Denial (2016) – Negarea
Regia: Mick Jackson
Distribuția: Rachel Weisz, Tom Wilkinson, Timothy Spall, Andrew Scott, Caren Pistorius
Majoritatea filmelor regizorului britanic Mick Jackson sunt filme de televiziune. Cei care îi studiază filmografia vor constata că printre puținele sale filme pentru marele ecrane se află și două mari succese hollywoodiene, ‘The Bodyguard’ (1992) și ‘Volcano’ (1997). Acestea sunt însă excepții. Când a realizat ‘Denial’ în 2016, Mick Jackson a revenit la un format care se potrivește mai degrabă televiziunii, deși filmul este destinat ecranelor mari și a rulat în săli. BBC este de altfel co-producător. Este vorba despre o dramă de tribunal care abordează o temă care aparent aparține istoriei – Holocaustul și negaționistii săi – dar care este în fapt extrem de actuală. Am putea spune chiar că a devenit și mai actuală după lansarea filmului, într-o perioadă de ofensivă a teoriilor conspirative și a adevărurilor alternative. Filmul se bazează pe un caz real, cel în care David Irving, autorul britanic al mai multor cărți despre Hitler și Germania Nazistă și negaționist al Holocaustului a dat-o în judecată pentru calomnie pe istorica americană Deborah Lipstadt care îi criticase într-o carte precaritatea afirmațiilor punând sub semnul întrebării calificările sale de istoric. Bazat pe o altă carte a lui Lipstadt scrisă după proces și folosind înregistrările și documentele procesului, ‘Denial’ a câștigat autenticitate dar în același timp a trebuit să se confrunte cu riscurile dramelor documentare.
Filmul este împărțit în doua părți: pregătirea procesului și procesul însuși. Irving a ales să acționeze în justiție în Anglia, deoarece aici, spre deosebire de Statele Unite și alte părți ale lumii, partea acuzată de defăimare trebuie să demonstreze nu numai că afirmațiile sale critice sunt exacte, dar că a și existat o intenție a autorului criticat de a scrie neadevăruri. Cunoscând bine sistemul judiciar britanic, echipa de avocați aleasa de editura Penguin care publicase cartea a decis să adopte o tactică surprinzătoare. În primul rând a acceptat ca judecarea cazului să fie făcută în fața unui singur judecător și nu a unei curți de jurați. În al doilea rând a decis, că spre deosebire de alte procese similare, să nu fie chemați să depună mărturie supraviețuitorii Holocaustului. Negatorii Holocaustului ar câștiga o credibilitate pe care nu o merită dacă li s-ar permite să pună la îndoială faptele relatate de martori și să-i chinuie în continuare în public, au argumentat ei. Tactica aceasta a prezentat o dilemă pentru eroină. Putea fi interpretată ca o evitare a confruntării și părea să refuze acordarea dreptului de a se exprima al victimelor. Retrospectiv, juridic, s-a dovedit a fi o tactică corectă, dar ea a și privat spectacolul cinematografic de o parte dintre confruntările din tribunal și de impactul mărturiilor directe. Pentru a compensa emoțional povestea, autorii scenariului au introdus o scenă în care echipa de juriștii vizitează lagărul morții de la Auschwitz. O vizită profesională pentru unii dintre ei (‘la locul crimei’), o confruntare dramatică cu trecutul pentru alții.
Filmul beneficiază de câteva interpretări actoricești de excepție. Rachel Weisz este sensibilă și pasionată în rolul principal, echilibrând implicarea personală cu determinarea de a aduce adevărul la lumină și refuzul compromisurilor. Tom Wilkinson dă conținut și culoare rolului avocatului principal. Performanța actoricească cea mai remarcabilă îi aparține însă lui Timothy Spall în rolul lui David Irving. Rolurile negative sunt întotdeauna dificile, cu atât mai mult când este vorba despre un individ carismatic și inteligent, care își pune calitățile în serviciul unor ideologii nocive. Spall reușește să dea viață personajului, să explice fascinația pe care o generează acesta pentru unii, dar și motivele pentru care orice om decent trebuie să refuze să dea legitimitate acțiunilor unor asemenea personaje. Precum spune unul dintre personajele filmului, când este vorba despre adevăruri evidente, științifice sau istorice, nu este loc de compromisuri și opinii alternative. Tocmai pentru a apăra libertatea de exprimare, adevărul trebuie să fie separat de minciună. ‘Denial’ al lui Mick Jackson reușește să pledeze cu succes acest caz, ca să împrumut și eu din vocabularul juridic. Film pentru marele ecran sau pentru televiziune? Este mai puțin important, căci mesajul important ajunge la spectatori în ambele formate de difuzare.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMdb.com, Youtube.com)
