Filme Filme asiatice Recomandat

Hello! Sandy Bell (1981-1982)

Hello! Sandy Bell (1981-1982)
Regia: Hiroshi Shidara, Kazumi Fukushima

Atelierul Scrie despre tine, care se ocupă de susţinerea pieselor de teatru autobiografice, a făcut un colaj al amintirilor mai multor participanţi, care şi-au descris copilăria. Mi se pare interesant că „Sandy Bell” apare de 3 ori în lista melodiilor preferate. Pentru cei mai tineri din Generaţia Y, cei care ne-am născut în special între 1982-1994, „Sandy Bell” este o experienţă de neuitat a copilăriei. Pe Youtube se găsesc toate cele 47 de episoade a câte 24 minute în franceză (versiunea care a fost rulată şi în România), italiană, arabă, spaniolă şi cine ştie câte alte limbi. Este şi una subtitrată în română.

Genericul francez 1 (pentru ediţia franceza):

Haro! Sandiberu  este o capodoperă a studioului japonez Toei Animation. Mulţi scriu greşit „Bell” ca „Belle” – greşeală uşor de înţeles, dat fiind că românii au văzut filmul în franceză. Ulterior, Sandy Bell a fost detronată de Sailor Moon în preferinţele copiilor şi adolescenţilor (cu care, de altfel, seamănă), dar Sandy Bell şi-a câştigat un loc de cinste în subconştientul tuturor.

În primul rând, trebuie să lămuresc un lucru. Toţi, vreau să zic chiar TOŢI se uitau la Sandy Bell, inclusiv băieţii, chiar dacă nu le plăcea să recunoască. Sandy Bell a devenit pentru mulţi un model despre cum ar trebui să fie fata de vis şi, probabil, acum revăzând filmul, despre cum ar trebui să fie fiica de vis. Deşi eticheta „Sandy Bell” a fost folosită pentru a eticheta peiorativ unele tinere cu capul în nori sau socotite prea idealiste, în realitate apelativul poate fi considerat un veritabil compliment, deoarece Sandy este un reper moral.

Genericul francez 2 (pentru ediţia italiană):

Unora din care sunt ori urmează să fie părinţi li se strânge stomacul cu groază să vadă ce desene animate cretine se dau în prezent pe posturile TV. Iar cele care nu sunt cretine, sunt atât de întinate de idei subversive şi ambalate comercial, încât ca părinte uneori îţi vine să arunci TV-ul pe geam, nu să îl foloseşti ca baby-sitter pentru copil. Ştiu asta, pentru că sunt, pe de-o parte, marketer, şi pe de altă parte unchi pentru 5 nepoţi. La urma urmei, influenţa televizorului asupra copiilor aduce mai degrabă efecte nedorite. Sunt puţini care sunt dispuşi să renunţe la el şi îl păstrează ca pe un  un „malum necesarum”.

Ei bine, am veşti bune. Cu banii pe care îi plătiţi 3 luni de abonament la telecablu, puteţi cumpăra tot DVD box-set-ul Sandy Bell de pe Amazon!

Sandy are de-a face în jurul ei cu moartea, tâlhăria, avariţia şi orgoliul, dar are întotdeauna un răspuns demn şi plin de energie. Luptă pentru dreptate, îi apără pe cei sărmani şi străbate Marea Britanie şi Franţa într-un drum care o formează ca om şi ca jurnalist. De la copilaşul care se joacă în sat, devine reporterul profesionist, competitiv, în goană pentru a face lumea mai bună prin contribuţia sa. Prin entuziasmul, implicarea şi prietenia sa, reuşeşte adesea chiar să câştige inamici de partea sa. Idealismul său este dublat şi de un spirit descurcăreţ care o sprijină în orice realizează. Emoţiile sale sunt autentice, vii şi molipsitoare. Atitudinea ei faţă de viaţă este foarte sănătoasă.

