Vie privée (2025) – Viață privată
Regia: Rebecca Zlotowski
Distribuția: Jodie Foster, Daniel Auteuil, Virginie Efira
Am avut dintotdeauna o sănătoasă doză de neîncredere în experții ‘psi’ adică în psihologi, psihanaliști sau medici psihiatri. Numiți-le scepticism sau prejudecăți, fapt este că nu am recurs niciodată la serviciile lor. Filmul ‘Vie privée’ (‘A Private Life’ în distribuția în limba engleză’), regizat de Rebecca Zlotowski, nu mi-a schimbat deloc aceste opinii, dimpotrivă. Daca psihanaliști experimentați cum este dr. Lilian Steiner, eroina principală a filmului pot face asemenea greșeli în diagnostice și aprecieri, greșeli cu consecințe potențial fatale pentru pacienții lor, probabil că este prea riscant să ne lăsăm mințile și sufletele pe seama lor. Este primul film al Rebeccai Zlotowski pe care-l văd. Înțeleg că ea este și scenaristă, fiind autoare sau co-autoare (ca în acest caz) a scenariilor filmelor sale. Profesionalismul ei este evident și în scriere și în dirijarea actorilor. Lipsește, mi s-a părut, claritatea și o aprofundare măcar a unora dintre multele direcții interesante și promițătoare pe care le-am putut identifica în acest film.
‘Vie privée’ ar fi putut fi o explorare a genului ‘americani la Paris’ dintr-o perspectivă feminină mai rar abordată, dar orașul se lasă rar văzut în film, cu excepția câtorva fracțiuni de secunde pe străzi și a câtorva scene spectaculos filmate pe o scară în spirală din imobilul parizian în care se afla apartamentul și cabinetul particular al reputatei dr. Lilian Steiner, locul în care se petrec câteva dintre scenele cheie ale filmului. Voi evita spoilerele și voi spune doar că celebra expertă în psihanaliză este suspectată de responsabilitate (daca nu penală, cel puțin profesională) în moartea unei paciente. Siguranța ei de sine începe să lase loc îndoielilor. Începând să verifice propriile diagnostice și recomandări, Lilian începe să bănuiască că nu ar fi fost vorba despre o sinucidere ci despre o posibila crimă. Bănuiala se transformă în obsesie. Și ea și fostul (dar încă atașatul) ei soț, și familia defunctei sunt familii evreiești și cu toții par a trăi – conștient sau inconștient – traume ale trecutului (părinți, Holocaustul). Complicațiile nu întârzie să apară. Intriga este destul de încâlcită și în plus complicată de faptul că o parte din ceea ce vedem pe ecran sunt flashback-uri sau imagini induse prin hipnoză.
Mister polițist pornind de la întrebarea ‘crimă sau sinucidere’? Film despre o americancă la Paris? Thriller psihologic sau, dacă vreți, psihanalitic ? Dramă despre puteriea și responsabilitatea psihiatrilor? Comentariu despre identitatea evreiasca în Franța de astăzi? Rebecca Zlotowski nu pare să se fi hotărât sau poate că nu a vrut să abandoneze niciuna dintre aceste teme, dar nici să o aprofundeze suficient. Ceea ce a ieșit a fost un mister stropit copios cu sos de psihanaliză plus o garnitură de onirism. Jodie Foster este formidabilă, și nu doar pentru că joacă într-o franceză aproape impecabilă ci și deoarece reușește să facă credibil un personaj care pornește că un medic (deci om de știință rațional) pentru a se cufunda (aproape de înec) în fantasmagoriile unei hipnozitatoare și a reveni apoi la claritate. Îi dau replica doi dintre actorii mei francezi preferați – Daniel Auteuil și Matthieu Amalric. Tot restul distribuției este excelent. Actorii salvează în mare măsură un film care, cu mai multa claritate și decizie, ar fi putut fi mult mai semnificativ decât a reușit să fie.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
