„Cele nouă femei de la Ravensbrück”, de Gwen Strauss
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2023
Traducere din engleză de Justina Bandol
Nu de puţine ori, timpurile ne-au demonstrat că numeroase crâmpeie din istoria adevărată şi-au aflat un loc de mare cinste în rândul acelor poveşti pe cât de fascinante, pe atât de puternic încrustate în memoria noastră cu slove de lumină şi de sânge. Pe de o parte, ele s-au scris și spus prin intermediul unui noian de legende, cărora nu le putem demonstra veridicitatea, dar prin care descoperim, cu nesfârşită uimire, că multe dintre personalităţile unor vremuri îndepărtate vor să ni se înfăţişeze ca personaje ale unei lumi aflate sub semnul luptei permanente dintre bine şi rău. La polul relativ opus, se află tot atât de numeroase pagini importante ale trecutului care ne confirmă, fără putinţă de tăgadă, că în destinul fiecărui om dăinuie, pentru totdeauna, schije ale unui război nemilos care, deși pare că a fost odată, a răpit dreptul omului la viață, fără vreun prealabil drept la replică și a lăsat în urmă numeroase victime colaterale, rămase tot atât de încremenite şi neputincioase în faţa suferinţelor şi a morţii.
Ca o formă de reconstituire a unor timpuri îndepărate şi deopotrivă condamnate la o iminentă repetare, literatura zilelor noastre propune titluri profund ancorate în dramele secolului trecut, când tihna lumii s-a cutremurat în faţa zgomotelor Războaielor Mondiale, pe care marile minţi aflate la putere le vedeau ca pe soluţiile optime ale restaurării sociale, ca pe o cale a progresului şi a prosperităţii, dar care s-au transformat, inevitabil, în teatre vii, înţesate de interminabile scene ale haosului şi durerii. Între acestea, se distinge şi romanul Cele nouă femei de la Ravensbrück, prin care scriitoarea Gwen Strauss ne invită să (re)deschidem antologia cea mare şi nesfârşită de poveşti ale unui trecut relativ apropiat, plin de taine şi importante adevăruri, menite să dăinuie dincolo de orice timp şi spaţiu.
Pătrunzând cu privirea de cealaltă parte a barierei unei prime coperţi pictate în culorile sumbre ale războiului purtător de suferinţă, o vom cunoaşte pe Hélène Podlianski şi pe cele opt prietene ale sale, fiecare purtătoare ale unui destin tragic, menit să se deruleze asemenea oricărui alt obsedant şi implacabil marş al timpului scufundat în moarte. Aşa se face că, la vârsta când cei mai mulţi dintre noi ne lăsăm prinşi până la epuizare în mirajul unui viitor mai mult sau mai puţin utopic, cele nouă femei, pe atunci tinere, sunt arestate şi deportate într-unul dintre lagărele înspăimântătoare ale morţii, doar pentru faptul că „au îndrăznit” să se poziţioneze în faţa atrocităţilor acestei lumi neiubitoare de linişte şi viaţă.
Iar din acest moment, călătoria lor spre necunoscut se transformă deopotrivă într-un neobosit şi foarte viu pelerinaj spre adâncurile cele mai luminoase ale unui sine care, devenit fragil, riscă să îşi piardă orice urmă a identităţii şi să se reducă la unul dintre acele simple numere care ne ajută să ne facem o idee despre dimensiunea suferinţei. Ceea ce se desprinde, însă, ca un strigăt răsunător al biruinţei este prietenia dintre cele nouă femei care, alegând să păşească mereu umăr la umăr în neobositul carusel al vieţii şi al morţii, au regăsit împreună drumul spre adevărata libertate, sfidând fără teamă prejudecăţile reci şi privirile neîncrezătoare ale celor situaţi în diverse alte tribune din aceeaşi arenă a istoriei:
Relatarea Zazei despre evadarea celor nouă se încheie cu momentul când soldaţii americani le găsesc pe drumul spre Colditz, pe 21 aprilie. În ultima ei propoziţie, ea declară că au fost „nouă femei care n-au vrut să moară şi care au luptat împreună să se întoarcă la VIAŢĂ”. Dar întoarcerea la viaţă avea să fie mai complicată decât şi-ar fi imaginat. (…) Era ca şi cum femeile acestea se întorseseră într-o altă lume, o lume bizară. Sau ca şi cum veniseră ele dintr-o lume bizară. (pp.254 şi 276).
Şi astfel, poate deloc întâmplător, toate cele douăsprezece capitole al romanului par să se dezvăluie asemenea unor invitaţii care, pe măsură ce se lasă deschise, ne transformă pe fiecare în confidenţi fideli ai celei ce le-a redat protagonistelor dreptul la cuvânt. Devenită la rândul ei o voce foarte puternică a unui trecut condamnat la o permanentă resuscitare, Gwen Strauss porneşte pe urmele strămoaşei sale şi, spărgând la rândul ei diversele bariere grele ale unei lumi copleşite parcă de atrăgătoarele dar efemerele moravuri, ne îndeamnă să descifrăm cu foarte multă răbdare poveştile celor nouă femei de la Ravensbrück.
Cu siguranţă, multe dintre relatări ni se vor părea greu de parcurs, dată fiind permanenta întrepătrundere a ficţiunii captivante cu datele seci înscrise în diverse documente de arhivă. Dar ceea ce va răzbate dincolo de acest mărunt incovenient, precum şi de cele care s-au vrut a fi puse pentru totdeauna sub semnul tăcerii, va fi lecţia pătrunzătoare a personajelor care, chiar şi atunci când cartea lor s-a citit deja, iar mai apoi s-a adăugat celorlalte partenere de pe un raft oarecare, râmâne, fără îndoială, încrustată în conştiinţele noastre. Prin aceasta, ceea ce ni se dezvăluie acum ca o Poveste adevărată despre supravieţuire în Germania Nazistă întregeşte panoplia tuturor celorlalte fapte ale unei istorii în care fiecare dintre acele insuportabile grămezi de suferinţe şi lacrimi s-a împlinit, la vremea ei, într-un deznodămând plin de lumină, sfidând orice formă de violenţă şi neadevăr, în numele Binelui purtător de pace, frumos, inocenţă şi speranţă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://humanitas.ro/, https://www.thehistoryreader.com/, https://happ.ro/)
