Les fantômes d’Ismaël (2017) – Fantomele lui Ismael
Regia: Arnaud Desplechin
Distribuția: Mathieu Amalric, Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg, Louis Garrel
Arnaud Desplechin nu face filme lejere. Personajele sale par să se fi născut și să trăiască permanent între dileme și crize, iar viziunile cinematografice ale regizorului își transportă spectatorii în lumile tulburi ale eroilor săi. Acesta este cazul și cu ‘Les fantomes d’ Ismaël’, filmul său din 2017 care preia o formula clasica de ‘triunghi amoros’ pentru a-și confrunta personajele cu întrebări dureroase despre vârstele dragostei, despre prezență și absență în relații, despre realitate, fantezie și coșmaruri în creația artistică. Rezultatul este în acest caz un film destul de haotic, dar și plin de esență, cu un farmec amplificat de o distribuție actoricească aleasă.
Scena care deschide acțiunea în ‘Les fantomes d’ Ismaël’ (deși nu este și prima scenă a filmului) pare să oglindească scena cheie din ‘Sous le sable’, filmul din 2000 al lui Francois Ozon. Ambele se petrec pe o plajă și sunt filmate din unghiuri similare, parcă ar fi vorba despre aceeași plajă. În filmul lui Francois Ozon, bărbatul se desparte de soție și pleacă spre ocean, unde va dispare, iar restul filmului va fi despre căutarea lui. În filmul lui Arnaud Desplechin, una dintre eroine, Carlotta, pare să apară din mare, refăcând traseul în sens invers. Femeia este soția dispărută de 21 de ani a lui Ismaël, scenarist și regizor de film. ‘Les fantomes d’ Ismaël’ va fi despre consecințele absenței și ale reapariției ei în viața bărbatului a femeii care-l părăsise subit și fără urmă sau explicație. După mulți ani de așteptare și căutări acesta o declarase oficial dispărută. Începuse o legătură nouă cu Sylvia, o astrofiziciană timidă, trecută și ea de prima tinerețe. Păstrase legătura cu Henri, tatăl Carlottei, supraviețuitor al Holocaustului și regizor faimos. Aflat în plină creație a unui nou film bazat pe figura fratelui său Ivan – diplomat și poate și spion -, Ismaël îs vede întreaga să viață pusă sub semnul întrebării de apariția soției dispărute, cu reperele identitare, biografice și sentimentale răsturnate sau anihilate.
Stilul narativ ales de autorii scenariului (între care se află și regizorul) este neliniar și crează impresia de dezordine intenționată. Privind atent mi s-a părut că el reflectă trăirile eroului principal, chiar dacă el nu apare în toate scenele. La început privim o viață care pare a se fi stabilizat, cu flashback-uri care amintesc trauma dispariției tinerei soții cu 21 de ani în urmă, dar și episoadele întâlnirii și începutului legăturii cu Sylvia, petrecute cu doi ani înainte. Pe măsură ce avansează povestea și mai ales după ce apare Carlotta, ceea ce vedem pe ecran se aglomerează și se accelerează, în ritmul trăirilor eroului: amintiri, coșmaruri, criză creativă, imagini din viitorul film. Finalul surprinde cu o totală schimbare de ton. Mathieu Amalric este probabil unul dintre actorii de film cei mai potriviți pentru a aduce pe ecran imaginea unui bărbat în criză sufletească, copleșit de evenimentele vieții. Marion Cotillard și Charlotte Gainsbourg sunt două dintre actrițele mele preferate și bucuria de a le vedea împreună (și încă în confruntare) în același film a fost imensă. Mi-au atras atenția încă doua roluri secundare, care prilejuiesc lui László Szabó și lui Hyppolite Girardot creații consistente în pofida timpului scurt în care apar pe ecran. Mie, ‘Les fantomes d’ Ismaël’ îmi pare a fi un film nedrept de puțin văzut, discutat și apreciat.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