După primele episoade, atât Sandy, cât şi Marc, băiatul de care s-a îndrăgostit în copilărie, îşi promit lor înşişi că vor străbate lumea fiecare în căutarea sa, descurcându-se singuri cu talentele specifice: Sandy cu scrisul, Marc cu pictura. Această premiză este încă mult mai încântătoare decât pare în primă instanţă, deoarece avem practic o inspiraţie excelentă şi nişte lecţii de viaţă despre copii şi adolescenţi în legătură cu a avea răbdare să te maturizezi înainte de a te arunca cu capul înainte în orice situaţie. Iar această maturizare nu se face prin compromisuri şi renunţarea la idealuri, ci prin trăirea acelor idealuri morale în ciuda tuturor obstacolelor. La momentul potrivit, împlinirea sentimentală va apărea ca o cunună peste vieţile pe care fiecare din cei doi şi le construiesc prin propriile eforturi. În acest sens, Hello! Sandy Bell este şi una din cele mai reuşite poveşti de dragoste animate.

Genericul original pentru ediţia japoneză cu versurile subtitrate in spaniola:

În multe filme americane, dezvoltarea unui talent al unui copil sau al unui tânăr se face ca un război cu societatea opresivă, dar serialul japonez îi prezintă pe eroii săi ca fiind întotdeauna în luptă mereu cu ei înşişi. Şi Sandy, şi Marc greşesc pe parcurs. Dar cel mai important este că ei învaţă din greşelile lor.

Hello! Sandy Bell ne aduce aminte de ceea ce înseamnă o viaţă trăită după principii solide şi o muncă în serviciul aproapelui. De aceea, este un desen animat pentru orice vârstă. Revăzându-l acum, mai aproape de ipostaza de părinte (cu toate că nu plănuiesc prea curând să devin unul) decât aceea de adolescent, îl recomand ca pe o producţie cu puternice valori educaţionale, fără să fie didactică. Sandy Bell prilejuieşte aventură, suspans, emoţie şi romanţă şi îl inspiră pe spectator să fie mai bun, mai încrezător în viitor şi mai blând cu oamenii în general.

Muzica este unul din punctele forte ale serialului. O parte bună a soundtrackului compus de Takeo Watanabe, împreună cu o largă galerie de poze poate fi accesat în acest playlist pe youtube.  De notat este că atât melodia japoneză, cât şi cea franceză, cât şi cea arabă sunt reuşite. Românii, desigur, o preferă pe cea franceză, care a rulat într-o bună parte a lumii, dar conştientizând succesul cu adevărat internaţional şi legendar al lui Hello! Sandy Bell, ne dăm seama cu atât mai mult de universalitatea simbolului pe care fiecare dintre noi ne dorim să-l trăim. Prin extensie, Sandy Bell este o parte din fiecare din noi, atunci când ne gândim la cine dorim să fim.

Nota: 10/10

Genericul în arabă:

Articole similare

The Apprentice (2004-2012)

Marcus Victor Grant

A Separation (2011), o dramă despre eșecurile maritale, despre onoare și despre credință compulsivă

Corina Moisei-Dabija

Evrei de vanzare (2012)

Delia Marc

5 comments

Stefan Mihaela 12 februarie 2013 at 01:31

Un 10 cu plus. Desenele animate care m-au marcat si m-au facut sa iubesc narcisele mai mult decat oricare alta floare. Pacar ca televiziunile din ziua de azi nu mai difuzeaza astfel de filme de desene animate.

Reply
valentin magureanu 1 aprilie 2020 at 23:57

STEFAN MIHAELA NU AI SA IN VREMURI ACESTEA CA S-AR MAI DIFUZA LA TV ASA FILM SERIAL DE ANIMATIE CUM A FOST SANDY BELLE PRODUCTIE JAPONIA.IN 1981 CAND S-AU REALIZAT ACEST FILMULET SERIAL DE ANIMATIE ERAM CLASA 10 LA LICEU! CE AMINTIRI PLACUTE. MAI ERAU SI DESENELE ANIMTE ROMANESTI ”MIHAELA” IN REGIA LUI NEL COBAR!

Reply
Ioana 17 octombrie 2017 at 23:30

Foarte inspirat si sensibil scris acest articol. L-am citit cu sufletul la gura. Mi-ar placea sa achizitionez toate episoadele Sandy Bell . Ma ajutati cu un sfat unde as putea gasi?

Reply
Cristina Loghin 28 octombrie 2021 at 08:46

Bună ziua as dori sa mă ajutați și pe mine cu link-ul de la desene animate Sandy Belle pe care nu pot sa îl găsesc.
Apriciez foarte mult ajutorul vostru. Mulțumesc

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult