La Piovra (1984-2001)

La Piovra (1984-2001)
Creat de Ennio de Concini
Regia: Damiano Damiani (sezonul 1), Florestano Vancini (sezonul 2) Luigi Perelli  (sezoanele 3-7, 10) Giacomo Battiato (sezoanele 8, 9)

„Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, căci aceia se vor sătura.” (Matei 5:6)

Fără îndoială, cel mai bun serial poliţist al tuturor timpurilor. Niciodată nu s-a mai făcut unul mai bun şi nici nu se mai poate face. Şi nu doar poliţist. Combinând într-o manieră tot mai complexă şi elaborată filmul poliţist cu cel politic şi cu cel de spionaj, La Piovra este şi unul din primele thrillere geopolitice, o super-coproducţie internaţională (Italia, Franţa, UK, RDG, Austria, Germania, Spania, Suedia – vezi detalii la sfârşitul articolului) a cărei acţiuni se desfăşoară pe 4 continente: Europa, Asia, Africa şi America de Nord. Italia, Franţa, Elveţia, Germania, Cehia, Luxemburg, Turcia, SUA sunt tot atâtea locuri de desfăşurare a acţiunii pe câte limbi sunt vorbite.

La Piovra, sezonul 7 – cea mai reuşită temă muzicală dintre toate:

La Piovra, pe cât este un serial grozav, pe atât este un exemplu teribil pentru delăsare din partea studiourilor. Au lăsat în urmă în dezordine un serial care, întinzându-se cu producţia din 1984 până în 2001, este clasificat fie ca serial TV, fie ca miniserie, fie ca film TV. Definiţia americanilor de „sezon” le-ar fi prins bine. Ca să nu fie nicio confuzie, „La Piovra” este un serial cu o poveste continuă, bine închegată, cu început şi sfârşit, cu o continuitate clară, şi nu mai multe serii TV separate (aşa cum sunt „Stat Trek”, „Star Trek: The Next Generation” şi aşa mai departe). Pentru a face lucrurile mai simple, mă voi referi la cele 10 instalări ale seriei prin „sezoane”, fie că au 2 sau 7 episoade. După „season” 1, 2, 3… 10 veţi găsi şi întrega serie pe YouTube. Deşi întregul serial se găseşte pe DVD-uri care au fost lansate în Italia, SUA, Australia, Germania, Elveţia, Spania şi Portugalia, toate acestea conţin versiuni vorbite diferite şi de diferite lungimi, căci producătorii nu au binevoit să scoată, cum se cuvenea, un  DVD box-set, o ediţie specială cu toate sezoanele, cu versiunile originale şi cu subtitrările de rigoare in alte limbi.

La Piovra, sezonul 4, genericul de Ennio Morricone:

Marea forţă a serialului vine din scenariul, regia, interpretarea şi muzica, ce au fost asigurate în mare parte de aceiaşi oameni, de-a lungul a două decenii, astfel că acţiunea este mai bine organizată decât Mafia însăşi. Temelia serialului este pusă prin primele 2 sezoane, coscenarizate de către Ennio De Concini, unul din cei mai mari scenarişti italieni din toate timpurile şi câştigător al premiului Oscar. Munca sa este continuată în sezoanele 3-7 de trioul de scenarişti  Sandro Petraglia, Stefano Rulli, Francesco Marcucci, urmând ca şi aceştia să predea ştafeta, lucrând în strânsă colaborare, cu o nouă echipă mai amplă de scenarişti care au realizat sezoanele 8-10.

