Servants (2020) – Servitorii
Regia: Ivan Ostrochovsky
Distribuția: Samuel Skyva, Samuel Polakovic, Vlad Ivanov
Acțiunea filmului ‘Servitorii’ realizat în 2020 de regizorul slovac Ivan Ostrochovsky se petrece în Cehoslovacia anului 1980. Trecuseră 12 ani de la ‘primăvara de la Praga’, o încercare de reformare pașnică a sistemului comunist care fusese strivită de șenilele tancurilor sovietice, și mai aveau să treacă nouă ani până când Cortina de Fier care împărțea Europa avea să fie spulberată de istorie. Nimic însă din ceea ce se întâmplă în film nu pare să amintească nici speranța unui ‘socialism cu fața umană’ și nici vânturile de libertate care aveau să străbată curând Europa. Dimpotrivă, atmosfera politică pare să fie în rezonanță cu peisajul cenușiu și glaciar în care este învăluită imaginea filmului.
Represiunea și corupția învăluie viețile tinerilor înrolați în seminarul teologic în care are loc acțiunea filmului, și încercările curajoase ale unor preoți dizidenți împreună cu unii dintre învățăceii lor de a se opune sistemului implică riscuri personale enorme. ‘Servitorii’ este o poveste distopică despre o perioadă care aparent face parte din istorie, dar sunt multe elemente în acest film care mă fac să cred că scenariștii și regizorul au intenționat să spună ceva nu numai despre lumea anului 1980, ci și despre perioada în care trăim astăzi.
Filmul începe cu o scenă de ‘film noir’. Dialoguri radio între mașini ale politiei. O șosea în noapte, o mașină se oprește sub un pod, din ea este aruncat un cadavru. Totul filmat alb-negru ceea ce este desigur o modă cinematografică, însă aici această alegere este nu numai estetică ci și foarte potrivita atmosferei filmului. Ceea ce urmează ar putea fi povestea maturizării a doi tineri, poate prieteni, care intră într-un seminar teologic catolic. Religia era doar tolerată în sistemul comunist și instituțiile ei erau atent supravegheate de poliția politică, pentru a nu deveni focare de rezistență. Seminarul religios este el însuși un sistem de constrângere, plasat însă într-un alt sistem de constrângere, mai vast, la nivelul întregii societăți. Preoții în frunte cu decanul școlii au de ales intre a rezista și a colabora cu sistemul. Mulți aleg calea compromisului, și încalcă astfel câteva dintre regulile fundamentale ale practicii credinței, inclusiv secretul confesiunii. Nu o fac neapărat din răutate, ci din dorința de a continua activitatea religioasă și pedagogică a seminarului aflat permanent sub amenințarea închiderii de către autorități. Pentru elevi, tineri abia ieșiți din adolescență, dilema este și mai dificilă. A colabora înseamnă încălcarea idealurilor pentru care au ales calea grea a preoției. A rezista implică pericole fizice, pot fi trimiși în armată, arestați, anchetați, sau chiar mai rău.
Mi-a plăcut ‘Servitorii’. Câteva elemente de cinematografie sunt remarcabile, dincolo de estetica sumbră și rece a imaginii. Foarte multe scene sunt aproape complet statice. Cadre fixe, eroii aflați în contemplare sau în confruntare, dar majoritatea conflictelor sunt exprimate prin tăceri și priviri. În biserică sau în seminarul teologic oamenii se mișcă lent daca se mișcă, șoptesc daca nu tac complet. Unul dintre profesori propune elevilor tăcerea ca metodă de recuperare spirituala. Doar polițiștii țipă, și doar tinerii aleargă, și asta doar pe la începutul drumului. Mișcarea revine în scena finală, care are o semnificație simbolică datorita fundalului în care se petrece, dar nu voi spune mai mult pentru a nu comite păcatul de ‘spoiler’.
Nu-i cunosc pe majoritatea actorilor, dar mi s-au părut excelent distribuiți și dirijați. Excepția este, desigur, Vlad Ivanov, care în rolul unui securist șantajist și torționar care are ca sarcină supravegherea seminarului adaugă încă un rol carierei sale internaționale și încă o limbă străină în care pare fluent, incadrandu-se perfect în atmosferă. Este interesant de comparat acest film cu ‘Corpus Christi’ al regizorului polonez Jan Komasa. Ambele pornesc de la rolul religiei catolice în societățile Europei Centrale și au ca eroi tineri porniți pe calea preoției, care se confruntă cu realitățile lumii în care vor trăi. Ambele ajung la concluzii pesimiste, și poate aceasta spune ceva și despre felul în care biserica se implică în societățile din jurul ei. Care sunt granițele dintre adaptabilitate și compromis? Care este prețul dincolo de care supraviețuirea instituției își pierde sensul în absența busolei morale și spirituale? Nu toate aceste întrebări își găsesc răspuns, dar faptul că ele sunt puse este un început.
Din 26 februarie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
