Camille Claudel 1915 (2013)

Camille Claudel 1915 (2013)

Scenariul si regia: Bruno Dumont
Producatori: Jean Brehat, Rachid Bouchareb & Muriel Merlin
Distributia: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent, Robert Leroy, Emmanuel Kauffman & Marion Keller

Nu mi s-a mai intamplat ca, dupa vizionarea unui film, sa-mi simt creierul amortit, paralizat, sa simt o acuta nevoie de zgomot, muzica, culoare si actiune pentru a-mi readuce simturile la normal. Acest efect l-a avut asupra mea „Camille Caudel 1915„, realizat de Bruno Dumont si ajuns pe ecranele romanesti la inceput de an 2014. Din complexa viata de artist plastic si sculptor a Camillei, din relatia tumultoasa cu August Rodin, din chinurile pricinuite de comportamentul paranoid si schizofrenia cu care a fost diagnosticata, din cei peste treizeci de ani pe care i-a petrecut in azilul Montdevergues, Dumont a ales cinci zile. Doar cinci zile din aceasta ultima parte a vietii sale au fost metamorfozate in 97 minute de lungi taceri si prim planuri pe un chip chinuit, expresiv, dar singular in incercarea de a zugravi un cosmar.

Intregul film se bazeaza pe sentimentele si trairile eroinei principale, inchise de doi ani in spitalul de boli mintale din Avignon si care isi asteapta fratele in vizita, fratele pe care il considera inca posibilul ei salvator din infernul pe care il traieste. Inspirat de corespondenta dintre Camille si Paul, fratele sau mai tanar cu porniri religioase precum si din  documentele medicale ale pacientei Camille Claudel, pelicula este cel mai lung film despre nimic pe care l-am vazut vreodata.

Nimic nu se intampla in viata eroinei, nimic care sa aminteasca despre pasiunea ei pentru sculptura, nimic despre marea ei iubire, nimic despre dragoste, nimic despre pasiune doar nebunie, dezamagire, delir si lungi absente… Pentru mai multa autenticitate, regizorul a ales sa filmeze intr-o institutie reala, cu pacienti  reali cu afectiuni neurologice, ingrijiti de asistente medicale reale costumate in haine traditionale. In acest peisaj absurd in care nu se intampla nimic deosebit, in care fiecare zi inseamna aceleasi fete, acelasi sunete, aceleasi miscari aceaasi sutina repetata pana la absurd, Camille alege sa se revolte in singurul mod in care poate – pretinzand sau chiar simtind o posibila incercare de otravire si obtinand singurul lucru la care putea spera- liniste – linistea bucatariei in care isi fierbe singura oul si cartoful si linistea scaunului din gradina, cel din fata unui copac uscat – la fel de fara speranta ca pacientii azilului – pe care isi ia masa zilnic bucurandu-se de soare.

Anuntata vizita a fratelui o scoate din amorteala, trezind sperante ca poate ii va dovedi lui si medicului care o ingrijeste ca merita sa se intoarca in lume.  Efervescenta asteptarii nu insemna in sa decat o vizita la capela, o discutie cu doctorul pe aceeasi tema – Rodin, participarea la o plimbare pe un drum dificil,  pietruit catre un deal fara nici o perfectiva,  la fel de fara sens si speranta precum destinul eroinei principale.

Merita remarcat si apreciat efortul actritei Juliette Binoche de a trai si exprima intrega incarcatura emotionala pe care regizorul scenarist a condensat-o in gesturi si expresii mai mult decat in vorbe, cu atat mai mult cu cat 80% din film camera se concentreaza pe fata artistei. Grea misiune pentru Binoch,e dar de care se achita cu succes, exprimand cele o mie de fete ale disperarii, sperantei, alienarii unei femei normale condamnate la o viata lipsita de libertate si normalitate, impiedicat sa simta si sa se manifeste.

Singura divagare de la personajul principal este lungul si absurdul monolog mistic, religios, fara noima, fara sentiment dar cu multa forta executat de Jean – Luc Vincent care ii da viata lui Paul, fratele Camillei, cel caruia artista ii „datoreaza” recluziunea fortata pana la sfarsitul zilelor.

Pentru Paul, inchiderea in azil a surorii sale este pedeapsa necesara pentru a-si ispasi pacatele savarsite intr-o  viata desfranata, penitenta necesara pentru  copilul avortat. Frustrat, manifestand tulburari psihice mai adanci si mai evidente decat sora sa, dorindu-si viata monahala care ii este refuzata, Paul nu-si intelege sora, nu o accepta si nu incearca s-o apropie ci doar ii recita lungi si fara sens discursuri nuamtate religios.

Intalnirea dintre Camille si Paul nu are nimic familiar, nimic de suflet, nimic crestinesc. Totul este morala, pedeapsa si resemnare si  o noua metafora a felului in care oamenii distrug alti oameni in numele credintei, iubirii si a bunelor intentii…

Nota: 6/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=aEg7NjzwDO0′]