La cérémonie (1995) – Ceremonia
Regia: Claude Chabrol
Distribuția: Isabelle Huppert, Sandrine Bonnaire, Jacqueline Bisset
‘La cérémonie’ al lui Claude Chabrol, ecranizare a unui roman al lui Ruth Rendell, se termină cam acolo unde începe ‘A Clockwork Orange’ al lui Stanley Kubrick și Anthony Burgess. Ceremonia din titlu este un act de violență șocantă și nu voi spune mai multe pentru a evita păcatul spoilerului. Realizat în 1995, ‘La cérémonie’ este, în opinia mea, ultimul mare film al lui Chabrol și unul dintre cele mai bune dintre cele câteva zeci de filme ale lungii sale cariere regizorale. Filmul a fost descris uneori ca ‘marxist’ și bănuiesc că asta se datorează faptului că personajele se împart în două categorii care aparțin în mod clar unor clase sociale diferite. Este de fapt una dintre temele preferate ale lui Chabrol, care în multe dintre filmele sale critică în mod direct uneori, subtil altădată, burghezia franceză. Crimele sunt mai întotdeauna prezente, desi în ‘La cérémonie’ povestea este mai subtilă și mai complexă. Cele doua lumi – a burgheziei și a celor care o servesc – sunt și aici prezente. Nu exista însă nicio speranță de conciliere intre ele.
Scena care deschide filmul este interviul de angajare al unei servitoare pe nume Sophie în casa familiei Lelievre, luat de doamna și stăpâna casei. În a doua scenă, familia – compusă din doamna care este proprietara a unei galerii, domnul care este amator de muzică clasică, fiica lui studentă și fiul ei adolescent, ambii din căsătorii precedente – discută cum să numească funcția servitoarei și ajung să fie de acord cu termenul ‘bonne à tout faire’. Sophie începe să lucreze în casa confortabilă dar puțin cam izolată, din Bretania, a familiei Lelievre. Totul pare OK, fata este harnică, gătește bine, dar apar câteva semne neliniștitoare pe lângă muzica puțin stridentă, prevestind rele, à la Hitchcock. De ce raspunde așa de des Sophie ‘Je sais pas’ (‘nu stiu’) la întrebări foarte banale, deși nu pare deloc proastă? Are probleme de vedere care nu-i permit să citească instrucțiunile proprietarilor casei și listele de cumpărături sau poate acestea ascund altceva? Singura prietenă a lui Sophie este Jeanne, funcționară la poșta din orașul din apropiere – și ea o femeie singură, cu ciudățeniile ei, și cu un trecut nu lipsit de umbre. Sophie și Jeanne se împrietenesc, ceea ce nu este pe placul domnului Lelievre care o bănuiește pe poștăriță că îi citește corespondența. Între familia bine situată și cele două femei singure se stabilesc relații bine definite de regulile sociale și politețea franțuzească, dar tensiunea crește. Fiecare dintre cele două grupuri trăiește într-o bulă a sa. Într-una se ascultă opere de Mozart, în cealaltă se vizionează programe vulgare de televiziune. Apropierea celor doua bule aduce cu sine pericolul de explozie.
La fel ca în filmele maestrului său Hitchcock, Claude Chabrol construiește treptat tensiunea pregătind finalul. Acesta va include o surpriză, nu neapărat datorită a ceea ce se întâmplă ci prin felul cum se întâmplă. Când privesc înapoi, după final, la evenimentele dinainte, îmi pare că identific multe semne de alarmă, dar ele sunt atât de subtile încât sunt ignorate și de spectatori și de eroii filmului. Distribuția este stelară, pe ecran apărând trei dintre actrițele franceze cele mai bune ale epocii și ultimei jumătăți de secol. Isabelle Huppert în rolul lui Jeanne face un rol complex de ‘bad girl’, ea fiind personajul cheie al întregii intrigi. Sandrine Bonnaire este și ea superbă – aparent glaciala, se lupta cu handicapul și cu trecutul ei. Personajul ei aici ar putea fi cel al fetei anonime din excelentul ‘Sans toi ni loi’ al lui Agnès Varda, filmul care o lansase, dacă aceasta ar fi trăit și ar fi trecut câțiva ani. Jacqueline Bisset are rolul cel mai puțin conturat dintre cele trei actrițe, este OK, doar atât. Mai apar în distribuție Virginie Ledoyen (foarte tânără în acea vreme) și Jean-Pierre Cassel, un actor care niciodată nu m-a dezamăgit. Chabrol nu cred că a fost interesat doar de diferențele de clase sociale, ci și de profilul psihologic al celor două femei. Fiecare dintre ele poarta o povară din trecut. Întălnire a două femei bănuite pe nedrept de fapte oribile, sau poate că este întâlnirea a două criminale perverse, așa încât ceea ce se întâmplă mai târziu era o tragedie previzibilă? În mod inteligent, Chabrol ne lasă pe noi, spectatorii, să decidem. ‘La cérémonie’ este unul dintre acele filme care îi însoțesc pe spectatori și după ce s-a terminat proiecția. Niciunul dintre personaje nu este prea simpatic și nu ne vine deloc să ne punem în locul lor, dar totuși continuăm să ne gândim la ele multă vreme după ce s-a sfârșit filmul.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
