Les derniers jours du monde (2009)
Regia: Arnaud Larrieu, Jean-Marie Larrieu
Distribuția: Mathieu Amalric, Catherine Frot, Karin Viard, Sergi López
Filmul fraților Jean-Marie și Arnaud Larrieu ‘Les derniers jour du monde’ (titlul versiunii engleze este ‘Happy End’) a fost realizat în 2009, într-o perioadă în care filmele cu teme apocaliptice și post-apocaliptice – oricum dintre cele mai populare subiecte din istoria cinematografiei – se aflau la un fel de maxim de interes. Este deci vorba în acest film despre sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem noi, dar filmul nu seamănă deloc cu concurenții sai americani, britanici sau proveniți din alte colțuri ale lumii. Apar în schimb în film teme foarte franceze legate de crizele vârstelor mature, de relațiile conjugale și extra-conjugale, de nevoia de dragoste. Precum în ‘Melancholia’ lui Lars van Trier care avea să fie realizat cu doi ani mai tărziu, sfârșitul planetei se aproprie inexorabil. Numărătoarea zilelor are un sfârșit, într-o zi de sâmbăta (a șaptea zi a Creației) și de 14 iulie (sărbătoarea Franței care încetează să existe). Personajele filmului nu sunt supra-eroi care să încerce să salveze planeta, ci oameni obișnuiți, pentru care ultimele zile ale vieților lor și ale omenirii sunt un fel de eliberare, o ocazie de a încerca o realizare târzie și completă a viselor și viciilor.
Se poate spune că există în ‘Les derniers jours du monde’ doua planuri paralele. Pe de-o parte, lumea se aproprie în mod evident și inevitabil de sfârșit. Cauzele acestei Apocalipse nu sunt niciodată complet explicate, dar pare a fi vorba despre o pandemie nimicitoare combinată cu un război atomic. Răsună sirene, plouă cu cenușă, militari sau sanitari în costume de protecție sanitară luptă cu o boală invizibilă. Orice asemănare cu știrile din ultimii 2-3 ani este evident întâmplătoare, căci filmul este realizat în 2009. Acesta este însă doar fundalul. În prim-plan, eroul principal cu nume simbolic – Robinson – rememorează ultimul an din viața sa, un an plin de evenimente pe plan sentimental. Cunoscuse o femeie fascinantă și misterioasă, mult mai tânără decât el și se îndrăgostise de ea. Căsnicia se destrămase, dar noua sa iubire dispare și ea subit, nu odată ci de două sau trei ori. Povestea filmului este cea a căutărilor femeii ideale (reală? imaginară?) în prezentul apocaliptic și în trecutul recent care avea să fie distrus de evenimente neașteptate.
Combinația dintre cele doua planuri narative funcționează foarte bine. Robinson găsește în catastrofa din jur ocazia de a se debarasa de orice complexe și convenții, de a se culca cu toate femeile pe care le întâlnește și de a urmări pe toate continentele fantasma iubirii ideale. Frații Larrieu crează o atmosferă de Apocalipsă fară a recurge la efecte speciale, dar și fară a economisi mijloace cinematografice. Scenele de masă, cu mii de figuranți, combină imaginile pe care le cunoaștem din istorie, filmate în războaiele mondiale, cu cele pe care le-au văzut în ultimii ani pe ecranele televizoarelor doar cei care au avut șansa să nu le trăiască în realitate.
Au avut frații Larrieu o premoniție despre ceea ce avea să se întâmple cu un deceniu și ceva mai târziu? În orice caz așa pare acest film, vizionat la sfârșitul anului 2022. Viziunea lor are rezonanțe cu unele dintre filmele lui Bunuel, Antonioni sau Kubrick, descriind o lume care încearcă să-și trăiască destrămarea continuând luxul și excesele. Interpretările actoricești sunt formidabile de la Mathieu Amalric care-și trăiește criza vârstei 40+ și iubirea fanatică pe fundalul sfârșitului lumii, la Karin Viard și Catherine Frot care-i dau replicile feminine cu voluptate și disperare și la tenorul Sergi Lopez într-un rol cameo de o sinceritate șocantă. Nu pot decât să mă mir că acest film a fost ocolit la vremea sa de premiile Cesar sau ale festivalurilor importante. Poate că era prea devreme. Filmul acesta din 2009 aduce pe ecran angoasele anului 2022. Merită acum o vizionare sau revizionare. Până nu este prea târziu!
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