A te uita la acest serial de la cap la coadă este o experienţă marcantă, care şanse să-ţi ofere coşmaruri. Personajele sunt foarte bine construite şi spectatorii se ataşează uşor de ele. Şi totuşi, în marea majoritate a situaţiilor, ele mor în chinuri cumplite. Bărbaţii sunt şantajaţi, torturaţi, împuşcaţi, înjunghiaţi. Femeile sunt violate. Copiii sunt sechestraţi, traumatizaţi, ucişi. Martorii se sinucid sau le sunt înscenate sinucideri. Asasinii sunt nişte executanţi care urmează să fie sacrificaţi ca nişte pioni. Judecătorii sunt manipulaţi, cumpăraţi sau speriaţi. Marii mafioţi nu sunt niciodată condamnaţi la închisoare, ci cel mult chemaţi la bătrâneţe în căruţul cu rotile ca să râdă în faţă judecătorilor la procese. Şi atunci, te întrebi: unde este dreptatea? Pentru ce, tot acest chin, această suferinţă? Serialul îţi oferă şi răspunsurile: pentru vieţile victimelor nevinovate, scăpaţi din vârtejul acestei învolburări, din tentaculele acestei caracatiţe care este Mafia, sub toate formele ei. Din când în când, la o nuntă, la un Crăciun, într-o biserică, se văd zâmbetele şi ochii care le confirmă celor ce luptă în numele dreptăţii că efortul lor n-a fost în zadar. Din acest punct de vedere, nu a fost alt serial TV vreodată care să ilustreze mai profund lupta pentru o cauză.

“La Moralle dell’Immorale” compusă de Ennio Morricone pentru genericul de final:

Scenariul este mai complex decât un film din seria Bourne sau un film scris de Stephen Gaghan. În fiecare sezon, trebuie urmărită acţiunea a 15-20 de personaje, care spun mult, spun multe şi spun bine. Toţi, jucaţi de actori extraordinari, unii câştigători ale unor importante premii. Acţiunea şi ramificaţiile din sezonul 2 se întind până la al 7-lea, iar ca să înţelegi pe deplin motivaţiile personajelor din sezonul 3, e bine să vezi sezonul 8. Personajele apar şi dispar, înconjurate de mister şi, în afara celor care mor, întotdeauna e loc despre o întorsătură de situaţie care să-ţi tragă preşul de sub picioare şi să te lase cu gura căscată. E o intrigă ce îţi taie răsuflarea. În multe feluri, poate fi mai solicitant intelectual decât un film documentar.

Dincolo de intriga poliţistă, de secvenţele ample de acţiune şi de romanţele protagoniştilor, La Piovra este o dramă foarte comprimată despre sistemul economic şi politic ce conduce lumea şi despre tipurile de oameni care sunt prinşi pe o mare tulbure şi neprietenoasă. Fenomenele pe care le descrie nu sunt specifice doar Mafiei, ele se regăsesc peste tot în istorie, dar numai în ultima jumătate de secol, a reuşit Mafia o ascensiune atât de puternică şi urmărind serialul poţi înţelege de ce. Ramificaţiile afacerilor, de la şantiere navale la trafic de arme, de la trafic de droguri la arme şi deşeuri nucleare, leagă Mafia de terorism, genocid, spionaj, înaltă trădare şi sabotaj macroeconomic.

Într-unul dintre sezoane, la începutul a 2-3 episoade, apare un carton care anunţă telespectatorii cum cutare afacere fictivă din film nu are nicio legătură cu societatea cutare din realitate şi că, drept urmare a unui proces pe rol, producătorii au fost obligaţi să asigure încă o dată că întreaga acţiune a filmului este fictivă (!). Deci cineva s-a simţit rău de tot cu musca pe căciulă. Personajele şi acţiunea or fi imaginate, însă realitatea pe care o descriu nu. De fapt, drama de pe ecran este multiplicată în progresie geometrică, prin faptul că fiecare personaj este un exponent al multora din cei care au mers pe drumul lui. Un exemplu care îmi vine în minte este procurorul Giovanni Falcone, pentru asasinarea căruia, în 1992, Mafia a considerat necesară o jumătate de tonă de explozibil ca să arunce în aer cu totul autostrada pe care era convoiul, lăsând în urmă un crater imens ca o demonstraţie de forţă. Şi acesta este doar un exemplu.

Muzica sezoanelor 2-7 şi 10 este compusă de Ennio Morricone. Orchestraţia tenebroasă a pieselor de început şi de final (La Morale dell’Immorale) sunt ca un virus şi rămân să îţi bântuiască auzul pentru tot restul vieţii, cuprinzând în câteva minute fiecare, întreaga emoţie a seialului. Îţi rămân în memorie şi bijuteriile „Strana Bambina” şi tema muzicală a Mariei. Nici muzica lui Riz Ortolani (sezonul 1) sau a lui Paolo Buonvino (sezoanele 8-9) nu e de lepădat şi completează frumos atmosfera, oferind un contrapunct nostalgic (Ortolani) sau energic (Buonvino) la partitura dureros de amplă şi realistă a lui Morricone.

