Filme Filme americane

Absurda comedie a unei realități tragice: Don’t Look Up (Netflix, 2021)

Don’t Look Up, producție Netflix 2021 – Nu priviți în sus!
Regie: Adam McKay
Distribuție: Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Cate Blanchett, Jonah Hill, Ariana Grande, Mark Rylance

Nu e prima dată când afirm că Netflix a devenit deja o autoritate în ceea ce privește serialele și filmele americane și europene. De la blockbustere la mini-serii și seriale care mai de care mai diverse, mai interesante, mai palpitante, casa de producție de peste ocean a egalat și chiar a întrecut de mult alte asemenea instituții de gen. Sigur că nu tot ceea ce se naște sub egida Netflix este de calitate. Însă majoritatea titlurilor atrag fie prin scenariile bine puse la punct, fie prin subiectele abordate, fie prin efectele speciale utilizate sau, nu în cele din urmă, fie prin numele regizorilor și ale actorilor implicați. Nu contează că vorbim de Casa de Papel, The Witcher sau orice alt titlu din bogata colecție pe care o găsim pe Netflix – toate acestea și altele în plus se pot lăuda atât cu distribuții de excepție, cât și cu modurile de realizare la cele mai înalte standarde moderne.

Cine s-ar fi gândit acum 10 ani că astăzi un serviciu de streaming va sta cot la cot cu marile case de producție cinematografică? Desigur, și situația pandemică a contribuit din plin la acest lucru, permițându-le iubitorilor de film să urmărească cele mai așteptate opere vizuale din confortul propriilor lor case. Și atât Netflix, cât și celelalte servicii de gen, au profitat din plin de această turnură de destin al vieții peliculelor și s-au pus pe treabă, scoțând pe bandă rulantă, una după alta, producții care mai de care mai atrăgătoare pentru public. Astfel, una dintre cele mai recente astfel de realizări este comedia apocaliptică Don’t Look Up semnată Adam McKay și care aduce laolaltă pe micile ecrane nume precum Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Cate Blanchett, Mark Rylance, Ariana Grande și Jonah Hill. Iată, deci, ce pleiadă de actori de cea mai înaltă clasă hollywoodiană, lucru ce ar putea transforma orice film într-un adevărat blockbuster de altădată.

Și, totuși… nu se întâmplă acest lucru. Și este clar că nici regizorul, nici echipa creatoare nu și-au dorit un succes fulminant de casă. Cred că, mai degrabă, Don’t Look Up se va dovedi un succes de critică, mai mult decât unul de public. Și pot să spun că nu mă deranjează deloc acest lucru. Ba chiar pot să afirm că simțeam nevoia de o comedie inteligentă, la care să pot râde înțelegând subtilitățile foarte rafinate ale scenariului și ale jocului actoricesc. Iar aceste 2 lucruri au fost din plin atinse de echipa creatoare de la Don’t Look Up. Poate că nu este un film pentru toate genurile de spectatori. Dar este cu siguranță o reușită artistică impresionantă. Mărturie stă și nominalizarea la atâtea categorii la Globurile de Aur 2022. Pe tot parcursul filmului nu am putut să nu mă gândesc la referințele subtile pe care Adam McKay le face la realitatea cotidiană contemporană.

Chiar dacă subiectul comediei constă în prezentarea unei situații cosmice apocaliptice, toate dialogurile și întreg scenariul se axează pe teme cu mult mai largi – trebuie să credem în media sau în ceea ce ne spun oamenii de știință? (vă sună cunoscut?); sunt toți oamenii de știință cu adevărat dedicați transmiterii adevărului?; oare marile companii de tehnologie doresc binele planetei sau acționează doar în interes de business personal?; oare politica și politicienii nu conduc omenirea spre dispariție?. Știu, toate acestea sunt întrebări, dar ele reprezintă, totodată, și temele principale care transpar din comedia lui McKay. Poate veți afla singuri răspunsurile pe care le așteptați sau poate că nu. Dar, în mod sigur, Don’t Look Up nu vă va lăsa indiferenți.

