Captain Fantastic (2016)
Regia: Matt Ross
Scenariul: Matt Ross
Distributia: Viggo Mortensen, George MacKay, Samantha Isler, Nicholas Hamilton, Frank Langella
Ben (Viggo Mortensen), soția sa și cei 6 copii ai lor trăiesc în inima pădurii, departe de televiziune, fast-food, jocuri video și smartphone-uri. Ei își învață copiii să supraviețuiască în afara societății de consum, le predau științe, limbi străine, filosofie, îi învață să vâneze, să-și mențină corpul tonificat și să se susțină unii pe alții. Fericirea paradiziacă a familiei se întrerupe în momentul în care mama lor, a cărei boală mintală s-a agravat, s-a sinucis. Părinții tinerei vor să o înmormânteze conform tradițiilor creștine și îi interzic lui Ben să asiste la ritual, amenințându-l cu judecata și decăderea din drepturile părintești. Cu toate astea, tatăl și copiii merg în oraș, cei din urmă dovedindu-se total nepregătiți pentru contactul cu societatea capitalistă.
”Capitan Fantastic” reprezintă o încercare cu adevărat ambițioasă a actorului Matt Ross de a se afirma în calitate de regizor pe arena cinematografică internațională. Fiind părinte a doi copii, acesta era tot mai des îngrijorat de anumite dileme legate de educația copiilor și de efectele culturii pop și tehnologiilor informaționale asupra acestora. În consecință, în universul utopic creat de regizor, cuțitul de vânătoare ia locul smartphone-ului, tobele și chitara înlocuiesc ipod-ul, iar Noam Chomsky (celebru lingvist și filosof american) devine un soi de Justin Bieber al lor. Acest mod de a trăi pare tentant și autentic, pe de o parte, iar pe de alta – defectuos și îngrozitor. Cu toate că Ben este uneori prea strict și nu le oferă copiilor libertatea de a-și decide singuri soarta, nu ai dorința de a-i administra o injecție letală. În realitate, personajul interpretat de Mortensen este un tată grijuliu, iar atitudinea sa poate fi justificată, căci, în momentul în care acești copii își cunosc verișorii, apare în prim-plan prăpastia enormă dintre educația experimentală și cea tradițională, dându-ne de înțeles că societatea și sistemul educațional modern sunt departe de a fi perfecte.
Dilema de bază a filmului poate fi redusă la o singură scenă. E vorba de scena în care una din fete îi explică lui Ben atitudinea sa față de personajul principal din romanul “Lolita”:
“There’s this old man who loves this girl, and she’s only 12 years old…that’s the plot.Because it’s written from his perspective, you sort of understand and sympathize with him, which is kind of amazing because he’s essentially a child molester. But his love for her is beautiful. But it’s also sort of a trick because it’s so wrong. You know, he’s old, and he basically rapes her. So it makes me feel… I hate him. And somehow I feel sorry for him at the same time.”
Această analiză se potrivește și eroului nostru, care, deși le dorește doar binele copiilor săi, săvârșește o adevărată crimă, retezându-i pe aceștia de societate – o societate imperfectă, uneori superficială, vicioasă, și totuși vitală. Se prea poate ca Matt Ross, asemenea lui Nabokov, să ne prezinte din start un punct de vedere pe care nu-l împărtășește. Referința de mai sus la “Lolita” permite o astfel de interpretare, iar această dualitate a mesajului imprimă peliculei valoare, deoarece nu există o viziune absolut corectă, există doar extreme ce trebuie evitate.
În cele din urmă, merită de menționat ca Viggo Mortensen este un adevărat căpitan fantastic. E greu de crezut într-un prototip real al acestui personaj, dar vrei din tot sufletul ca el să existe. Acesta e unul din cele mai fascinante și memorabile roluri ale actorului, nu întâmplător a fost recompensat cu o nominalizare binemeritată la Oscar. Există o legătură chimică puternică pe platou, încât nu ai nici o îndoială că este vorba de o familie adevărată, o familie extraordinar de puternică, iarinteracțiunea dintre membrii ei fac filmul atât de dramatic, original și emoționant.
