Bee Season (2005)
Regia: Scott McGehee, David Siegel
Scenariul: Myla Goldberg (romanul omonim), Naomi Foner
Distributia: Richard Gere, Juliette Binoche, Flora Cross, Man Minghella
Pe calea fireasca a “intamplarilor” mele literar-cinefile, a urmat acest film, care de altfel mi-a si fost recomandat in contextul unor conferinte desfasurate la Iasi primavara aceasta.
Nu este un film foarte bine cotat si comentat pe siturile de specialitate si aceasta pentru un motiv evident mie si anume acela legat de faptul ca spectatorul trebuie sa aiba un minimum de cunostinte care sa-l ajute sa asimileze tema. Dar pe de alta parte, atenti la firul rosu al povestii, care se trage din invataturile Kabbalah, acel concept al Tikkun Olam (Repararea Lumii), trebuie sa recunoastem ca cele patru personaje ale filmului sunt fiecare in parte, dar si prin interactiune si interdeterminare, in cautarea definirii identitatii personale, o tema general valabila intregii umanitati.
Filmul s-a inspirat din romanul omonim al Mylei Goldberg, scriitoare si muziciana, o personalitate interesanta cu o experienta si perspectiva de viata cu radacini adanci in iudaism. Ea este de altfel si coscenarista a peliculei, alaturi de Naomi Foner. Pe albumul “Her Majesty The Decemberists”, The Decemberists au piesa “Song for Myla Goldberg”, care contine referiri la acest Bee Season.
Saul Naumann (Richar Gere), profesor universitar de mistica ebraica, cercetator al Kabbalah, este sotul lui Miriam (Juliette Binoche) si tata a doi copii: adolescentul Aaron (Max Minghella) si micuta de 11 ani Eliza (Flora Cross). O familie in care se face muzica (tatal si fiul, la vioara si violoncel canta impreuna Bach) si se studiaza (tatal se retrage in birou – sanctuarul sau unde se apleaca asupra misterelor si invataturilor iudaismului). O familie in care Eliza ne spune ca tatal sau a invatat-o ca “literele si sunetele detin secretele Universului, ca in litere si sunete pot gasi orice si pot vedea dincolo de mine. Si pot ajunge la urechea lui Dumnezeu”. Prin urmare, Dumnezeu este cuvantul. “Literele sunt expresia unei energii primare speciale si cand se combina in cuvinte – detin secretele Universului”.
Dar Dumnezeu Creatorul si Experimentatorul este tentat sa caute o cale pentru a darui mai mult omenirii. Astfel incat creaza un vas special pentru a primi lumina divina, dar se pare ca vasul si-a depasit limita rezistentei si s-a spart … “big-bangul creatiei”. Iar rolul omului a devenit acela de a cauta si a aduna toate piesele vasului spart (piese care fiecare in parte, precum fragmentele unei holograme, inmagazineaza imaginea si lumina totului), pentru a reintregi lumea. Teoria Kabbalah – Tikkun Olam, ca omul, prin bunatate si altruism, poate indrepta ceea ce a fost distrus, sau macar este dator de a incerca, pentru ca Dumnezeu, dintre toate piesele distrugerii vasului/lumii, a lasat la indemana speranta.
In acest film, fiecare dintre cei patru eroi, personifica, intr-un fel sau altul acest sensibil vas (sufletul si mintea umana) pe care Dumnezeu il umple cu lumina sa divina. Sensibilitatea vasului fiecaruia, la scara micro, ameninta stabilitatea macrocosmica. Si fiecare este dator sa contribuie la repararea si echilibrarea sa si a lumii ( lumii sale si lumii universale).
Cel mai sensibil microcosmos / vas primitor este micuta Eliza, posesoarea unui talent alimentat de o minte ascutita si un suflet plin dragoste pentru familia sa. Pentru ca – angrenata in concursul scolar traditional american, acela al spellingului, ortografierea corecta a cuvintelor, ea parcurge o initiere subtila: inchide ochii si “vede” vocea cuvantului, isi deschide mintea literelor si le lasa sa se materializeze in zbor. Asa cum o initiaza tatal sau, trairile ei corespund experimentelor si invataturile kabbalistului Abulafia, care credea ca “printr-un anumit fel de concentrare mintea se poate deschide si poate atinge SHEIFFA, cea mai speciala cale de a fi impreuna cu Dumnezeu, iar pasii necesari se concretizeaza in exercitiu, in cuvinte, in litere”.O cale totusi periculoasa, care trebuie parcursa cu grija si pentru care, nu orice are dotarea necesara. Eliza, fara doar se poate ca o are! Si vrea sa ajunga la Urechea lui Dumnezeu! Pentru ca uneori, Dumnezeu ne asculta.
