“Sean Penn. Viaţa şi epoca”, de Richard T. Kelly
Editura Publica-Victoria Books, Bucureşti, 2012
Traducere din limba engleză de Cosmin Nare
Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Publica.
Moto: „Bob şi cu mine avem aceeaşi zi de naştere. Mamele noastre aveau aceeaşi convingere, că pe 17 august sunt născuţi zeii…” (Sean Penn, „AFI: Omagiu adus lui Robert De Niro”, iunie 2003)
Ultima carte apărută în colecţia Victoria Books a Editurii Publica este una destul de neconvenţională. Nu este nicio biografie clasică, nefiind o înşiruire de date şi evenimente din viaţa unei personalităţi, nu este nici autobiografie, deşi intervenţiile celui care se află în centrul cărţii, marele actor Sean Penn, sunt elocvente în ansamblul larg al acesteia. Autorul cărţii, Richard T. Kelly, a încercat o altfel de biografie, luând interviuri unui număr mare de persoane, toate importante, toate având legătură directă cu ceea ce reprezintă Sean Penn: de la mama sa, Eileen Ryan Penn, şi soţia sa din momentul apariţiei cărţii în librăriile americane în anul 2004, Robert Wright Penn, până la prietenii săi şi oamenii de film importanţi ai epocii (Jack Nicholson, Woody Allen sau soţia lui Charles Bukowski, care să amintesc doar trei nume).
Interviurile sunt interconectate şi intercalate, astfel încât momentele cele mai importante ale vieţii şi carierei lui Sean Penn sunt pătrunse pe rând, cu foarte multe amănunte, dar şi cu participarea vocii naratorului, care încearcă să descrie şi celelalte faţete ale vieţii marelui actor şi regizor, cele care nu sunt amintite de interlocutori, în parte datorită apropierii prieteneşti pe care o au cu acesta. De asemenea, aşa cum sugerează şi titlul cărţii, epoca în care a trăit Sean Penn nu este uitată şi trăim momente interesante ale ultimelor decenii ale secolului al XX-lea: „moartea” vieţii boeme de la Hollywood, stingerea ecourilor din războiul din Vietnam, atacurile de la 11 septembrie sau implicarea lui Penn în campaniile politice sau în războiul din Irak.
Caracteristica principală a copilăriei şi adolescenţei lui Sean Penn a fost normalitatea, fapt care l-a apropiat mai târziu de nişte roluri dificile, dornic să trăiască într-un fel sau altul ceea ce nu a trăit în prima parte a vieţii. Şi-a reproşat uneori că a avut o copilărie prea fericită, că a avut parte de o familie dacă nu bogată, măcar aparţinând clasei medii a societăţii americane şi că tatăl său a fost implicat direct în lumea filmului şi, prin aceasta, nici lui nu i-a fost greu să intre în această afacere. Ascendenţa lui este însă foarte interesantă, aşa cum o vedem din cuvintele spuse de mama lui, Eileen Ryan Penn: „Sunt pe jumătate irlandeză, pe jumătate italiancă, sunt catolică practicantă, am fost căsătorită patruzeci şi unu de ani cu un evreu non-practicant şi aş fi rămas căsătorită cu el până la moarte, numai că el a murit înaintea mea. Ne adoram, am avut o căsătorie fericită. Numele de familie original al lui Leo era Piñon: înseamnă „nucă” în spaniolă, deci pesemne că exista o ascendenţă spaniolă în familie cu mult, mult timp în urmă. Altfel însă, erau evrei ruşi: mama lui Leo era evreică rusoaică, tatăl era evreu lituanian, acestea fiind practic aceeaşi ţară. Aşa că Sean este ruso-evreu-italiano-irlandezo-catolic.”
Din fiecare carte de la Victoria Books am căutat şi am găsit lucruri inedite despre personalităţile asupra cărora acestea s-au pronunţat. În privinţa lui Sean Penn însă, a fost foarte dificil. O carte de peste 600 de pagini, în care este descris un om aproape de perfecţiune, cel puţin în ceea ce priveşte viaţa profesională: iubitor de teatru, dar pasionat cu adevărat de film, nu refuză niciun rol dificil şi chiar le caută, iar proiectele sale nu sunt lasate niciodată spre uitare, până nu sunt finalizate cu succes. Despre începuturile pasiunii sale, în anul 1977, povesteşte chiar el peste ani (despre un moment când avea doar 17 ani): „Am început să-i studiez mai atent pe actorii din filmele pe care le vedeam: tot mai mult şi mai mult… Şi-atunci, am ştiut: „Vreau să fac asta”.
