Série noire (1979)
Regia: Alain Corneau
Distribuția: Patrick Dewaere, Myriam Boyer, Marie Trintignant
‘Serie noire’, lansat pe ecrane în 1979, face parte din seria de filme cu gangsteri pe care Alain Corneau le-a realizat în primul deceniu al carierei sale de regizor și scenarist. Este adaptarea franceză a unui roman al lui Jim Thompson, co-scenarist la ‘Paths of Glory’ al lui Kubrick din 1957, romancier de succes în anii ’70 în Franța, unde în afară de acest film a inspirat și ‘Coup de torchon’ al lui Bertrand Tavernier. Filmul are multe calități, personaje intrigante și o distribuție interesantă, dar ceea ce mi-a lipsit a fost tocmai o poveste polițistă mai consistentă. Nu am citit cartea lui Thompson, dar am rămas cu senzația că au fost omise sau neglijate elemente de acțiune care ar fi susținut mai bine evoluția personajelor.
Încă de la prima scenă este clar că eroul filmului, Franck Poupart, își trăiește o parte din viață într-o lume imaginară, în care el este altceva decât un amărât de comis-voiajor târând după el o valiză de mostre ale unor mărfuri din care nu-l vedem vânzând vreodată ceva. În partea mai bună dar mai puțin reală a vieții sale el se imaginează a fi altceva altundeva, poate gangster în vreun film american. Când o întâlnește pe Mona, o tânără abia ieșită dintr-o adolescență nefericită, sechestrată și obligată să se prostitueze de către mătușa ei, Franck va încerca să joace rolul eroului din filme, dar realitatea in care trăiește este mult prea sordidă și complicațiile nu întârzie să apară.
Ce mi-a plăcut. Alunecarea în tragedie este însoțită de insanitate și de grotesc. Combinația acestora împreună cu povestea de dragoste fără șanse dintre cele două personaje patetice este excelent abordată. Franck și Mona reușesc să câștige empatia spectatorilor în pofida faptelor pe care le comit, care sunt prezentate ca o reacție extremă la un mediu deja violent și corupt. Contribuie creațiile actoricești ale lui Patrick Dewaere (în rolul turmentatului Franck, poate cel mai bun rol al carierei sale) și Marie Trintignant (în rolul Monei, fascinantă în primul său rol consistent). Coincidența face că viețile celor doi actori s-au încheiat ambele tragic – Dewaere s-a sinucis la câțiva ani după ce jucase în ‘Serie noire’, Marie Trintignant avea să fie ucisă de soțul ei în 2003. Încă o creație remarcabilă este cea a lui Bernard Blier în rolul patronului lui Franck. Imaginea ne aduce pe ecran un Paris al suburbiilor dezolate, terenuri virane înghețate într-o iarnă rece și uscată, interioare sărăcăcioase. Corneau face parte dintre acei regizori care au fost inițial ucenici la maeștrii Nouvelle Vague și care în momentul în care au devenit independenți au creat în genuri variate (film noir fiind unul dintre ele), aplicând lecțiile învățate și dezvoltându-le creativ în direcții diferite.
Ce mi-a plăcut mai puțin. Filmului îi lipsește o structură dramatică clară. Relația între cele două personaje principale este previzibilă de la început și creațiile actoricești nu pot suplini o anumită doză de previzibil. Relația secundară a lui Franck este mai puțin bine conturată și motivațiile actelor sale rămân neclare. Nebunia este un pretext prea lejer. Îndrăznesc să spun că ‘Serie noire’ este un fals ‘film noir’. Este mai degrabă o poveste de iubire tragică și fără speranță in lumea in care se întâmplă și cu personajele care sunt implicate.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Annyas.com)