Pe de cealalta parte, din punctul meu de vedere, povestea tanarului Aaron este mai complicata psihologic si conotatia ei se leaga de mitul nasterii eroului (aici fac referire la cartea lui Otto Rank, pe care tocmai ce am citit-o si recenzat-o). Aaron, mai mare cu cativa ani buni decat surioara sa, si-a creat din figura paterna, un erou, un model iubit, respectat si demn de urmat, insa tinde egoist spre a-si dori atentia concentrata a acestuia. Astfel ca atunci cand tatal incepe sa petreaca mai mult timp cu Eliza, in discutii si studiu si antrenamente de spelling, in Aaron se nasc sentimente puternice de gelozie. De altfel ambii copii au, mai mult sau mai putin, astfel de gelozii, ambii se iscodesc reciproc atunci cand unul dintre ei este oaspetele sanctuarului eroului lor. Numai ca Aaron este la o varsta critica si periculoasa, cand eul sau tinde sa se razvrateasca tocmai impotriva modelului sau. Si ce alta razvratire mai potrivita este in acest caz, decat tradarea iudaismului parintelui si cautarea identitatii proprii, experimentarea sprijinului altundeva, mai intai in crestinism si mai apoi in buddhism. Buddhismul catre care il atrage o superba fata blonda Chali (Kate Bosworth) si care pare sa ii ofere linistea si echilibrul in contrapartida cu tensiunea si nemultumirile care il incearca in intimitatea caminului parintesc.
Un camin in care se si consuma drama (pe care incepem sa o inteleg ca patologie mocnita dar “lucrativa”) a mamei. Care poarta in ea o trauma mintala (depasind psihologicul si cantonata in psihiatric), venita din adolescenta, cand si-a pierdut ambii parinti intr-un accident auto si cand imaginea farului zdrobit al masinii … sute de mici cioburi stralucitoare …i s-a intiparit pe retina ochilor si a mintii. Aceasta imagine o urmareste obsedant, revine si revine cu obstinatie si atunci cand si-o aminteste o impinge elaborat catre actiuni bolnave (cleptomanii, patrunderi in domicilii straine si acumulari ciudate de sticlarii stralucitoare, fragmente ale unui big-bang intim).
Saul simte instrainarea sotiei si nu o intelege cu adevarat, asa cum nu intelege nici schimbarile destul de vizibile care se petrec cu fiul sau. Atentia, comunicarea si controlul lui se focuseaza asupra Elizei, in pragul etapei nationale a concursului.
Eliza insa, depozitara unui vechi caleidoscop, daruit de mama sa, priveste lumea si oamenii dragi ei, totul rasfrant in rupturi miscatoare de imagini si se simte datoare sa reinchege imaginea unica, curata si senina a lumii. Pentru ca in pragul acestei ultime faze a concursului de spelling, lumea ei se frange: mama ajunge internata intr-o clinica psihiatrica, fratele ei ii paraseste si se incadreaza casei Hare Krishna, criza este dramatica si aceasta fetita de numai 11 ani atinge Tikkun Olam si Sheiffa, ii vorbeste lui Dumnezeu la ureche si alege echilibrat sa-si repare lumea: intre familie si titlul de campioana, alege constienta familia. Sacrificiul unei litere, puterea cuvantului … pentru a fi impreuna.
Un superb melanj de mistic si profan, de cautarea a identitatii, de sacrificiu canalizat spre binele familiei … emotionant, senzitiv, dar si inteligent.
Cinci actori care mi-au transmis intelegerea dificultatilor specifice (dar si general valabile) cu care se confrunta personajele povestii. Si care evolueaza intr-o cinematografie (Giles Nuttgens) sensibila, incarcata de tensiunea creata de zone de lumina si intuneric (destul de prea multa intunecare) si pe o coloana sonora superba (Peter Nashel).
Vorbind despre coloana sonora, ascultam Sarabanda – Bach din Partita in B minor BWV 1002 si Chaccone din Partita II in D minor, dar si piese pline de mesaj si inspiratie precum – “How Do You Love? (Collective Soul)”, “Two Tickets To Paradise – Eddie Money”, culminand cu piesa finala “I’ll Be Near You (Ivy)”.
Cinci actori spuneam, care mi-au placut mult si care intr-un film atat de complicat ideatic, mi-au transmis mesajul unei povesti tulburatoare. Fiecare dintre ei a fost pentru mine cate o piesa a acestui caleidoscop, insa micuta Flora Cross pare ca ajunge la “urechea lui Dumnezeu”, cu talentul si interpretarea ei. Am pus-o pe lista celor de la care astept confirmari viitoare.
Cei doi regizori observ ca lucreaza constant impreuna si imi propune sa vad un alt film al lor, Uncertainty din 2009, care mi-a fost recomandat.