Nici nu are avea cum, mai ales când vorbim de o distribuție atât de strălucită. Căci fiecare actor nu doar că își face meseria cu profesionalism și seriozitate, dar adaugă și câte un plus de subtilitate rafinată prin propriul lor joc. Astfel, comedia la care s-ar râde în hohote se transformă într-una neagră, cu puternice tente absurde. Uneori, am avut impresia că am asistat la dialogurile personajelor lui Ionesco. În plus, tot mecanismul comic utilizat de scenariști și de regizor se bazează pe răsturnările neașteptate de situație și de limbaj.

Cred că acestea două sunt cele mai vechi și cele mai serioase metode de a stârni râsul – însă nu un râs stupid, fără fundament, ci unul inteligent, provenit din rațiune și din problematici profunde. Și, după cum spuneam, actorii contribuie din plin la crearea acestei atmosfere ciudate, dar cumva proaspete. Leonardo DiCaprio demonstrează încă o dată că este un artist desăvârșit, putând aborda cu ușurință roluri dramatice, cât și, iată, unele care să îți facă să apară zâmbetul în colțul gurii. Jennifer Lawrence parcă nu mai este atât de ștearsă cum a fost în alte filme de până acum.

Adam McKay

Și, totuși…parcă ar fi fost potrivit să se fi distribuit altcineva într-un rol de o atât de mare întindere, cu atât mai mult cu cât personajul ei ar trebui să îți trezească milă, compătimire, în timp ce actrița nu reușește decât să smulgă decât cel mult un sentiment de enervare. Dacă mai era nevoie, Meryl Streep demonstrează iar că este, poate, cea mai mare actriță hollywoodiană a momentului. Întruchiparea președintelui Americii realizată de ea va rămâne mult timp în analele rolurilor de gen, mai ales prin asumarea până la capăt a personalității absolut execrabile pe care o are personajul ce i-a fost încredințat. Trebuie să recunosc, apoi, că nu am înțeles de ce regizorul a simțit nevoia adăugării unei figuri ca Ariana Grande, care nu face altceva decât să se joace pe ea însăși, să fie la fel de superficială și lipsită de credibilitate ca orice cântăreață de duzină care are accepta un asemenea rol. Poate singurul ei moment ceva mai remarcabil este cel al melodiei pe care o cântă live în concertul din final. Desigur, nu pot să nu amintesc și de apariția fulminantă a lui Cate Blanchett, această actriță polivalentă și cu atât de multe fațete. Și cred că una din cireșele de pe tort este reprezentată de prestația deosebită a lui Mark Rylance, care aici abordează un rol de compoziție, dând viață unui personaj inspirat din realul și absurdul Elon Musk.

Concluzia ce poate fi trasă după urmărirea comediei Don’t Look Up este că arta încă mai poate și mai trebuie să oglindească realitatea. Ba mai mult, ar fi necesar din când în când să vizionăm asemenea filme, spre a ne aduce aminte că nu trăim altceva decât o viață absurdă, asupra căreia nu avem întotdeauna controlul dorit. În plus, ceea ce a reușit Adam McKay a fost să creeze cumva o parodie și, totodată, o odă tuturor filmelor apocaliptice, începând cu Întâlnire de gradul trei până la Melancholia lui Lars von Trier (aspect ce poate fi observat chiar în finalul filmului de pe Netflix, în care timpul se mișcă în ralenti, în timp ce planeta este distrusă de un asteroid „cât muntele Everest”, pentru a cita chiar dintr-unul dintre personaje). Așadar, vă doresc și vouă să vă bucurați de o asemenea realizare cinematografică pe care ne-o propune Netflix în această perioadă în care voia bună și relaxare trebuie să se afle în prim-plan. Și las la latitudinea voastră dacă trebuie să priviți în sus sau nu, dacă vreți să faceți parte dintr-o turmă ori alta sau dacă vă alegeți propriul drum.

Pe Netflix din 24 decembrie.

Nota: 7/10

(Surse foto: https://ea.md/, https://ew.com/, https://screenrant.com/, www.imdb.com)

Articole similare

Mommy (2014)

Delia Marc

Un thriller întunecat cu semnificații multiple: Pokot (2017)

Dan Romascanu

Noutăți săptămânale Netflix: Lupin: Partea 3, Sex Education: Sezonul 4, Griselda, The Wonderful Story of Henry Sugar

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult