„The Devil All the Time” (2020) – Întotdeauna diavolul
Regia: Antonio Campos
Distribuția: Bill Skarsgård, Tom Holland, Banks Repeta, Haley Bennett, Kristin Griffith, Sebastian Stan, David Atkinson, Robert Pattinson, Mia Wasikowska
Ce dor mi-a fost de un thriller psihologic „copt” la foc lent! Și am dat peste pelicula „The Devil All the Time”, în regia lui Antonio Campos, pe un scenariu scris de fratele său, Paulo Campos, bazat pe romanul omonim a lui Donald Ray Pollock. Pelicula ne poartă prin America postbelică, în zona de sud, unde oamenii sunt prinși într-o profundă conexiune religioasă, iar succesul individual se ține pe apartenența clară la o comunitate sau un rit anume. În această atmosferă, revine la baștină, soldatul Willard Russell, interpretat de Bill Skarsgård. Experiența războiului lasă în mintea lui niște urme adânci cu care se învață să trăiască, adâncindu-se într-o credință aproape obsesivă. Filmul ne transpune într-o evoluție cronologică a evenimentelor, din trecut până în America anilor 60, dar fiecare plan este interconectat, adăugând noi și noi personaje, fiecare cu propriile păcate și obsesii.
Se pare că stilistica lui Campos, în acest film, merge pe ideea de profunzime a răului. Devenim martori la corupere sexuală, la influențe și jocuri de putere, totul pe fundalul unei ipocrizii „creștine”, cu mers regulat la biserică și rugăciuni care par să nu fie auzite.
Tom Holland, în rolul lui Arvin, este aidoma unui bun samaritean în această gloată de monștri care îmbracă cele mai diverse forme, de la pastori la oameni de poliție. Pe de altă parte, nu m-a convins prestația lui Robert Pattison, în pielea reverendului pedofil, sau a lui Sebastian Stan, șeriful acelei regiuni. Ambii au jucat forțat și au deteriorat impactul filmului, care, de altfel, este regizat foarte bine.
Știu că unii critici l-au blamat anume pentru lentoarea sa, dar eu cred că este avantajul principal al acestui film, captând evoluția faptelor în timp real, or dramele, de cele mai dese ori, sunt consumate încet, picătură cu picătură. Încă un element forte este atmosfera. Te simți prizonier în acele vremuri în care America tranzitează transformările sociale. Vedem peisajele aproape părăsite, zona rurală unde funcționează regulile junglei și provocările care vin la pachet cu traiul în astfel de spații.
Din perspectiva mea, acest film are la bază ideea de traumă transmisă prin generații. Vedem cum fii sau fiicele repetă destinul predecesorilor, cum viața ia turnuri de situație aplicând aceleași scenarii. Unii își învață lecția, alții o ratează cu desăvârșire.
În egală măsură, este un film despre rău în toate formele sale. Răul abandonului, violenței, abuzului – toate aceste dimensiuni încap în cele două ore de film, în care Campos se joacă cu mințile noastre. Iar ultima jumătate de film ne aduce un plot twist care „încununează opera”.
Din perspectiva mea, „The Devil All the Time” rămâne subapreciat doar pentru că este mai lent, cu multe dimensiuni suprapuse, dar, din punct de vedere a ideilor transpuse, este o foarte bună ilustrare a vulnerabilității umane, a slăbiciunii care poate fi alimentată dogmatic, zi de zi, de un rău împachetat în aparențe bune.
Disponibil pe Netflix.
