Pinocchio (2019)
Regia: Matteo Garrone
Distribuția: Federico Ielapi, Roberto Benigni, Rocco Papaleo
Pinocchio îi fascinează pe cineaști. Prima încercare de ecranizare a romanului lui Carlo Collodi a avut loc prin 1936, ca desen animat, în Italia, dar primii care au reușit să finalizeze proiectul au fost Walt Disney și colegii săi în 1940. Au urmat vreo alte 20 de filme, animate sau cu actori. Versiunea din 2019 regizată de Matteo Garrone este cea mai recentă, fiind lansată la sfârșitul lui 2019. Distribuirea sa internațională a fost întreruptă de pandemia COVID-19. Următoarea ecranizare se află deja în pregătiri. Până atunci publicul din întreaga lume așteaptă să vizioneze ediția 2019 a lui ‘Pinocchio’ – un film cu multe calități, dar care nu va fi în mod sigur ediția definitivă pentru marile ecrane a poveștii tâmplarului Geppetto și a fiului sau creat de el din lemn.
Există cel puțin două citiri posibile ale poveștii lui Pinocchio. Prima este versiunea moralistă care include câteva lecții pe care am vrea să fim siguri ca părinți că sunt bine asimilate de copiii noștri. Atașamentul față de părinți, disciplină, dorința de a învăța, nevoia de tandrețe – toate aceste valori paternale pozitive sunt transmise prin intermediul elementelor basmului. Cea de-a doua versiune o voi numi cea transcedentală – este dorința bucății de lemn însuflețite, cioplită în păpușă vorbitoare de către Geppetto, de a deveni umană, aspirând spre normalitatea unei copilării ca toți copiii. Între cele două trăiri ale lui Pinoccho se intercalează personajul zânei, cea care apare in momentele cheie și care arată păpușii-copil calea spre îndeplinirea visului, cale care trece însă prin disciplina și forța sufletească necesară invingerii tuturor adversităților. Lecțiile copilăriei sunt eterne și se aplică la orice vârstă.
Filmografia lui Matteo Garrone combină filme sociale curajoase legate de realitățile de astăzi ale Italiei cu explorarea literaturii clasice și fantastice create (și) pentru copii. ‘Pinocchio’ aparține evident celei de-a doua categorii, dar ceea ce m-a surprins puțin este ‘cumințenia’ abordării. Filmul arată excelent din punct de vedere vizual. Realizarea tehnologică este remarcabilă în acest recent ‘Pinocchio’. Machiajele sunt măiestrite, costumele foarte potrivite, decorurile combină cu elegantă acuratețe istorică cu tușe de fantastic, căci la urmă urmei suntem într-un basm. Aparatul de filmat își permite din când în când perspective care mi-au amintit de ‘Vrăjitorul din Oz’. Roberto Benigni realizează un rol excelent la al doilea său ‘Pinocchio’, după primul, nu prea reușit, din 2002, în care își asumase și regia și rolul titular. Acum a avansat în vârstă și a promovat să realizeze un Geppetto tulburător. Pinocchio este intepretat de Frederico Ielapi, un băiat de 8-9 ani, căruia machiajul i-a lăsat doar ochii pentru a exprima gama de emoții a păpușii de lemn care visează să devină un copil ca toți ceilalți.
Producția impresionantă nu poate însă acoperi complet lipsa de emoție sau de îndrăzneală care ar fi făcut din acest ‘Pinocchio’ un film memorabil. La cele două ore ale sale filmul riscă să obosească și să piardă pe drum atenția spectatorilor copii. Publicul matur nu va găsi destulă substanță care să justifice efortul vizionării dincolo de datoria de a-i însoți pe copii sau nepoți la cinematograf. Acest ‘Pinocchio’ este interesant din multe puncte de vedere, dar putea fi mai mult. Viitoarea ocazie va fi la remake-ul animat al producției din 1940 a Studiourilor Disney care se află acum in pregătire.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
