Filme Filme asiatice

Aproape de tragedie: Of Dogs and Men (2024)

Al klavim veanashim (2024) –  Of Dogs and Men
Regia: Dani Rosenberg
Distribuția: Ori Avinoam, Yamit Avital, Nora Lifshitz

„Of Dogs and Men” (titlul original în ebraică este „Al klavim veanashim”) este primul sau unul dintre primele lungmetraje care tratează evenimentele tragice care au avut loc pe 7 octombrie 2023 și urmările acestora. A avut premiera la festivalul de la Veneția din 2024 și a fost prezentat de atunci la câteva alte festivaluri, dar încă așteaptă o distribuție mai largă. Este prea devreme? Poate că da, având în vedere că războiul declanșat în acea zi nu s-a terminat de tot, că atâtea răni sunt încă deschise și atâtea situații tragice nu au fost încă elucidate. Filmul este regizat de Dani Rosesberg și este al treilea lungmetraj al său. Nu sunt sigur că acest film va fi cel care îi va lansa cariera, dar trebuie să-i aplaud curajul și originalitatea. De fapt, cuvântul curaj are aici un dublu sens, deoarece Dani Rosenberg, Ori Avinoam (care la 18 ani este co-scenaristă și actrița principală) și echipa lor nu numai că au îndrăznit să abordeze o temă care este încă o traumă națională uriașă și un subiect politic complex și controversat, dar au filmat și în condiții foarte dificile, în kibbutzurile devastate dintr-o zonă apropiată de războiul din Gaza, în timp ce alarmele cu rachete și bombardamentele aveau loc permanent și nu prea departe. Asta face din ‘Of Dogs and Men’ nu doar o docu-dramă de dureroasă actualitate ci și un document despre cele petrecute la 7 octombrie și ceea ce a urmat după, deschizând o discuție despre relația dintre document și ficțiune când este vorba despre actualitatea imediată.

Dar (ce frumos suna acest nume în romănește) este o adolescentă de 16 ani din kibbutzul Nir Oz, una dintre așezările cele mai lovite de atacurile din 7 octombrie. Nu știe nimic despre soarta mamei ei, care îi salvase viața ascuzând-o în adăpostul blindat, în timp ce ea distrăgea atenția teroriștilor care o luaseră ostatecă. La câteva săptămâni după acea zi tragica, Dar se întoarce în localitatea pustie pentru a o caută pe Shula, cățeaua familiei, care dispăruse în acea zi. Ceea ce urmează și ceea ce vedem este un road movie tragic, cu fata singură căutându-și animalul prieten într-un peisaj dezolat, ars, distrus, impregnat de moarte și de absența celor dispăruți. Războiul continuă la câțiva kilometri distanță, alarmele încă se succed la intervaluri dese, imaginile și zgomotele exploziilor sunt permanente. În peisajul aproape pustiu, câțiva supraviețuitori încearcă să înțeleagă ceea ce s-a petrecut. Un supraviețuitor ceva mai în vârstă se gândește la prietenul arab din Gaza care se afla probabil în pericol de moarte și își amintește despre speranțele – acum spulberate – de coexistență. O femeie tânără caută să salveze animalele rămase fară stăpâni. Echipele de identificare a victimelor încă nu au încheiat dureroasa lor misiune. Peisajul pare post-apocaliptic, dar totul este filmat în decor real, în kibbutzurile Nir Oz și Beeri, în noiembrie 2023.

Scenariul a fost scris în câteva săptămâni, imediat după 7 octombrie. Peregrinările adolescentei prin zona de război alternează cu fragmente din jurnalul mamei sale, citite voice-off, care dau consistență personajului femeii dispărute și fac legătura cu istoria și viață kibbutzului în cei 40 de ani dinainte de evenimente. Sentimentul de autenticitate este amplificat de faptul că mulți dintre cei care apar pe ecran sunt locuitorii zonei sau militari aflați acolo în misiune. Cinematografia este zguduitoare și folosirea camerei mobile creează o impresie de reportaj. Interpretarea lui Ori Avinoam este excepțională, ea are un talent și o expresivitate care promit că va fi o mare actriță. Perspectiva este cea israeliană, dar ecourile celor care se petrec de cealaltă parte a conflictului sunt permanent prezente. Filmul evită orice mesaj politic explicit si se concentrează asupra experienței umane, a traumei provocate de violență, distrugere și război. ‘Of Dogs and Men’ este o docu-dramă bine realizata și ca documentar și ca dramă. Concentrându-se asupra impactului asupra oamenilor ale căror destine sunt strivite în acest conflict, conceput simplu și realizat cu eficiență, acest film reușește să fie și mărturie și să creeze și emoție.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Naomi (2010)

Delia Marc

Un sequel prea mult: Borsalino and Co. (1974)

Dan Romascanu

Când nimeni nu te vrea, iubirea te poate salva: Crazy Rich Asians (2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult