Glamour și fraudă, artă și kitsch: Big Eyes (2014)

Big Eyes (2014)
Regia: Tim Burton
Distribuția: Amy Adams, Christoph Waltz, Danny Huston

‘Big Eyes’ este un film neobișnuit din multe puncte de vedere. Avem de-a face cu o poveste care se petrece în lumea artei americane din a doua jumătate a secolului 20, o poveste inspirată dintr-o biografie și din fapte reale, dar eroul și eroina povestirii, deși celebri, nu fac parte dintre numele consacrate ale pictorilor epocii, și nici printre artiștii expuși în marile muzee. Dimpotrivă, majoritatea criticilor și a experților în artă consideră lucrările semnate Keane ca aparțînând mai degrabă kitsch-ului comercial, dar asta nu le-a împiedicat să fie vândute bine și reproduse în masă, aducând autorilor venituri frumoase. Celebritatea numelui Keane provine însă din scandalul public al dezvăluirii faptului că vreme de peste un deceniu Walter Keane și-a asumat paternitatea picturilor de succes create de soția sa Margaret și din disputa dintre ei care a ajuns în tribunale și a fost tranșată printr-un test de creativitate desfășurat în prezența juraților. Tema feministă a aprecierii critice și a succesului comercial al femeilor în lumea artei este combinată cu cea a relației dintre kitsch-ul apreciat de o parte mare din public și arta expusă și vândută in galerii și lăudată de critici. Tim Burton a lucrat vreme de mai mult un deceniu la acest film, iar rezultatul are o imperfecție care îi face pe spectatori să se întrebe permanent dacă este una intenționată sau nu.

Walter Keane a erupt în lumea artei la sfârșitul anilor ’50 ai secolului trecut cu o serie de portrete, majoritatea reprezentând copii, cu un aer de melancolie oglindită în ochii obsedanti de mari. În acea epocă artistică în care la modă era expresionismul abstract criticii au strâmbat din nas, dar succesul de public a fost aproape imediat, Keane, agent imobiliar la origine fiind un excelent expert în ‘public relations’ și abil vânzător al propriei arte. Problema însă era că arta această nu era creată de el, ci de soția sa Margaret Keane. Adevărul, care includea fraudă și o sordidă poveste de violență în familie, a ieșit la iveală cu câțiva ani mai târziu, când Margaret, despărțită de soțul ei și căzută sub influența sectei religioase ‘Martorii lui Yehova’ a adus-o la cunoștiinta opiniei publice. Scandalul a ajuns și la tribunale, ridicând semne de întrebare nu numai despre cazul în speță (cui îi aparțineau creațiile), ci și despre motivele care au făcut-o pe artistă să colaboreze la fraudă. Aveau șanse de succes picturile dacă ar fi fost semnate de o femeie? Care este locul și care sunt șansele de succes ale unei femei în lumea artei?

Imaginea este partea din film care mi-a plăcut cel mai mult, ceea ce nu este de mirare la un film al lui Tim Burton. Culorile pastel și decorurile au un aer de superficialitate fericită, potrivit atmosferei de kitsch a picturilor în jurul cărora se învârte acțiunea. Artă naivă sau kitsch? Rămâne să judecăm singuri. Rolurile principale sunt jucate de Christoph Waltz și de Amy Adams, actori excelenți, care însă tocmai aici fac doar două roluri OK, dar nu dintre cele mai bune ale lor. Acesta impresie este creată, poate, și de faptul că povestea biografică, bazată pe personaje reale, a fost scrisă într-un stil simplist și convențional, punând de prea multe ori personajele să acționeze și să vorbească exact cum ne așteptăm. Poate că Tim Burton, subtil, a vrut să ne spună că despre arta kitsch se poate vorbi în stil de film kitsch? Totuși, scenariul filmului s-a bucurat de aprobarea însăși a artistei care este eroina principala. În plus, filmul are o puternică tentă feministă. Știți însă care este compania care apare prima pe generic ca producătoare a filmului? Weinstein Company! Istoria cinematografiei ia uneori turnuri neașteptate.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: Cinematerial.com, IMDb.com)