Inferno (2016)
Regia: Ron Howard
Distribuția: Tom Hanks, Sidse Babett Knudsen, Ben Foster, Felicity Jones, Ana Ularu
Dracula Film Festival a început aseară cu o festivitate de deschidere atipică. Am fost de-a lungul timpului la câteva festivaluri de film, dar și literare și, de aproape fiecare dată, acestea au început cu discursuri, cu alocuțiuni, ținute ori de către organizatori, ori de către oficialitățile locale (a se citi politice). Dracula Film Festival a ales altceva și anume: un prezentator îmbrăcat ca Dracula, stand-up comedian; o minimă referire la evenimentele din cadrul festivalului printr-o prezentare video de 3 minute; un cvartet; o scenetă oferită de Teatrul Vostru din Sibiu. O schimbare frumoasă, o ceremonie ce a trecut cu plăcere 🙂
Apoi, filmul Inferno, în premieră națională. Când e vorba despre Dan Brown, foarte multă lume este sceptică, fie că este vorba despre cărți, fie că este vorba despre ecranizări. Față de alții, eu îmi recunosc oarecum limitele și mărturisesc (și recunosc) faptul că i-am citit primele două cărți de succes ale lui Dan Brown – e vorba de Codul lui Da Vinci și Îngeri și demoni – și mi s-a părut a fi genul de lectură relaxantă, care oferă suficient suspans, dar și informații interesante. Nu văzusem nici un film din serie (deși Tom Hanks e unul dintre actorii mei preferați), nu știam nimic despre Inferno, însă am ajuns la acest film cu inima deschisă.
Inferno începe brusc și destul de sângeros, iar toate premisele se îndreptă spre un film violent, ciudat și lipsit de milă (poate de aici și paralela cu genul festivalului în care a fost proiectat). Treptat însă, amnezia și halucinațiile personajului principal, același Robert Langdon, profesorul de științe istorice de la Cambridgne, dispar sau se transformă în amintiri logice și acțiunea se mută de pe un tărâm aparent fantastic în cea a investigației științifice și a filmului de acțiune.
Pe primul plan, filmul este educativ și atractiv, atâta timp cât acțiunea ne poartă pașii prin tot centrul istoric al Florenței, atât de apreciat de turiști, dar și prin câteva cadre istorice din Veneția și Istanbul. Adăugăm la acestea și operele de artă studiate foarte atent, dar și multitudinea de informații despre și din Dante Alighieri, Purgatoriul din Divina Comedie fiind principalul liant al filmului. În privința celui de-al doilea plan, cel al filmului de acțiune, se pot spune multe: Inferno pare un film de entertainment pur, de vreme ce avem de-a face cu urmăriri, împușcături, suspans, interese ascunse (guvernamentale sau nu) și nelipsita de acum tehnologie înaltă (telefoane, laptopuri, centre de informații sau drone).
Cu toate acestea, pe mine personal nu m-a încântat Inferno: acțiunea este aproape complet previzibilă, deși apar unele twist-uri, clișeele și tiparele apar la tot pasul, iar filmul în integralitatea sa, excepție făcând informațiile documentare, parcă l-am mai văzut cândva (să fie de vină cele două cărți ale seriei Dan Brown citite demult?). Dacă în ansamblu Inferno este așadar un action movie modest, să acordăm oarece plusuri pentru imaginile din Florența, Veneția și Istanbul, pentru informațiile legate de (Purtagoriul lui) Dante și pentru Tom Hanks, Felicity Jones sau Ana Ularu.
Azi la Dracula Film Festival, alegerile mele:
– The Man Who Was Thursday (Ungaria, 2016)
– What We Become (Danemarca, 2015)
– Under The Shadow (Iran, 2016)
Nota: 6/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=RH2BD49sEZI’]
