„Fericire clandestină”, de Clarice Lispector
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2022
Traducere din portugheză şi note de Anca Milu-Vaidesegan
Postfaţă de Benjamin Moser
De-a lungul timpului, s-au scris şi s-au spus multe pentru a defini şi a elucida, pe cât posibil, eternul mister al doamnelor de pretutindeni. Dintre cei mai înţelepţi, unii au considerat că femeia este o întruchipare a înţelepciunii vieţii, în vreme ce alţii s-au raportat la ea ca la o posesoare a unei forţe nevăzute şi a unei voci pline de pasiune, care te face să devii prizonier al unui melos menit să te rătăcească prin labirintul deşertăciunilor.
Mai târziu, această categorisire a căpătat o şi mai mare însemnătate, în deplină armonie cu schimbările de natură socio-culturală, fapt adesea consemnat în diverse apariţii literare. Dintre acestea, se desprind nu doar romane cu titluri şi acţiuni provocatoare, ci şi scrieri de mai mici dimensiuni, tot atât de încărcate cu detalii menite să ne deschidă ochii, îndemnându-ne să recunoaştem în femeile prezente în viaţa noastră nişte spirite deopotrivă sensibile şi înzestrate cu un deosebit curaj.
Fără îndoială, ne este cunoscută tuturor tendinţa culturii sud-americane de a da naştere unor poveşti pline de vrajă, eleganţă şi senzualitate, în care femeia joacă de cele mai multe ori rolul principal, ca mesager al dragostei sau ca luptătoare îndârjită cu toate durerile, dezamăgirile, minciunile şi trădările care îi umbresc călătoria prin viaţă.
Din acest punct de vedere, volumul Fericire clandestină propune o foarte amplă descindere în lumile interioare ale diverselor femei, care, deşi provin din felurite clase sociale, poartă cu sine acelaşi talisman al unui destin implacabil. Fie că sunt fetiţe prinse în mrejele unui oarecare joc al copilăriei, adolescente şi tinere învăluite în vraja unor vise pline de iubire, persoane mature aflate într-un slalom nebunesc prin viaţă, sau chiar personaje înzestrate cu forţa de a conştientiza că moartea se înscrie, la rândul ei, printre atributele de necontestat ale omului, femeile îşi dau acum mâna într-un carusel neobosit al timpului. Ceea ce le uneşte este o călătorie fascinantă şi periculoasă, deopotrivă, în căutarea sinelui pierdut, într-un timp încărcat cu durere, frică şi singurătate, într-o lume în care, atunci când îşi face simţită prezenţa, fericirea se dezvăluie asemenea unui balon de săpun menit să se spargă la cea mai mică atingere, în vreme ce frumuseţea se încrie, la rândul ei, în lista marilor ameninţări.
Astfel, fiecare dintre cele 44 de povestiri propun tot atâtea scene dintr-o amplă frescă ale cărei crâmpeie ne înfăţişează o corolă de refrene ale aceluiaşi cânt penetrant şi dureros al spiritului. Este momentul în care, conştientizându-şi pe deplin înstrăinarea şi vulnerabilitatea în faţa implacabilei condamnări la singurătate, nefericire şi moarte, femeia realizează că, dincolo de orice renume trecător şi mândrie deşartă, cu toţii vom muri într-o bună zi, după ce viaţa de aici s-a redus, nu de puţine ori, la kilograme întregi de teamă şi nesiguranţă şi la nesfârşite cufundări în nimic:
Ea s-a lipit de zid şi a început în mod deliberat să se gândească. Era ceva deosebit, pentru că nu avea acest obicei şi nu ştia că gândirea înseamnă viziune şi inţelegere şi că nimeni nu-şi poate porunci: „gândeşte!”. (…)
Deodată – deodată totul s-a oprit. Autobuzele s-au oprit, automobilele s-au oprit, ceasurile s-au oprit, oamenii au rămas locului pe stradă – numai inima ei bătea, şi pentru ce? Şi-a dat seama că era în stare să administreze lumea. Era o incapabilă, cu păr negru şi unghii lungi, vopsite cu roşu. Ea era aşa: ca într-o fotografie colorată defocalizată. Îşi făcea în fiecare zi o listă cu ce avea nevoie sau cu ce dorea să facă în ziua următoare – în acest mod se legase de timpul gol. Pur şi simplu nu avea nimic de făcut. Alţii făceau totul pentru ea. (…)
–„Cum de nu am descoperit niciodată că şi eu sunt o creşetoare? Nu am cerut niciodată de pomană, dar cerşesc dragostea soţului meu (…), cerşesc pentru numele lui Dumnezeu să fiu considerată frumoasă, veselă şi acceptabilă, dar haina sufletului meu este zdrenţuită” (pp. 224-225, 229).
Poate deloc surprinzător, fiecare dintre aceste purtătoare de cuvânt ale unor poveşti cât se poate de adevărate, îşi demonstrează legătura indestructibilă cu strămoaşele lor, care, la vremea rânduită, au făcut istorie în lumea cea plină de scrieri nemuritoare plăsmuite pe tărâmul unor iubiri neîmpărtăşite sau sfârşite. Reînnodând timpurile, aceleaşi voci tind să împrumute măcar o picătură din spiritul celei care le-a înzestrat cu viaţă – Clarice Lispector, un Cehov feminin de pe plajele din Guanabara, o scriitoare condamnată, ca mulţi alţi creatori, la crunte şi nebănuite suferinţe. Şi astfel, nu poate fi trecut cu vederea faptul că Toate povestirile din această carte sunt contondente, transformând micile bucurii şi marile drame ale personajelor în capitole foarte importante dintr-o poveste ce pare că vrea să nu se isprăvească niciodată şi care, ca o oglindă vie a realităţii, ne ridică şi pe noi la rangul de protagonişti sau chiar de instanţe creatoare sensibile, pragmatice şi originale.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://humanitas.ro/, https://www.facebook.com/humanitas.fiction)
