La chute de l’empire américain (2018)
Regia: Denys Arcand
Distribuția: Maxim Roy, Maripier Morin, Éric Bruneau
Denys Arcand este cunoscut pentru câteva filme memorabile, în care dialogul spumos al personajelor sale intelectuale sau din clasele sociale înalte reprezintă o parte importantă din stil și substanță. Personajul principal din ‘La chute de l’empire americain’ (‘The Fall of the American Empire’) aparține aceleiași categorii – este un tânăr doctor în filosofie care lucrează însă ca ‘delivery boy’ pentru o firmă de curieri. Interacțiunea sa cu lumea, inclusiv cu femeile din viața sa, se petrece de multe ori prin dialoguri pline de cugetări prețioase și citate din filosofi și scriitori celebri. Filmul este un fel de final al unei trilogii începute în 1986, cu câte un film realizat cam la 16 ani diferența unul de celălalt. Aici eroul nostru se trezește martor al unei spargeri încheiate cu împușcături, cadavre și cu doi saci plini cu bani în posesia sa. Așa cum știm din alte filme, o sumă de bani căzută pleașcă și râvnită de gangsteri poate fi în viață o problema mai degrabă decât o binecuvântare. De aici începe acest film, acesta este pretextul unei povești care ar putea fi plasată cu ușurință în categoria thrillerelor de acțiune cu nuanță comică, dacă nu ar încerca să spună ceva mai mult despre morala și mecanismele lumii în care trăim.
Afișul filmului este destul de derutant. Apare pe el Statuia Libertății, dar filmul nu este deloc despre Statele Unite. Acțiunea se petrece la Montreal și cunoscătorii de franceză care au șansa să vadă filmul în versiune originală pot să se delecteze cu o porție copioasă de delicios dialect ‘quebecois’. Abordarea regizorală este și ea foarte canadiană, relaxată și detașată, și dacă dorim să privim filmul ca pe o comedie romantică presărată cu jafuri, escrocherii și populată de gangsteri, unii cruzi, alții filosofi, ne putem delecta destul de bine. Contribuie la plăcere și acțiunea care curge fluent și ne rezervă destule surprize și răsturnări de situații, și farmecul actorului principal Alexandre Landry și al superbei sale partenere, Maripier Morin, aflată la primul său film de lungmetraj, dar cu toate datele de a deveni în viitor o ‘Bond girl’.
Denys Arcand a dorit însă să spună mai mult cu acest film. Comentariul social și moral este elegant, dar clar. Niciunul dintre personaje nu este 100% pozitiv – nici măcar eroul principal, filosoful stressat economic, social, personal, băiatul profund implicat în acțiuni de caritate care nu uită niciodată să strecoare câțiva bănuți în paharele cerșetorilor. Nici polițiștii, nici gangsterii, și desigur nici consilierii fiscali. Este societatea noastră (canadiană, americană, sau din orice colț al lumii capitaliste) mult prea coruptă pentru ca fie și cel mai cinstit cetățean al planetei să nu fie nevoit să recurgă la crime mai mici sau mai mari pentru a atinge fericirea? Scopul nobil (ajutorarea celor în nevoie) scuză mijloacele (infracționale)? Este într-adevăr acceptabil furtul de la hoți, așa cum zice o zicală, valabilă probabil în multe limbi ale pământului?
Denys Arcand pare să aibă o opinie, dar pentru spectatori este vorba doar despre întrebări, despre începutul unei discuții. Nici măcar imaginile oropsitilor vieții proiectate în final nu cred că pot convinge pe toți spectatorii acestui film de teza anti-morală a regizorului. Sau poate, așa cum exlica personajul principal într-una din dizertatiile sale neinvitate, ceea ce contează în cele din urmă este ceea ce ne spune inima, și nu intelectul. Filmul acesta are cu atât mai mult farmec cu cât îl luăm mai puțin in serios.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Openagenda.com, Lexpress.fr)