Aşa a început totul, o impresionantă carieră, încă aflată la mijloc, a unui impresionant om de film. Don Phillips, un prieten al lui Penn, director de distribuţie (producător al filmului The Indian Runner), spunea despre prima întâlnire şi, prin urmare, prima impresie despre Sean: „Când l-am întâlnit pe Sean, trecuseră abia câteva saptămâni de când împlinise douăzeci şi unu de ani, însă mi se părea că are douăzeci, dar merge pe şaizeci. Unii oameni se nasc cu ceea ce se numeşte „suflet bătrân”. Sean avea un suflet bătrân. Ştia multe. Toţi ceilaltă erau foarte contemporani în gândire şi prin lucrurile pe care păreau să le agreeze. Lui Sean însă îi plăceau actorii şi filmele vechi, scriitorii şi poeţii vechi.” Născut deci să fie actor?
Pe de altă parte, David Rabe, un alt prieten, dramaturg şi scenarist (autor al scenariului pentru The , ne povesteşte despre cealaltă vocaţie a lui Sean Penn, aceea de a fi regizor: „Dacă regia era vocaţia lui Sean Penn? Ştiam că el aşa simţea – vorbea despre asta. Eu nu înţelegeam cum este posibil ca actoria să îţi provoace frustrare şi totuşi să fii atât de bun. Dar e logic, pentru că Sean are cu adevărat o anumită inteligenţă abstractă. Mulţi actori sunt oameni deştepţi, dar nu teoretizează prea mult, acţionează mai degrabă din instinct; pe când Sean, din câte am observat eu, le combină. Actorii sunt prezenţi doar într-o porţiune a întregii poveşti şi rămân oarecum calaţi pe aceasta. Dar se vedea că Sean deţine resursele, dar simţea şi aproape o nevoie de a intra într-un fel de raport cu povestea.” Născut deci să fie regizor?
După descrierea fiecărui film al carierei sale, cel puţin până la momentul 2004, când cartea a apărut pe pieţele americane, nu este uitată nici viaţa personală, cu multele ei suişuri şi coborâşuri, nici pasiunile extracinematografice, fie că ele includ (sau au inclus) băutura, copiii, cariera politică sau implicarea în campaniile caritabile. Poate cea mai interesantă este chiar implicarea din ultimii ani în viaţa politică internaţională. După evenimentele din 11 septembrie 2001, a vizitat Irakul de mai multe ori, înaintea izbucnirii războiului, încercând să sensibilizeze opinia publică cu privire la posibilitatea uciderii unor oameni nevinovaţi, civili de către forţele armate americane. Norman Solomon, directorul Institutului pentru Informarea Corectă a Publicului din San Francisco spunea despre prima călătorie a lui Sean Penn în Irak din decembrie 2002: „Vizita lui Sean în Irak în perioada premergătoare războiului a rezonat realmente cu sentimentele acelor oameni care erau neliniştiţi de perspectiva războiului, aceia care aveau întrebări şi îndoieli. De aceea s-a şi dovedit o călătorie cu rezonanţe istorice – şi poate şi cu unele consecinţe istorice.”
Una dintre caracteristicile modalităţii de abordare a lui Richard T. Kelly este relativa subiectivitate a celor intervievaţi: sunt prea puţine păreri negative, aproape inexistente, iar încercările celor care îşi spun cuvintele sunt laudative, de parcă rolurile mai puţin reuşite ale lui Sean Penn nu există. Ele există şi, de aceea, putem privi această biografie din prisma dorinţei în care ea a fost construită, iar filmele sale le putem privi cu proprii ochi (subiectivi la rândul lor), astfel încât să ne facem propria imagine asupra omului de film Sean Penn. Una favorabilă, cel puţin din perspectiva mea. Iar filmele lui trebuie, în orice caz, revăzute.
