The Duke (2020)
Regia: Roger Michell
Distribuția: Jim Broadbent, Heather Craney, Stephen Rashbrook
‘The Duke’ (2020) este unul dintre acele filme ale căror destin a fost influențat de pandemie. Filmările s-au terminat înainte de perioadele de izolare și filmul a apucat să aibă premiera la Festivalul de la Veneția, care în acel an a avut loc în ‘format restrâns’. Urma să fie lansat pe ecrane, dar difuzarea sa a fost de câteva ori amânată din cauza perioadelor de izolare impuse de pandemie. Când, în fine, a fost lansat în săli, în februarie 2022, regizorul Roger Michell murise. A fost ultimul film de ficțiune al său, a mai realizat un documentar despre Elizabeth II, lansat și el postum, în 2022, anul jubiliar și anul decesului reginei. ‘The Duke’ este deci un fel de capitol final, un film potrivit pentru un regizor care era specializat în filme ‘good feeling’, chiar și atunci când realiza drame sau filme documentare.
‘The Duke’ este bazat pe o poveste adevărată și aduce pe ecrane – cu destul de multă fidelitate – un personaj care a existat și care și-a trăit momentul de celebritate la începutul anilor ’60. Se putea întâmpla doar în Marea Britanie. Kempton Bunton era un veteran de război care lupta pentru tot felul de cauze bune și care era mereu concediat din diferite locuri de muncă din cauza atitudinilor și a gurii sale slobode. Una dintre cauze era scutirea de plata taxei de televiziune pentru cei care nu doreau să recepționeze programele postului semi-oficial BBC. Eroul din film este gata să intre și la închisoare doar să nu plătească taxa. Când vede (la televizor dar la un post independent!) că guvernul plătește 140 de mii de lire sterline pentru a păstra în Anglia portretul ducelui de Wellington pictat de Goya, face socoteala câte abonamente de televiziune ar putea fi plătite cu acești bani și decide … să fure tabloul de la National Gallery. Tabloul ajunge la el acasă unde trebuie să-l ascundă în dulap cu ajutorul fiului său, pentru a-l pastra departe de ochii soției, o femeie răbdătoare dar ajunsă cam la capătul puterilor din cauza năzbâtiilor soțului. Cererea sa de răscumpărare nu primește răspuns, și după o vreme decide să restituie portretul ducelui. Este arestat și procesul devine exact prilejul pe care îl căutase până atunci fără succes de a-și pleda public cauza.
Avem deci de-a face în ‘The Duke’ cu o combinație de comedie socială, de film despre un furt de artă și de film de tribunal. Filmul demarează greu și ia o vreme până când reușim să ne conectăm cu personajul, dar când suntem în orbita simpatiei pentru Kempton Bunton nu mai reușim să ieșim de acolo. Jim Broatbent reușește chiar performanța de a o pune în umbra pe Helen Mirren, ceea ce este o realizare remarcabila. Nu cred că trebuie să ne mirăm prea tare dacă ținem cont de faptul că amândoi actorii au câte o statuetă Oscar pe rafturi și că Broadbent ne-a încântat cam în fiecare rol pe care l-a interpretat pe ecran. Se spune că Michell nu a vrut pe nimeni altcineva în acest rol și că era gata să abandoneze proiectul dacă nu putea fi asigurată participarea actorului dorit. Spre norocul nostru au reușit. În lumea reală, în urma acestui caz, Codul Penal britanic a fost modificat pentru a evita ca alții să urmeze exemplul lui Bunton și să împrumute opere de artă din muzee pentru cauze cât de bune or fi ele. Taxele de televiziune au fost abrogate doar cu decenii mai tărziu. Și după încă alte câteva decenii a apărut acest film, pe care-l recomand tuturor amatorilor de comedii bune cu eroi care fac orice pentru cauzele în care cred.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
