Drømmer (2024)
Regia: Dag Johan Haugerud
Distribuția: Ella Øverbye, Selome Emnetu, Ane Dahl Torp
Nu am văzut cele două filme precedente din trilogia lui Dag Johan Haugerud, așa încât nu pot comenta în ce măsură ‘Dreams’ (sau ‘Drømmer’ în versiune originală) se încadrează și completează gruparea de filme a scenaristului și regizorului norvegian. Juriul festivalului de la Berlin l-a considerat suficient de valoros pentru a-i acorda Ursul de Aur în acest an. Le respect alegerea, desi am destul de multe semne de întrebare legate de acest film – o dramă de maturizare a unei adolescente din Oslo-ul contemporan care abordează probleme legate de căutarea identității și de confruntarea cu prima dragoste la vârsta adolescenței și de felul în care sentimentele se pot transforma în cuvinte și cuvintele în literatură. Dag Johan Haugerud a ales un mod de exprimare original, în care cuvintele par a avea aceeași pondere ca și imaginile. Rezultatul, pentru mine, nu a fost prea convingător.
Eroina principală a filmului se numește Johanne și este o adolescentă, elevă de liceu crescută de o mamă singură și de o bunică scriitoare. Personajul și familia par tipice clasei medii norvegiene și chiar și criza de maturizare prin care trece fata este una destul de des întâlnită. Sub influența lecturilor și a vârstei, Johanne se îndrăgostește de Johanna, profesoara ei de limba franceză – o dragoste sincera, care pentru ea ia proporții de dramă cosmică. Legătura care se înfiripă între profesoară și elevă este ambiguă. Este vorba despre o adolescentă în căutare de afecțiune și sprijin și de o profesoara care îi acordă sprijinul ei profesional, moral și feminin? Sau despre o legătură interzisă între un om matur și un minor? Johanne ține un jurnal în care exprimarea sentimentelor amestecă realitatea și fantezia. Este acest jurnal o posibilă probă a unor infracțiuni sau exprimarea unui talent literar moștenit, care se poate chiar transforma în cartea de debut a unei viitoare scriitoare?
Povestea scrisă și adusă pe ecran de Dag Johan Haugerud reușește să descrie cu sensibilitate universul adolescentei, frământările mamei care se teme că pierde legătura cu fiica sa, trăirile bunicii care identifică talentul nepoatei și se luptă cu proprii săi demoni, lăsați în urmă de trecerea timpului. Eroina principală este interpretată de Ella Øverbye, mama este Ane Dahl Torp, bunica este Anne Marie Jacobsen. Toate joacă excelent. Discuțiile dintre cele trei eroine trasează cu precizie și de multe ori cu umor relațiile dintr-o familie de femei cu personalități distincte, încercând să se ajute una pe cealaltă, dar împiedicate parcă de un set de convenții sociale nu totdeauna vizibile. Ceva mai puțin bine conturat mi s-a părut personajul profesoarei interpretate de Selome Emnetu. Explicația din conversația cu mama adolescentei din finalul filmului, care oarecum întoarce situația și contrazice percepția precedentă despre personaj nu mi s-a părut că se aliniază bine cu ceea ce văzusem până atunci. Principala problema în ‘Dreams’ a fost însă pentru mine excesul de verbozitate. Se poate argumenta că el are o justificare dublă în faptul că Johanne, eroina filmului, citește din propriul jurnal și că acest jurnal scris cu talent poate deveni o carte. Unii dintre spectatori și critici au fost entuziasmați de acest joc permanent dintre imagine și text. Mie faptul că vreo 80% din durata filmului este însoțită de voce off-screen mi s-a părut excesiv. Este vorba însă, desigur, doar de impresia mea personală. Recomand vizionarea și formarea unei opinii proprii de către fiecare dintre spectatori.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
