Merge și-așa (2022)
Regia: Valentin Urziceanu
Cu ‘Merge și-așa’ echipa condusă de regizorul și scenaristul Valentin Urziceanu pășește îndrăzneț într-un gen cinematografic în care cinematografia românească are foarte puțină tradiție și experiență – animația de lungmetraj, combinând comedia muzicală cu filmele ‘pentru întreaga familie’ (pentru a adapta terminologia americană). Studiourile Disney și mai recent Pixar și descendenții lor sunt marii experți ai acestui gen pe care l-au transformat într-o întreagă industrie în care filmele au generat produse dintre cele mai diverse de la păpuși și figurine până la jocuri de calculator și parcuri de divertisment. Cred că Disney nu s-ar fi dezis de ideile acestui film care pornește de la un loc și moment istoric dramatic (Europa anilor celui de-al doilea război mondial) și abordează teme permanent actuale (diversitatea, combaterea discriminării rasiale) combinându-le cu motive perene (dragostea și muzica). Ștacheta profesională susținută de o tradiție de peste opt decenii a modelelor americane este însă foarte sus, și ‘Merge și-așa’, chiar daca reușește în unele momente să creeze emoție sau zâmbete, pune în evidență și cât de lung este încă drumul care trebuie parcurs.
Eroul principal al filmului ar putea fi și el un erou al filmelor casei Disney. Giani, băiatul rom din Bucurestii anilor de război, are ocazia să asculte un disc al celebrului chitarist francez de jazz manouche Django Reinhardt și decide că acest fel de muzică va fi ceea ce va face în viață. Cumpără – sau mai bine zis primește după o tocmeală zdravăna – o chitară de la proprietarul evreu al unui magazin de muzică de pe Lipscani și pleacă în Europa sfâșiată de război spre Paris pentru a-și întâlni idolul. (Paranteză – una dintre inadvertențele istorice ale filmului constă în faptul că evreilor li se confiscaseră toate proprietățile și nu ar fi putut ține un magazin în timpul războiului). Drumul dintre București și Paris este presărat de pericole și de întâlniri diverse, intre care cea mai interesantă este cea cu artiștii evrei ai circului ambulant din Moscova – (cum de nu erau înrolați în război?) – împreună cu care creează cel mai interesant număr muzical al filmului, combinând cântecele rusești cu jazzul manouche. Călătoria are farmecul ei și la capăt se află Orașul Luminilor și o dragoste nouă-veche pentru adolescentul în maturizare. Filmul propune două finaluri alternative (o modă în cinematografia românească recentă, vezi și la Radu Jude), cu regizorul și echipa de producție jucând rolul de deus-ex-machina.
Ce mi-a plăcut? Tematica și abordarea, desigur. Filmul arată foarte bine din punct de vedere vizual. Este frumos desenat și eroul principal, Giani, cu pielea sa tuciurie și cu ochii mari, negri și întrebători s-ar incadra perfect și din punct de vedere al graficii în galeria frumoșilor eroi Disney. Toate personajele au individualitate și expresivitate. Coloristica este frumoasă și potrivită atât peisajelor urbane ale Bucureștilor și Parisului cât și celor naturale ale Europei pe care o traversează eroul. Muzica este excelent interpretată, și putem doar regreta că cei doi autori (norvegianul Stian Vagen Nielsen și Radu Captari) nu au compus și o temă muzicală de ‘top’ care să fie asociată sonor cu filmul.
Ce mi-a plăcut mai puțin? Titlul mi se pare neinspirat și sper că în distribuirea internațională se va găsi ceva mai potrivit. El se referă mai mult la pretextul ‘film în film’ care ar trebui să fie o temă secundară. În plus face aluzie, involuntar poate, la o superficialitate a abordării, care chiar daca este criticabilă în alte părți, nu ar trebui să fie asociată cu o tematică importantă cum este cea a diversității sau a combaterii discriminărilor, istoric și în prezent. Autorii au dorit să facă filmul accesibil copiilor și în același timp să câștige interesul părinților care îi vor însoți în sala de cinematograf. Rezultatul descumpănește, căci efectul s-ar putea să fie diferit de cel dorit. Copiii nu vor înțelege diferitele citate din filme celebre (de la clasici ai Hollywood-ului până la eroi ai jocurilor video), iar părinții riscă să fie repede plictisiți de acțiunea prea simplistă și evident demonstrativă.
‘Merge și-așa’ este lansat într-un moment în care cel de-al doilea război mondial și Holocaustul sunt teme ‘fierbinți’ pe ecranele cinematografelor pentru copii. El este lansat puțin după ‘Where is Anne Frank’ al lui Ari Folman și ‘Charlotte’ al cuplului francez Tahir Rana și Éric Warin. Ar putea să profite de valul de interes declanșat de acestea, și poate chiar că o va face în oarecare măsură. Filmul are destule calități pentru a indica o direcție suplimentară, încă puțin explorată, pe care se poate dezvolta cinematografia românească.
În cinematografe din 3 iunie.
