Filme pe scurt: Youth (2015) & Titanic (1997)

„Youth” (La Giovinezza) 2015

Regia: Paolo Sorrentino

Cu Michael Caine, Harvey Keitel şi Rachel Weisz. Şi cu, în roluri episodice, Jane Fonda şi Mădălina Ghenea (care apare, normal, goală ca o puşcă).

Un film tulburător despre sosirea momentului bilanţului şi cum nu te lasă lumea să ţi-l faci. Pentru că mereu mai rămâne ceva de rezolvat sau corectat. Inutil de adăugat că nişte personaje interpretate de actori precum Michael Caine (Fred Ballinger, compozitor şi dirijor, acum retras) şi Harvey Keitel (regizor de film care-şi pregăteşte cântecul său de lebădă) au cu siguranţă bilanţuri complicate şi contradictorii. Atât profesionale cât şi, mai ales, de viaţă.

Am reţinut, ca definitoriu pentru întregul film (şi pregătit ca atare de scenarist şi regizor) un fragment de dialog dintre Michael Caine şi Rachel Weisz, tată şi fiică. Ea, nemulţumită de prestaţia lui de părinte şi în plus proaspăt părăsită de soţ pe motiv că n-ar fi bună la pat, are ceea ce se cheamă o zi neagră. Ca să compenseze cumva, îi spune lui taică-su, cu obidă:

– Să ştii că sunt foarte bună la pat!
– Ştiu.
– De unde ştii ?!!!
– Pentru că eşti fiică-mea.

Victorie pe toată linia a tatălui, problemă rezolvată. Poate trece la următoarea. Pe care o va rezolva, şi pe ea, într-un fel. Însă oarecum mai convenţional, adică mai previzibil.

Nota: 8,5/10

Titanic (1997)

Regia: James Cameron
Distribuția: Leonardo DiCaprio, Kate Winslet, Billy Zane

Începusem să scriu deunăzi despre Titanic, dar m-am luat cu alte cestiuni azătoare şi am întrerupt. Aşa că reiau acum:

Cu o jumătate de oră înaintea finalului, situaţia era următoarea: ea se afla în barcă şi urma să fie salvată. El era legat cu cătuşe în interiorul vasului şi urma să se înece. Adică exact ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă. Atunci ce rost a mai avut jumătatea aia de oră?

Păi a avut, şi cred c-a fost chiar skepsisul filmului: cum să trăieşti o sută de ani cu sentimentul că n-ai făcut tot ce se putea pentru salvarea fiinţei iubite? Că ai fost laş(ă)? Nu se putea. Însă aşa, s-a putut.

Ce-aş reproşa scenariului e poanta finală: de ce să arunce diamantul în ocean când putea foarte bine să-l dea căutătorului de comori? L-ar fi meritat din plin.