Ennio Morricone – “Strana Bambina”:

La Piovra îi onorează pe poliţiştii, magistraţii, procurorii, judecătorii care şi-au dat viaţa în lupta pentru dreptate şi justiţie, împotriva Mafiei şi inspiră generaţiile viitoare la o verticalitate morală.

Din toate aceste puncte de vedere, La Piovra este un veritabil monument de cultură civică – o mărturie dură, dar dreaptă, ce merită să o lăsăm copiilor noştri şi acum, la aproape 3 decenii de la lansarea serialului.

Uneori, mă întreabă cititorii şi prietenii de ce nu dau punctaje mai mari filmelor. Şi atunci îmi vine să le spun: „Şi atunci, unor filme ca La Piovra cât să le mai dau? 12 din 10?”

La Piovra – generic sezon 2:

La Piovra este un serial greu de urmărit, pentru că sunt multe personaje. Iar dacă vi se pare că mai multe personaje au aceleaşi voci, să ştiţi că nu vă înşelaţi. Italienii, cum sunt maniaci în a dubla vocile actorilor străini, au folosit uneori aceleaşi voci pentru a dubla mai mulţi actori (şi în special actriţe), unele chiar italiene! Spre exemplu, Maria Pia di Meo face în sezonul 3 vocea personajului Anna Antinari, iar apoi în 4 alte sezoane, vocea Silviei Conti. Frumoasa din sezonul 4 (Simona Cavallari) are vocea dublată de aceeaşi Cristina Boraschi care îi „fură cuvintele” lui Agnese Nano în sezonul 5. Astfel, nu vă miraţi dacă la acelaşi personaj, apar doi actori.

O altă practică obişnuită în timpul filmărilor a fost ca acelaşi actor fizic să joace mai multe personaje. Astfel, spre exemplu, Tony Sperandeo îl joacă pe unul din servitorii lui Ravanusa în sezonul 2, pe Santino Rocchi în sezonul 6 şi pe Turi Mondello în sezoanele 8 şi 9.

Şi, ca exemplul practicilor interesante să fie complet, avem şi exemplul lui Riccardo Cucciolla, care în sezoanele 1-3 îl dublează pe Paul Guers pentru rolul Gianfranco Laudeo, iar în sezonul 5 apare el însuşi în pielea personajului Riccardo Respighi.

Personajele cele mai importante şi câteva cuvinte despre fiecare din ei.

Corrado Cattani. Deşi nu apare decât în primele patru sezoane, este fără îndoială cel mai memorabil şi îndrăgit personaj din întregul serial. Prototipul modern al lui Don Quijote rămas fără familie şi fără Sancho Panza, care începe prin a pune întrebări şi sfârşeşte prin a deranja o conspiraţie internaţională. Supravieţuieşte la 4 tentative de asasinat, a cincea fiindu-i fatală, în ultimul episod din sezonul 4. Următoarele 3 sezoane, chiar dacă el nu mai apare decât în amintirile Silviei Conti, sunt despre găsirea şi pedepsirea celor care au ordonat şi au executat asasinarea lui. Principalii duşmani împotriva cărora luptă Corrado Cattani sunt: Păpuşarul, avocatul Terrasini, prof. Gianfranco Laudeo, Tano Carridi şi Antonio Espinoza. Repercursiunile investigaţiilor sale şi ale morţii lui zdruncină din temelii Mafia, decimându-i pe capii aceşteia şi obligând reorganizarea rândurilor. Într-unul dintre sezoane, Corrado lucrează cu un agent CIA.

