Avatar (2009)
Regia: James Cameron
Actori: Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Stephen Lang
Impresiile mele dupa ce am vazut “Avatar” sunt amestecate. Pe de o parte, sunt genul de spectator de film care se asteapta la intrarea in sala de cinema la o experienta mai mare decat cea din viata de zi cu zi. De asemenea, imi plac efectele realizate pe computer si orice alte efecte speciale care maresc exprienta cinematografica.
Din acest punct de vedere, filmul lui James Cameron este unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut vreodata, poate doar al doilea dupa ultimul film al lui Peter Jackson din seria “The Lord of the Rings”, in care a reusit crearea unei lumi cu totul noi de o frumusete fascinanta, in care a imaginat noi forme, culori si emotii vizuale care nu au mai existat inainte.
Sunt, de asemenea, un mare fan science-fiction, iubesc intalnirile de gradul trei si am lasat cu usurinta extraterestrii micuti sau inalti, verzi sau albastri sa se miste si sa ma inspaimante. Cu toate aceastea, atunci cand judec o poveste sau un film SF, folosesc aceleasi criterii ca atunci cand judec orice alt film: capacitatea de divertisment, de a crea emotie si de a ma face sa gandesc. Din aceasta privinta, consider ca “Avatar” nu este mai mult decat un film mediu.
Dincolo de efectele vizuale, este decat un film de actiune banal, cu personaje stereotipe (umani sau extraterestri), cu un mesaj anti-colonial care a devenit rutina, pe care l-am vazut in zeci de filme de la Tarzan si John Wayne pana la ultimele filme despre Iraq, precum si cu incantatiile spiritualiste care nu m-au convins in niciun film de pana acum.
Genul 3D nu este asa de nou. Chiar am vazut un festival de film 3D intr-o cinemateca, cu un deceniu in urma si a fost alcatuit in principal din filme de actiune si science-fiction din anii ’50. Tehnologia a fost uimitor de asemanatoare, bazata pe ochelari cu lentile in doua culori. Mi se pare remarcabil ca producatorii filmelor au luat aceasta tehnica din sertar, au scuturat-o de praf si au facut-o sa consolideze toate celelalte efecte speciale realizate vreodata.
Filmele vor fi totusi evaluate de cei mai multi dintre oameni dupa emotiile pe care le genereaza. Sentimentele mele dupa ce am vazut “Avatar” sunt acelea ca am privit un frumos spectacol vizual, dar caruia i-a lipsit originalitatea si profunzimea. In ciuda realizarii in trei dimensiuni (3D), o dimensiune inca ii lipseste.
