Babettes gæstebud (1987) – Babette’s Feast – Festinul Babbettei
Regia: Gabriel Axel
Distribuția: Stéphane Audran, Bodil Kjer, Birgitte Federspiel
Dramă daneză produsă în 1987, Babette’s Feast este o ecranizare a nuvelei scrise de Isak Dinesen (cunoscută și sub numele de Karen Blixen – scriitoare daneză ce s-a situat pe poziția a treia în cursa pentru Nobelul pentru literatură în anul 1961), ecranizare realizată de Gabriel Axel, regizor danez ce a reușit să aducă țării sale primul Oscar, la categoria cel mai bun film străin.
Acțiunea filmului are loc pe coasta de vest a Danemarcei, o zonă cu o vreme agitată și misterioasă, undeva în secolul al XIX-lea, într-o congregație în care tatăl a două fete extraordinar de frumoase – Martine (Birgitte Federspiel) și Philippa (Bodil Kjer) își formează propria sectă creștină, cu reguli austere și principii solide. Frumusețea celor două fete, precum și talentele înnăscute, atrag admiratori și pețitori, însă religiozitatea le îndeamnă să refuze atât pe ofițerul de cavalerie, Lorens Löwenhielm (Jarl Kulle), cât și pe cântărețul de operă Achille Papin (Jean-Philippe Lafont), care ar fi dorit să o ia pe Philippa la Paris.
35 de ani mai târziu, la ușa celor două domnișoare bătrâne, continuatoare a operei tatălui decedat, apare Babette Hersant (Stéphane Audran), cu o scrisoare din partea fostului admirator Papin, care explică că Babette este o refugiată a revoluției de la Paris și o recomandă pe post de menajeră în casa fetelor. Odată acceptată, Babette se integrează destul de repede în comunitate, singura legătură cu Parisul rămânând un bilet de loterie, reînnoit în fiecare an de un prieten. Surpriza apare când Babette chiar câștigă 10.000 franci și decide să organizeze festinul pentru comemorarea celor o sută de ani pe care i-ar fi împlinit tatăl fetelor dacă ar fi trăit.
Povestea are un farmec aparte, iar tehnica regizorală o susține pe tot parcursul filmului. Povestea este narată de o voce de femeie ce urmărește cu tristețe și resemnare întreaga acțiune, spectatorul așteptându-se ca în orice moment să se întâmple ceva rău. Acest sentiment este susținut și de imaginile gri, pline de ceață și ploaie, indicii eterne ale unor apropiate nenorociri. De asemenea, congregația și religia practicată de membrii ei este austeră până în măduva oaselor, caracterizată de puritanism, una dintre particularități fiind suprimarea plăcerilor oferite de arta culinară.
Masa oferită de Babette transmite mai multe mesaje. În primul rând este o dorință personală pentru a mulțumi gazdelor pentru ajutorul oferit de-a lungul celor 14 ani. Apoi se face referire la puterea deținută de gastronomie în relațiile dintre oameni, unul dintre rezultatele festinului fiind depășirea anumitor nemulțumiri și reinstaurarea păcii între membrii congregației. Povestea evidențiază, de asemenea, lupta ce se dă în sufletul unui puritan când se află în fața unui „păcat”, precum și reînnoirea ce ar trebui practicată de fiecare religie, deoarece o credință învechită, ce nu se adaptează schimbărilor civilizației, riscă să rămână fără adepți.
Festinul de la finalul filmului este o încântare pentru ochii spectatorului, invitații făcând cu greu față minunățiilor ce le sunt servite. Iar pactul prin care nimeni nu trebuia să vorbească despre deliciul preparatelor servite este rupt de către invitatul de onoare, fostul pețitor al Martinei, acum general pensionat, deoarece acesta era singurul care știa să elogieze toate acele bucate, pe care, afirmă el, o singură persoană ar ști să le gătească cu o asemenea măiestrie și anume, bucătarul de la faimosul restaurant din Paris, Café Anglais. Acesta este punctul culminant în care spectatorului, dar și congregației, li se dezvăluie adevărul despre această femeie, Babette, care era atât de diferită, cochetă, inteligentă și manierată, o persoană ce nu se integra deloc în peisaj, dar care a reușit să-și câștige respectul prin inteligența și puterea de a se integra într-o comunitate arhaică.
Stéphane Audran (câștigătoare a două premii Bafta) în rolul lui Babette este o încântare pentru ochii spectatorilor. Frumusețea ei se distinge imediat în sătucul danez, locuit de oameni cu fețe înăsprite de condițiile vitrege de viață. Personajul ei este unul puternic, îndărătnic, mândru, dar și inteligent, această trăsătură ajutând-o să reziste timp îndelungat departe de frenezia Parisului. Stilul interpretativ rece, distant o ajută să transpună cu succes aceste trăsături în persoana lui Babette. Prestanțe încântătoare au oferit de asemenea Bodil Kjer și Birgitte Federspiel, în rolul surorilor aflate la bătrânețe, dar și Jarl Kulle în rolul generalului.
Povestea are un final fericit, optimist, în deplin contrast cu începutul care părea prevestitor de rele. Indiferent de problemele ce apar în viață, Babette ne asigură că „An artist is never poor”. Rolul artistului este de a se dedica omenirii, iar Babette demostrează din plin această filosofie prin festinul și bucuria adusă invitaților. Finalmente, filmul reprezintă un festin al simțurilor, o combinație minunată pentru orice iubitor de cinematografie, un impuls pentru o viață mai fericită, trăită din plin, fără rețineri sau remușcări.
Notă: 10/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=H5w9skKcdnA’]
1 comment