Come True (2020)
Regia: Anthony Scott Burns
Distribuția: Landon Liboiron, Skylar Radzion, Julia Sarah Stone
‘Come True’ (2020), filmul scris (după o povestire de Daniel Weissenberger), regizat și filmat de Anthony Scott Burns, este unul dintre acele filme despre care la sfârșitul vizionării te întrebi ‘ce am văzut de fapt?’. Este, desigur, un film de horror, respectând multe dintre regulile genului, cel puțin până la un anumit moment. Mai presus de toate este însă un film oniric, un onirism pe mai multe nivele: la nivelul obiectiv al scenariului care relatează o poveste despre somn, vise și mai ales coșmaruri, prin felul în care este făcut și filmat, și prin explicația finală care furnizează un fel de cheie despre ceea ce am văzut, cheie pe care o putem accepta sau nu. Despre final, desigur nu voi spune nimic, pentru a nu comite păcatul dezvăluirii care ar răpi plăcerea surprizei. Voi spune doar că acest film are șanse bune să placă și amatorilor de horror, dar și celor care iubesc filmele inteligente chiar dacă sunt stranii.
Filmul debutează că un thriller psihologic având ca temă confruntarea cu tulburările de somn, oboseala cronică, și coșmarurile generate de acestea. Sarah (Julia Sarah Stone) este o studentă de colegiu care își petrece nopțile în parcuri sau în casa prietenei ei, în somnuri agitate, bântuite de coșmaruri. Propunerea de a participa într-un studiu științific al tulburărilor somnului, care îi asigura un pat confortabil nopțile pare să răspundă exact problemelor cu care se cofruntă. Ce este însă de fapt această clinică, cu pereții ei alb imaculați și cu dispozitive de monitorizare ușor retro-tehnice? Care este scopul cercetărilor? Coșmarurile revin, se amplifică, lumile visului și realității aparent obiective încep să se multiplice, să se amestece. Coșmarurile nu încetează odată cu trezirile.
De ce atrage și captivează acest film? În primul rând aș menționa imaginea. Reprezentarea viselor, inclusiv a coșmarurilor, are o tradiție bogată în istoria filmului de la Bunuel și Hitchcock pentru a menționa doi iluștri predecesori. Soluția vizualizării viselor pe care o propune Anthony Scott Burns nu caută spectaculosul ci impactul psihologic – visele sale sunt întunecate și tulburi, exact cum le simțim atunci când avem un vis rău.
Actrița care joacă rolul principal, Julia Sarah Stone crează un rol fantastic. Rar arunc cu superlative, dar aici nu mă pot reține să nu remarc că este și perfect distribuită că fizic, și că expresivitatea ei este la nivel de premiu Oscar. La 23 de ani dovedește că are o tonă de talent dar și experiență, cu 38 de filme în repertoriul listat de IMDB. În comparație cu ea celelalte interpretări pălesc, inclusiv cea a lui Landon Liboiron, în rolul cercetătorului din clinica de studiu al somnului care îi oferă eroinei sprijinul în momente critice. Mie mi-a plăcut și finalul, deși l-am citit criticat de alți comentatori. Cred că are marea calitate de a nu încerca să explice tot ceea ce am văzut, lăsându-ne să continuăm să ne gândim și să ne punem întrebări. La fel precum visele intense continuă să ne însoțească și după trezire. Vizionare recomandată.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Heavenofhorror.com)
