Ender’s Game (2013)

Ender’s Game (2013) – Jocul lui Ender

Regia: Gavin Hood
Scenariul: Gavin Hood, Orson Scott Card (autorul cartii omonime)
Distributia: Asa Butterfield, Harrison Ford, Viola Davies, Hailee Steinfeld, Ben Kingsley, Suraj Parthasarathy, Moises Arias, Abigail Breslin

Am asteptat cu sufletul la gura Ender’s Game, pentru ca si astazi ii sunt recunoscatoare aceleia care candva, prin 1994-1995, m-a impins catre volumele lui Orson Scott si catre lumea extraordinara pe care a creat-o. O lume a viitorului impletit cu trecutul si o fresca exemplara a umanitatii. O lume a maturitatii experimentate care intelege potentialul imens al mintii copiilor, adolescentilor, tinerilor. Calitatea caracterului si abilitatile tactice si strategice ale unui individ abil antrenat nu depind de varsta preopinentului.

<<ORSON SCOTT CARD (Autor, Producător) este renumit pentru romanul sceince-fiction „Jocul lui Ender” şi pentru continuările care au urmat în întregirea universului lui Ender în viitorul îndepărtat şi trecutul apropiat. Aceste cărţi formează Cvintetul Ender, cele cinci cărţi care relatează viaţa lui Ender Wiggin. Seria „Umbrelor” se desfăşoară pe Pământ, iar seria „Războaiele Formice”, scrisă în colaborare cu Aaron Johnston, povesteşte primul contact tragic dintre umanitate şi extratereştrii Buggers.>> (citat din Mapa de Presa a MediaProDistribution – foarte documentata, ca intotdeauna).

Si amintindu-mi de intinderea romanului pe mai multi ani si de complexitatea naratiunii, mi-am pus intrebari referitoare la modalitatea de sinteza a esentialului in timpul real al unui produs cinematografic de aproape doua ore. Nu am fost dezamagita pentru ca, in calitate de scenarist, Gavin Hood a intervenit asupra timpului naratiunii, l-a comprimat si a surprins exact esentialul, pentru a da povestii inteles, cursivitate si intreaga bogatie a aventurii si a mesajelor transmise.

Si aici vin din nou cu cateva citate din Mapa de Presa: <<Pe Hood l-a interesat potenţialul poveştii de a transpune publicul într-o lume din viitor foarte diferită de cea din prezent pentru a scoate la lumină probleme cu care se confruntă umanitatea azi. „Genul science-fiction generează discuţii despre subiecte şi idei care sunt importante pentru lumea contemporană.” – spune Hood. (…) “Prin conferirea unui spaţiu imaginar, permite dezbaterea unor subiecte care poate ar fi delicate într-un context politic. (…) Unde se trasează graniţa dintre bine şi rău? Nu fac parte din noi toţi, uneori în acelaşi moment? Să fii lider înseamnă să-ţi exerciţi autoritatea cu brutalitate pentru a-i determina pe oameni să facă ce vrei? Sau înseamnă să-i faci să se unească într-un scop, ca să dea ce au mai bun? Ender se luptă cu aceste întrebări pe parcursul filmului. (…) Procesul de scriere mă pregăteşte şi cred că sunt un regizor mai bun când lucrez cu un material pe care l-am abordat şi ca scenarist.”>>

Captivanta ca transpunere cinematografica, cu evidentierea actiunilor de manipulare a mintilor tinere, in scopul de a fructifica la maximum imaginatia creativa si calitatile cognitive si psihice capabile sa modeleze tipul de conducator necesar, lucid dar in acelasi timp drept-moral, filmul pune cateva probleme pe linia de demarcatie dintre moral si imoral.

Cat de moral este sa te folosesti de copii pentru a castiga un razboi, cat de moral este cinismul cu care maturitatea manevreaza prin minciuna si omisiune mintile curate ale copiilor, cat de moral este sa trezesti in copii sentimente si raspunderi de mare respiratie mondiala… Pe de alta parte, prin personajele Mazer Rackham si maiorul Anderson, filmul ne introduce notiunea inalta a exemplului inaintasului, mentorului de spirit si de actiune, modelul eroului capabil sa inflacareze mintea copiilor-luptatori, dar – prin maiorul Anderson – si modelul ofiterului atent la posibilele modificari sau traume in psihologia acestor copii de geniu. Pentru ca maiorul Anderson  (aici avem de-a face cu o gaselnita inteligenta a scenariului – un switch de gen/personalitate vizavi de carte) este personajul care il secondeaza pe colonelul Graff si il placheaza in momentele in care este necesar sa primeze sanatatea mentala si fizica a recrutilor din Flota Internationala.

Si nu in cele din urma, cat de moral este sa iti aperi planeta distrugand in totalitate si decisiv, o populatie extraterestra in cautarea unui taram salvator speciei ei. Lipsa totala de comunicare, inapetenta brutala, obtuza si in final abominabila – cu o civilizatie care lupta pentru a supravietui, face ca victoria Pamantului sa aiba un gust amar. Razboi – politica – politica razboiului!

Insa calea schimbarii si a binelui general trebuie sa fie aceea a comunicarii. Cazul atator conflicte de ieri si de azi pe Pamant, intretinute de lipsa deschiderii canalelor de comunicare sau solutionate in mod criminal…

„Este o poveste captivantă care inspiră discuţii despre conducere, rezolvarea conflictelor şi empatie.” – spune producătoarea Lynn Hendee.

O distributie excelenta, fiecare aparitie a personajelor pe ecran mi-a dat o stare de bine, de recunoastere a unor actori de mare clasa, clasa recunoscuta de altfel de multe nominalizari si premii in lumea filmului international. Harrison Ford si Ben Kingsley reintra si de aceasta data in lumea fantastica (dar reala de fapt, pentru ca suntem atat de aproape de aceste posibilitati) a scince-fiction-ului. Intra cu toate armele carierelor lor prodigioase si se integreaza cu multa intelegere – sub mana lui Gavin Hood – in psihologia personajelor lor. Mare actor Ben Kingsley. Ii secondeaza Viola Davies, care dovedeste inca o data, o paleta larga interpretativa pe tipologii diferite de roluri. Abia am vazut-o in Prisoners, intr-un rol de mare dramatism.

Extrem de interesanta hora varstelor, pentru ca actorii tineri se prind alaturi de veterani la acelasi nivel exemplar de interpretare. In evolutie (si nici nu ma asteptam la altceva) – Asa Butterfield – emotionantul Hugo, la fel si Hailee Steinfeld (True Gritt), dar sa le acordam apreciere deosebite si lui Abigail Breslin (Valenrine), Suraj Parthasarathy (Alai) si Moises Arias (Bonzo – o figura interesanta).

Cinematografia lui Donald McAlpine, alaturi de toata echipa de decor si efecte speciale, creaza un univers bogat atat al statiei orbitale unde au loc instructiile recrutilor, cat si al bataliilor din spatiul galactic, din apropierea Planetei Formicilor. Batalii care nu agreseaza ochiul si timpanul spectatorului, ci reusesc sa transmita o emotie si o tensiune pe care as numi-o soft in comparatie cu alte pelicule de gen. Contribuie in aceeasi masura la reusita acestei ecranizari, coloana sonora semnata de Steve Jablonski, de pe care iata “Room”.

Recomandarea mea finala este sa cititi volumele lui Orson Scott Card!!!

Nota: 8/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=2UNWLgY-wuo’]