”Dicționarul refacerii”, de John Freeman
Editura Black Button Books, București, 2020
Traducere de Alina Cristea
John Freeman, cunoscut scriitor și critic literar american, foarte apreciat pentru interviurile, recenziile literare și seria de antologii pe care le-a coordonat, iese aici din tipare, în afara literaturii propriu-zise, pentru a scrie o carte-manifest, prin care încearcă să atragă atenția asupra felului în care autoritățile gestionează lumea contemporană. Sigur, cultura și literatura fac parte din preocupările sale inclusiv aici, dar semnalul este mai mult politic decât cultural.
La prima vedere și dacă avem în vedere strict construcția cărții, ”Dicționarul refacerii” este chiar un dicționar. Utilizând literele alfabetului, el propune discuții asupra unor termeni despre care se discută mult în ultimii ani, precum cetățean, justiție, poliție, vot sau femei. Cu alte cuvinte, este o discuție extrem de actuală, care atinge mișcările #metoo și Black Lives Matter, lipsa de preocupare pentru evoluția societății și a culturii umane, inclusiv stagnarea și împingerea spre violență care au fost aduse de conducerea lui Trump. Desigur, referințele se fac mai ales la adresa societății americane, dar descoperim că problemele și lucrurile alarmante sunt aceleași pentru întreaga planetă, inclusiv pentru o țară mică precum România.
Din punctul meu de vedere, în centrul cărții sunt două teme principale: reconstrucția limbajului, un subiect delicat și destul de filosofic, și modalitatea în care omul modern poate fi trezit după această perioadă prelungă de monotonie și de scădere a capacităților. Prima temă este tratată pe scară largă în acest volum și însăși alcătuirea lui este o formă de remodulare a limbajului modernității, fiecare cuvânt din acest ”dicționar” având o însemnătate puternică, de multe ori neglijată și, prin urmare, necesitând o redefinire și o reașezare pe poziții mai puternice în conștiința umanității. Cât privește ”scăderea capacităților”, iată ce spune autorul, foarte pertinent și foarte actual:
”Celălalt preț imens pe care l-am plătit pentru vigilența noastră a fost o scădere a capacităților. De parcă tot ce am deține ar fi abilitatea de a rezista. De a spune nu, de a ne consemna dezacordul. De a ne consemna neîncrederea, dezgustul. Antipatia. Sfidarea și disprețul. Drept rezultat, ne unim în triburi cu convingeri de nezdruncinat, ajutați parțial și de tehnologia cu care ne documentăm disputele vocale. Uneori, sub cele mai dure forme de control, până și acest drept ne este luat. Unora dintre noi nu ni se permite nici măcar să vorbim, să folosim Internetul – sau să pășim într-o piață publică – și să vedem cine ne împărtășește reziliența.” (pag. 11)
În definitiv, nu este vorba însă doar despre dictaturi, despre acele locuri din lume unde cetățenii sunt supuși unui absolutism crescând, ci și despre democrații, acele locuri în care cetățenii au ajuns la un nivel mai bun de viață și nu mai sunt interesați de politică, de comunitate, de ceea ce fac autorităție. De multe ori, nici nu mai ajuns la vot. Cu alte cuvinte, și aici vorbim de mare parte din substanța cărții, John Freeman pune în discuție apatia, monotonia și lipsa de implicare a oamenilor, care nu mai reacționează și nu mai iau atitidune împotriva felului în care țările sunt guvernate, atrași mai ales de proprii bani și de propria bunăstare.
În plus, autorul atacă, uneori direct, alteori voalat, tehnologia adusă și impusă de marile trusturi, cele care gestionează și au în proprietate mare parte din Internet și integralitatea rețelelor sociale. Dincolo de faptul că au creat bule, în care omul obișnuit se simte în siguranță, sigur pe sine și pe convingerile sale, prin urmare apatic și atoatecunoscător, aceste rețele promovează interese politice obscure (pentru că acestea plătesc mai mult și mai bine) și neadevăruri, fake news:
”Ni se spune că știrile adevărate sunt false și știrile false sunt adevărate, în timp ce platformele care ne livrează cea mai mare parte a acestor știri se spală pe mâini spunând că ele nu sunt altceva decât platforme, nu publiciști.” (pag. 19-20)
Sigur, unii dintre noi am putea spune că știm să ne filtrăm știrile și sursele de informare, alții ar spune că ei utilizează social media strict în scopuri profesionale. Adevărul este că aceste bule există, că nu trebuie să devenim total aserviți mediilor sociale, că trebuie să deținem controlul și proprietatea textelor noastre:
”Distanțarea de Internet, chiar dacă doar pentru o scurtă vreme, ajută. A ne lăsa telefonul deoparte, chiar și câteva minute, ajută. Nu fiecare moment trebuie înregistrat pentru a căpăta valoare; ceea ce poate conferi valoare e însăși experiența.” (pag. 53)
John Freeman îndeamnă la fiecare pagină la vigilență, la un spirit mai atent și mai conștient față de ceea ce se întâmplă în jur al oamenilor. În plus, această vigilență trebuie întotdeauna îndreptată asupra autorităților, asupra celor care au puterea, care sunt cei mai susceptibili de a fi corupți. Oriunde, inclusiv în societățile pe care le credem ”foarte” democratice. Cu precădere, în America, unde semnalele de libertate ar trebui să fie mai ușor de tras, dar democrația a suferit totuși în ultima perioadă.
Și, desigur, în volumul lui Freeman veți descoperi multe alte semnale, multe alte discuții asupra unor elemente fundamentale pentru refacerea cu bine a societății omenești. Așadar, cum spuneam, dincolo de a fi un dicționar sau o simplă carte de eseuri, ”Dicționarul refacerii” este o carte-manifest, un volum care merită citită cu atenție societatea (așa-zis) civilă, cu creionul în mâini și cu dorință de a aplica pasajele care se potrivesc țării, politicii și societății românești. Sigur, există aici și pasaje mai prețioase sau aride, dar dacă există suficientă deschidere, orice cititor poate descoperi și ceva care li se potrivește sau care le trage un semnal de alarmă asupra propriului comportament.
Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Cartepedia.ro, Groveatlantic.com)