Vă invit să urmăriţi mai jos o scenă foarte importantă în contextul serialului, între Corrado Cattani (Michele Placido) şi Antonio Espinoza (Bruno Cremer, nimeni altul decât viitorul Maigret):

Silvia Conti. Personajul care apare cel mai mult în serial şi duce bătălia pentru justiţie şi dreptate cu ajutorul lui Corrado (sezonul 4) şi apoi inspirată de jurământul pe care i l-a făcut acestuia la moarte: „Niciodată un pas înapoi. Într-unul din sezoane, vânează un cap mafiot până în SUA, cu ajutorul FBI. Mulţi din cei dragi din jurul ei sunt ucişi. Ea este coloana vertebrală a filmului, care se articulează  ca un pod de la sfârşitul sezonului 4-începutul sezonului 5, legând primele 4 sezoane de sezoanele 5-7 şi 10.  Principalii duşmani împotriva cărora luptă Silvia Conti sunt: Tano Carridi (sezoanele 4, 5 şi 10), Antonio Espinoza (sezoanele 4-6), Păpuşarul (sezonul 4)

Davide Licata. Personajul care îi ia locul lui Cattani în sezoanele 5-6. Recrutat iniţial de un agent FBI, devine spion italian, iar misiunea sa îi cere să rămână sub acoperire în interiorul Mafiei. El desfăşoară o anchetă paralelă cu cea a Silviei Conti şi, pe parcurs, îşi unesc forţele pentru a folosi războiul dintre familiile mafiote ca pe o armă împotriva principalilor vinovaţi. În cele din urmă, nu reuşesc, iar o parte din cei responsabili pentru moartea lui Cattani mor înainte să aibă măcar ocazia de a depune mărturie. Davide Licata moare ca urmare a unui asasinat în sezonul 6. Principalii duşmani împotriva cărora luptă Davide Licata sunt: Tano Carridi, Antonio Espinoza, Annibale Corvo, Măcelarul & fiul său, Stefan Litvak şi Lorenzo Ribeira. Este nevoit în sezonul 5 să lucreze cu mafioţii Giacomo Carta şi Andrea Linori şi în sezonul 6 să lucreze cu personajul principal negativ, Tano Carridi.

Tano Carridi. Antieroul enigmatic, întruchipează mafiotul cu geniu economic care, ca un maestru fără stăpân, încet şi treptat, lucrând doar pentru el, îşi elimină competiţia, face şi desface iţele unor asasinate şi afaceri mafiote la nivel înalt. Este personajul negativ care pare să nu moară niciodată. Prin extensie, el este întruchiparea cea mai perversă a caracatiţei. Magicianul care are întotdeauna un as în mânecă. Pisica cu 9 vieţi care cade mereu în picioare. Cu toate acestea, scenariştii îl înzestrează cu umanitate şi chiar cu fragilitate. Îi oferă prin devoalare portretul unei dezintegrări a personalităţii, în urma unei copilării traumatizante, care l-a condamnat să trăiască mereu în umbra morţii. Despre personaj, vă recomand un articol reuşit în română. Mama lui Tano este jucată de actriţa româncă Ramona Bădescu (sezonul 8).

Comisarul Gianni Breda este comisarul de poliţie care îi urmează lui Davide Licata în sezonul 7, pentru a face echipă cu Silvia Conti. Reprezentant al noii generaţii, se trezeşte pe un teren cutremurat de reacţia Mafiei la dispariţia Războiului Rece. Reuşeşte cu multă energie şi perspicacitate, folosindu-se inclusiv de tehnologie de vârf, să captureze capii mafiei şi să-i aducă în faţa tribunalului, punând astfel capăt unei noi conspiraţii internaţionale. Odată cu ultimul episod din sezonul 7, mulţi morţi pot să aibă ţărâna uşoară, căci în cele din urmă, capii capilor sunt judecaţi şi expuşi la un nivel care îl depăşeşte chiar pe cel din sezonul 4.

Căpitanul Carlo Arcuti este jucat de acelaşi actor ca şi comisarul Gianni Breda în sezonale 8-9, a căror acţiune se desfăşoară într-o perioadă tulbure de reconstrucţie a Italiei după al doilea război mondial. Apare din nou ca personaj Tano, iar sezonul 8 ne oferă perspectiva să înţelegem ce s-a întâmplat în copilăria sa. El luptă împotriva baronului mafiot Altamura şi împotriva lui Don Albanese (Renato Mori, care îl jucase pe colegul lui Cattani în sezoanele 1-2).

