Filme Filme europene

Asfinţit prevestitor de furtună: Best Sellers (2021)

Best Sellers (2021)
Regia: Lina Roessler
Distribuția: Michael Caine, Aubrey Plaza, Scott Speedman, Ellen Wong

Maestrul Victor Rebengiuc a fost întrebat recent ‘ce mai faceți?’. A răspuns: ‘Ce să fac? Joc roluri de moșnegi’. Îmi cer scuze, dar am uitat sursa acestei informații citite recent în mediile sociale și nu sunt nici măcar sigur de autenticitatea ei. Sună însă plauzibil. Probabil că asta ar raspunde în acești ultimi ani și Michael Caine. Mărturisesc că este un actor care nu m-a entuziasmat în tinerețea lui și a mea, dar care a început să-mi placa pe măsură ce avansa în carieră, iar ultimele sale roluri, cele ‘de bătrânețe’, le găsesc formidabile. Acestora li se adaugă acum rolul scriitorului Harris Shaw din filmul ‘Best Sellers’ realizat în 2021 de Lina Roessler, actriță trecută de cealaltă parte a aparatului de filmat, aflată la lung-metrajul său de debut. Creația sa actoriceasca ridică nivelul filmului și ne oferă prilejul să-l admiram pe Caine încă într-un rol consistent și complex, din acelea pe care toți actorii și-l pot dori când ajung în al nouălea deceniu de viață și al șaptele deceniu de actorie.

Harris Shaw este un romancier devenit celebru datorită unei singure cărți scrise cu multe decenii în urma. Trăiește izolat într-o casă ipotecată pentru care nu a mai plătit de mult ratele și singura sa companie este o pisică. Lucy Stanbridge a moștenit de la tatăl ei editura care l-a publicat pe Shaw, dar timpurile s-au schimbat, cărțile nu prea se mai vând și afacerea este în pragul falimentului sau achizitionării de către un concurent. Cei doi se găsesc unul pe celalalt într-un moment de crize pentru amândoi: el are nevoie de bani, ea are nevoie de o carte care să salveze editura. Tipăresc cel mai recent manuscris al său pe baza unui contract vechi, care mai prevede și un tur de lansare cu autografe și lecturi de către autor. Problema este că Shaw urăște asemenea evenimente, urăște pe critici, urăște cam pe toată lumea și cam orice în afară de whisky-ul Black Label. Ce șanse are o carte nouă, chiar și a unui autor faimos, într-o lume în care nu se mai citește? Care este soarta celor pentru care cărțile sunt o profesie – scriitori și editori?

Acestea sunt personajele principale și cam astea sunt premizele. Încercați un exercițiu de imaginație despre cum va evolua de aici povestea unui film al studiourilor americane de astăzi. Ei bine, aveți șanse bune să fi ghicit. Scenariul scris de Anthony Grieco este extrem de previzibil. Și linia principală a conflictului, și scena care urmează, și uneori și replicile sunt exact la ceea ce te aștepți conform rețetelor tipărite la Hollywood. Până și comportamentul care se dorește original și impredictibil al eroului principal este îngrozitor de predictibil. Satira la adresa lumii editurilor, a lansărilor de carte și – de ce nu? – și a publicului de cititori și necititori putea fi mai acidă – sunt multe de satirizat în această lume a producției și consumului de carte. Lina Roessler se străduiește să scoată ceea ce se poate din acest text și acest non-conflict și reușește în mare parte. Nu se simte că ar fi vorba despre filmul de lung-metraj al unei regizoare debutante. Imaginile din exterior, cu o consistentă iarnă înghețată în nord-estul american, învăluiesc povestea într-o atmosferă adecvată. Ceea ce salvează însă acest film sunt excelentele performanțe actoricești. Aubrey Plaza reușește să nu pară mai intimidata decât cere rolul în relația cu bărbatul bătrân dar faimos de lângă ea. Michael Caine este și aici superb. După unele zvonuri intenționa ca acest rol să fie ultimul pe ecran. Au trecut doi ani de când a fost filmat ‘Best Seller’ și s-au adăugat trei filme (unul lansat, două în pregătire). Sunt foarte fericit că și-a schimbat părerea.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

O Istorie Americană: The Irishman (2019)

Dan Romascanu

Cum un film cu zombie poate fi o adevărată plăcere estetică? Army of the Dead (Netflix, 2021)

Corina Moisei-Dabija

Ultimul mare spadasin? – Le bossu (1997)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult