Hayuta and Berl (2012) – Epilogue – Epilog
Regia: Amir Manor
Scenariul: Amir Manor
Distributia: Rivka Gur, Yosef Carmon, Efrat Ben-Zur
Drama unei perechi de varsta a treia, impovarata de afectiuni fizice cronice, de incremeniri mentale in proiecte vetuste, de imposibilitatea tinerii pasului cu mersul inainte al societatii, de despartirea de fiul plecat departe, peste ocean, de teama vidului zilei de maine…in conditiile unui ieri si al unui astazi greu de infruntat.
Drama unei perechi de varsta a treia, reprezentanta tipologica a unei generatii de pionieri devotata ideilor socialismului romantic (Berl a fost leader sindicalist)… ori, asa cum ii spune Hayuta lui Berl, “nu mai suntem in 1937, realitatea s-a schimbat… nu ne-am gandit la noi … suntem singuri … o povara … suntem irelevanti … ne-am inselat … am ramas singuri … nu ne-am tradat telul, dar ...”.
Trezirea in finalul vietii este dramatica. In ceasul al 12-lea, gandul la ziua de maine este amar. “Nu vreau internari, nu vreau bone filipineze …” spune Hayuta.
Fara sa vreau, mi-am amintit versurile lui Minulescu … “Doua jucarii stricate, un batran si o batrana”.
Batranetea e grea, fara discutie. Si fara discutie, societatea isrealiana, spre deosebire de multe altele – si ca s-o spun pe cea dreapta – si de cea romaneasca, are un sistem de asigurare a sanatatii si sprijin la senectute bine pus la punct. Dar uneori, macinat de birocratie apatica si lipsit de suflet si intelegere. Relevanta, trista, dar si plina de un umor negru este in acest sens scena vizitei curente a asistentei sociale in apartamentul celor doi soti, verificati ilar in privinta capacitatii lor de a se ingriji de igiena si de a-si controla corpul, miscariile si reactiile normale. Un debut tragico-comic al unei zile si nopti relevante pentru cuplul Hayuta si Berl. O zi si o noapte de autointrospectie dureroasa, nostalgica .. dar si incarcata de un fior romantic dramatic. Pentru ca cei doi batrani pasesc pe drumul hotarat de ei, cu zambetul pe buze … imbracati elegant, cu haine special inchiriate de Berl, cu un ultim dans imbratisati, cu o ultima felie de pizza impartita cu dragoste (oferita tot cu dragoste si intelegere, in creierul noptii de un vanzator cu suflet), tinandu-se de mana si indepartandu-se pe strada pustie … Doua jucarii stricate, un batran si o batrana …
A doua zi …conform biletului lasat de Berl, hainele inchiriate sunt returnate magazinului …
Amir Manor este un regizor tanar, plin de viata, simpatic si vorbaret … insa marcat de tragedia propriilor bunici, ambii pierduti la batranete din cauza bolilor grele. Astfel incat a scris si regizat acest film extraordinar de sensibil, dens si plin de intelegere, durere si respect. Partitura superba a incredintat-o celor doi actori uriasi ca talent actoricesc. Interpretarea lor te doare, dar te si ajuta sa intelegi ce e viata, cum o traiesti si unde ajungi in finalul ei. In unele cazuri. Si sunt destule!
Cinematografia lui Guy Raz este perfect acordata scenariului si mi-au placut in mod deosebit imaginile urcatului si coboratului lent, in pas batranesc, ale scarilor blocusorului locuit de cei doi batrani. Ca si in viata, urci si cobori!
Un spectator din sala a remarcat ca acest film nu este reprezentativ pentru Israel. Da, partial asa este, dar este reprezentativ pentru omenire! Si din acest punct de vedere filmul are valoare universala din punct de vedere al demnitatii umane.
“Hayuta si Berl / Epilog” este un altfel de “Amour”, vorbind insa si el despre solidaritatea in cuplu la batranete.
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=dXT2zP0ZXmA’]