Dintre personajele secundare, sigur vă vor rămâne în minte Ana Torrent în rolul Mariei, sora lui Tano (un rol pentru care ar fi meritat toate premiile de interpretare posibile), Alice DiGiuseppe în rolul Gretei Antinari şi Lorenza Indovina, în rolul Chiarei Bronti. Ei au rolul de a portretiza inimi sfâşiate de durere, dar care sunt şi rămân curate şi curajoase în faţa răutăţii din jurul lor. Ei sunt cei săraci cu duhul, care au nevoie să fie protejaţi şi care ajung să vorbească în locul celor care au murit pentru dreptate, chinuind conştiinţele celor vii şi răvăşindu-i cu regrete.

Ana Torrent în rolul Mariei Carridi în „La Piovra”:

În fişierul PDF  pe care va invit sa il consultati, am listat personajele în ordinea importanţei, a numărului de sezoane în care joacă şi a apariţiei lor. Am alcătuit acest tabel deoarece nu l-am găsit nicăieri, nici măcar pe Wikipedia. Consider că vă va ajuta să „keep track” mai uşor pe măsură ce „studiaţi” serialul. Pentru personajele care apar în mai multe sezoane, am trecut cu verde personajele pozitive şi cu roşu personajele negative.

Caseta tehnică cu detalii

Sezonul 1. „La Piovra”. Coproducţie Italia-Franţa-UK-Germania de Vest, 1984. 6 episoade, în total 402 minute. Scenariul: Ennio de Concini, Nicola Badalucco,  Lucio Battistrada, Massimo De Rita.

Sezonul 2. „La Piovra 2”. Coproducţie  Italia-Franţa-UK-Germania de Vest, 1985. 6 episoade, în total 384 minute. Scenariul: Ennio de Concini, Odile Barski.

Sezonul 3. „La Piovra 3”. Coproducţie  Italia-Franţa-Germania de Vest-Austria, 1987. 7 episoade, în total 430 minute. Scenariul: Ennio de Concini, Sandro Petraglia, Stefano Rulli, Francesco Marcucci.

Sezonul 4. „La Piovra 4”.  Coproducţie  Italia-Franţa-Germania de Vest-Austria, 1989. 6 episoade, în total 600 minute. Scenariul: Sandro Petraglia, Stefano Rulli, Francesco Marcucci.

Sezonul 5. „La Piovra 5 – Il Cuore del Problema”.  Coproducţie  Italia-Franţa-Germania-Austria, 1990. 5 episoade, în total 522 minute. Scenariul: Sandro Petraglia, Stefano Rulli, Francesco Marcucci.

Sezonul 6. „La Piovra 6 – L’Ultimo Segreto”. Coproducţie  Italia-Franţa-Germania-Spania, 1992. 6 episoade, in total 600 min. Scenariul: Sandro Petraglia, Stefano Rulli, Francesco Marcucci.

Sezonul 7. “La Piovra 7 – Indagine sulla Morte del Commissario Cattani”. Coproducţie  Italia-Franţa-Germania-Austria, 1995. 6 episoade,  in total 627 minute. Scenariul:  Sandro Petraglia, Stefano Rulli, Francesco Marcucci, Luigi Perelli, Umberto Contarello, Pier Giuseppe Murgia,  Andrea Porporati, Alessandro Sermoneta, Sergio Silva

Sezonul 8. “La Piovra 8 – Lo Scandalo”. Coproducţie  Italia-Germania-Suedia, 1997. 2 episoade, in total 220 minute. Scenariul:  Umberto Contarello, Pier Giuseppe Murgia,  Andrea Porporati, Alessandro Sermoneta, Sergio Silva, Mimmo Rafaele

Sezonul 9. “La Piovra 9 – Il Patto”.  Coproducţie  Italia-Germania-Suedia, 1998. 2 episoade, in total minute. Scenariul: Anja Kling, Giovanni Giacomo Galassi, Andrea Porporati, Mimmo Rafele,  Alessandro Sermoneta.

Sezonul 10. “La Piovra 10”. Producţie Italia, 2001. 2 episoade, în total 200 minute. Scenariul: Pier Giuseppe Murgia, Sergio Silva, Mimmo Rafele, Piero Bodrato, Sergio Silva,  Luigi Perelli.

Nota: 10/10