Senilità (1962)
Regia: Mauro Bolognini
Distribuția: Anthony Franciosa, Claudia Cardinale, Betsy Blair, Philippe Leroy
Timpul are căile sale diferite și în ceea ce privește filmele. Tocmai am terminat vizionarea filmului ‘Senilità’ (‘Senilitate’, titlul în engleză fiind ‘Careless’), regizat de italianul Mauro Bolognini, regizor prolific și destul de cunoscut la vremea sa, autor a 46 de filme între 1953 și 1995, colaborator cu Pasolini care a fost scenaristul câtorva dintre filmele sale. 1962, anul ieșirii filmului pe ecrane, a fost și anul în care în Italia Antonioni realiza ‘Eclipsa’ și Vittorio De Sica ‘Sechestratii din Altona’. Din multe puncte de vedere însă, ‘Senilità’ pare a fi fost făcut într-o altă epocă.
Timpul joacă un rol important în concepția acestui film. Bolognini ecranizeaza un roman al lui Italo Svevo a cărui acțiune se petrece în Triest, dar mută perioada istorică din secolul 19 în anul 1927. Schimbarea este semnificativă nu numai din punct de vedere istoric, orașul de la Adriatica schimbându-și apartenența de la Imperiul Austro-Ungar la Italia interbelică oscilând între liberalism și fascism. Plasarea în epoca ceva mai apropiată îi da lui Bolognini ocazia de a filma în locație într-un Triest care mai păstra multe dintre caracteristicile orașului dintre cele două războaie și cinematografia este partea cea mai reușită a filmului în opinia mea. Astăzi pelicula alb-negru este folosită pentru a crea ‘efecte artistice’, dar în 1962 era încă probabil ceva mai ieftină decât pelicula color, și alegerea a fost, cred, economică. O decizie cu un bun rezultat artistic.
Schimbarea locului intrigii din Austro-Ungaria încorsetată a sfârșitului de secol 19 în atmosfera de eliberare de după Primul Război Mondial nu este însă numai o schimbare de fundal. Perspectiva moralistă și introspecția psihologică din textul lui Sveto capătă tente psihanalitice amplificate de diferențierile sociale care amintesc mai degrabă neo-realismul. Avem de-a face cu un patrulater romantic, doi bărbați și două femei, care nu pot trece peste barierele sociale și psihologice pentru a-și consuma pasiunile. Dialogurile lui Sveto sună însă artificial și convențional din punct de vedere cinematografic și nu se potrivesc epocii în care este plasat filmul. Jocul actorilor este și el retoric, cu strălucita excepție a apariției Claudiei Cardinale. Actrița italiană aflată pe drumul care o ducea spre statutul de super-star pare că vine din altă lume, nu numai prin frumusețea și vulnerabilitatea personajului, dar și prin calitatea jocului actoricesc. Pentru ea și pentru imagine,’Senilità’ este un film care merită să fie văzut.
