”Voluntar în Insula Paștelui”, de Cella Eftimescu
Editura Corint, București, 2012
Am fost întotdeauna pasionat de cunoașterea altor teritorii, altor țări, iar cărțile de călătorie reprezintă unul dintre mijloacele cele mai ușoare de a cunoaște noi locuri (alături de călătoria propriu-zisă la fața locului). Chiar dacă sunt construite cu intenția de a impresiona cititorul, acestea sunt totuși instrumente binevenite, pentru că te fac ”să simți” împrejurimile și farmecul locuitorilor, aduc informații inedite pe care nu le poți afla decât prin străbaterea simplă, la pas, a unei insule, a unui oraș sau a unei zone. Dacă e vorba de un teritoriu exotic, cu atât mai mult.
Așa am simțit și cartea de călătorii a Cellei Eftimescu, care s-a aflat în ultimii ani pe lista de voluntari a Earthwatch, ocazie cu care a fost în misiuni importante, despre care vorbește în această carte, în Insula Galapagos, în Deșertul Gobi și în Insula Paștelui (deși doar aceasta din urma a fost folosită, inspirat sau nu, în titlul acestui volum). Interesant este de studiat această organizație non-profit-Eartwatch, scopurile sale și modalitatea în care își atrage voluntarii. Chiar după ce am prezentat pe scurt cartea pe Facebook, au fost unele discuții cu privire la ușurința de a ajunge să fii voluntar implicat și să pleci cu adevărat acolo unde ei îți propun călătorii. Nu este deloc ușor, dar trebuie să studiem mai bine fenomenul.
Earthwatch este una dintre cele mai mari organizații non-profit, care își folosește baza de voluntari pentru cercetarea științifică în domenii precum arheologia, paleontologia, viața marină, biodiversitatea, ecosistemele și viața sălbatică. Cu alte cuvinte, cercetări în primul rând în domeniul vieții, al naturii și al istoriei. Misiunea oficială este de a ”implica oamenii de peste tot în cercetarea științifică și în educație pentru a promova înțelegerea și acțiunea necesară pentru un mediu sustenabil”. Pompos, dar voluntarii pleacă în țări precum Nicaragua, Bahamas, Mexic, Statele Unite sau Africa de Sud (pentru a enumera doar câteva dintre acțiunile care se desfășoară în martie 2015). Din câte am văzut însă, fiecare voluntar trebuie să plătească sume importante de bani care intră în conturile organizației pentru masă, cazare, cercetare etc., astfel încât această plăcere a voluntariatului nu este accesibilă decât unora. La fel, a făcut și Cella Eftimescu, care scrie în primele pagini:
”Mă înrolez deci în organizație, accept să fiu pusă pe o listă de așteptare și încep să mă gândesc la alternative. Alternativa în acel an s-a numit ”Plante invazive în Galapagos” și a marcat începutul aventurilor mele de voluntariat.”
Nu avem parte de aventuri excentrice, ci de multă muncă și știință. Fiecare loc vizitat este descris prin amănuntele cercetării, dar acest aspect este cu atât mai important pentru că detaliile sunt inedite, ies din tiparul obișnuitelor cărți de călătorie sau a celor de informații turistice. Astfel, insula Galapagos, cunoscută pentru noi mai mult pentru țestoasele gigantice, este un ecosistem unic, multe specii de plante sau animale fiind găsite doar în acest tărâm îndepărtat de țărm și aproape inaccesibil turiștilor obișnuiți. Aici, Cella Eftimescu ajută, alături de cei de la Earthwatch, la curățarea pădurilor de scalesia (un fel de margaretă ajunsă la stadiul de copac) de agenții invadatori, de plantele care îi ucid evoluția și viața acestei plante existente doar în Galapagos.
Mai departe, în anul următor, ajunge în China, în deșertul Gobi, unde se fac cercetări întinse pe parcursul multor ani despre hidrologia unei zone aflate pe fostul și celebrul Drum al Mătăsii. Aici, sarcina lor e cu atât mai dificilă cu cât condițiile de muncă sunt grele, nu există dușuri și apă potabilă, iar autoritățile chineze pun bețe în roate aproape fiecărei expediții de cercetare. Dar există și satisfacții, mai ales pe termen lung, dar și cele mărunte, de zi cu zi, cum ar fi vizitarea celebrei armate de teracotă de la Xian sau prânzurile luate în deșert, alături de locuitorii ancestrali, urmașii mongolilor lui Genghis-Han.
La final, Cella ajunge chiar în locul care dă titlul cărții și probabil locul în care își dorea de la început să ajungă: Insula Paștelui. Aici Earthwach are o expediție intitulată sugestiv Cultura Rapa Nui, prin care s-a încercat găsirea de răspunsuri la întrebările cu privire la apariția, dezvoltarea și pieirea civilizației din Insula Paștelui, acea civilizație care a construit acele platouri de piatră pe care stau renumiții moai. Este cea mai interesantă parte a cărții, pentru că suntem martori la o incursiune pe o insulă foarte cunoscută ca nume, dar despre care nu cunoaștem nimic, fie că vorbim de relief, așezarea coloșilor de piatră sau despre micile magazinașe care împânzesc strada principală a satucului de pe insulă.
La final, rămâi cu multe lucruri interesante, cu informații inedite și cu un dor de ducă pe tărâmuri exotice. Vei citi, mai mult ca sigur, despre organizațiile de voluntari, vei fi mirat de succesul unei astfel de metode și te vei întreba unde și ce a mai făcut Cella Eftimescu după cele trei călătorii descrise în carte.
2 comments
Cartea mi-a făcut cu ochiul de când am citit interviul cu Cella Eftimescu din Dilema Veche, dar încă nu am apucat să o citesc. Sper să reuşesc anul acesta, căci lista de „must read” se tot lungeşte.
Mai simplu e să nu îți faci nicio listă, iei totul la rând 😀