2003), care a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film Mannheim-Heidelberg. Pelicula a câștigat 4 premii, printre care și Premiul Rainer Werner Fassbinder. A urmat En la Cama (2005), care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno. A câștigat Spicul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Valladolid, făcându-l pe Matías cel mai tânăr regizor care a obținut acest premiu. Filmul a strâns peste 36 de premii internaționale și a fost distribuit comercial la nivel mondial. Revista de specialitate Cahiers du Cinéma l-a descris pe Matías drept „cel mai promițător regizor din cinematografia chiliană.” A regizat în Barcelona Lo Bueno de Llorar (2007), o co-producție Spania-Chile care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno. A primit Premiul special al Juriului și Premiul criticii la Festivalul Internațional de Film de la Valdivia. A urmat apoi La vida de los peces (2010), selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, câștigător în 2011 al uni premiu Goya pentru Cel mai bun film străin în limba spaniolă, Premiul Juriului și Cel Mai Bun Regizor la Los Angeles Latino International Film Festival 2011.”
2 comments