“Şase pălării gânditoare. Metodă de gândire rapidă”, de Edward de Bono
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Traducere de Adriana Ciorbaru
Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.
Nu citesc de obicei cărţi de dezvoltare personală, de relaţionare cu echipa sau cu semenii, nici cărţi despre care am aflat că dezvoltă noi metode privind implicarea personală sau privind noi forme de gândire rapidă. În cazul cărţii lui Edward de Bono, care a ajuns aproape întâmplător în mâna mea, am făcut o excepţie şi trebuie să recunosc că a fost o excepţie binevenită, întrucât autorul a aşezat în rândurile ei o întreaga activitate de creaţie intelectuală, bine structurată şi posibil câştigătoare în cazul muncii în echipă.
Să vă povestesc câte ceva despre această metodă şi mai ales despre caracteristicile celor şase pălării. Pălăriile sunt imaginare şi doar cu timpul se integrează perfect în sistemul nostru de discuţii, dar mai ales de gândire. Avem şase pălării de culori diferite, fiecare corespunzătoare unui anumit fel de gândire şi fiecare importantă în felul său, după cum voi descrie în cele ce urmează. Ele vor fi folosite întotdeauna pe rând, pentru a nu amesteca felul de gândire, pentru a nu amesteca informaţii pe care le deţinem cu sentimentele proprii asupra ideii principale, pentru a nu aduce în acelaşi context gândurile pozitive cu cele negative. Voi descrie în continuare pălăriile lui Edward de Bono, culorile lor şi voi ilustra cu citate din carte ce simte autorul că trebuie alăturat fiecărei pălării.
Pălăria albă. Aceasta este legată de informaţie. Când este folosită, toată lumea se concentrează exclusiv asupra informaţiilor avute, asupra informaţiilor de care este nevoie şi care lipsesc pentru moment, despre întrebările care trebuie puse şi despre cum se pot obţine informaţiile de care este nevoie în legătură cu subiectul gândirii colective: „Informaţiile se pot întinde de la fapte şi cifre, care pot fi verificate, la opinii şi sentimente. Dacă îţi exprimi propriile sentimente, e vorba de o pălărie roşie, dar dacă te referi la sentimentele altcuiva, asta indică o pălărie albă.”
Trebuie semnalat, de la prima pălărie pe care o descriem, că toate sau aproape toate pălăriile trebuie folosite atunci când vorbim de un proces de gândire complex. Separat, dar folosirea doar a uneia nu determină ajungerea la rezultatul dorit, acela al gândirii creative şi organizate. Astfel, este clar, de exemplu, că pălăria albă exclude lucruri valoroase, precum supoziţiile, intuiţia, judecata bazată pe experienţă, sentimentele, impresiile şi opiniile. Acesta este aşadar scopul pălăriei albe: de a oferi o modalitate prin care să ceri şi să pui în valoare informaţiile brute.
Pălăria roşie. Aceasta este legată de emoţii şi sentimente. Folosirea pălăriei roşii dă ocazia celor implicaţi să folosească şi să exprime sentimentele, emoţiile şi intuiţia. „Se presupune că emoţiile nu au ce căuta într-o discuţie normală de afaceri. Ele intervin însă oricum – doar că sunt deghizate în logică. Pălăria roşie oferă o ocazie unică şi specială pentru expunerea sentimentelor, emoţiilor şi intuiţiei ca atare.”
Pălăria neagră. Aceasta este cea mai folosită într-un proces de gândire, stând în firea omenească să gândească orice pas, să evalueze riscurile, să fie prudentă, să împiedice lucrurile ilegale sau neprofitabile, dacă şi-o doreşte. Pălăria neagră este pălăria supravieţuirii: „Un animal trebuie să înveţe care fructe sunt otrăvitoare şi să citească semnalele de pericol omise de un potenţial atacator. Pentru a supravieţui, trebuie să fim precauţi. Trebuie să ştim ce să evităm. Să identificăm ceea ce nu va merge. Aşa supravieţuim. O greşeală prostească poate distruge totul, oricât am fi de creativi.” Şi pentru motive enumerate de Edward de Bono, dar şi pentru că suntem construiţi genetic pentru a vedea beneficiile, dar mai ales aspectele negative, pericolele şi dificultăţile oricărui lucru nou, pălăria neagră reprezintă baza gândirii critice şi a dezvoltării, în cele din urmă, a civilizaţiei. Chestiunile dificile care necesită atenţie, problemele care pot deveni pericole, chestiunile care sunt slabe sau dăunătoare sunt scoase în evidenţă de această pălărie neagră.
Pălăria galbenă. Aceasta este legată de beneficii. Plecând de la o nouă idee, gânditorul, purtând pălăria galbenă, caută să găsească foloasele unei idei sau unei propuneri, încearcă să vadă cum se poate pune în practică o idee benefică. „Trebuie să ne dezvoltăm o „sensibilitate la valoare”. Asta înseamnă să fim la fel de sensibili la valoare pe cât suntem deja la pericol. Este un obicei care trebuie dezvoltat.”
Pălăria verde. Aceasta este pălăria creativităţii. Folosind-o, gânditorul avansează idei noi, expune opţiuni sau iniţiative, incluzând atât alternativele evidente, cât şi pe cele nou apărute. Prin intermediul acestei pălării, se doreşte nu neapărat crearea unor noi idei în funcţie de circumstanţele determinate, ci doar modificarea şi îmbunătăţirea celor prezentate deja. „Utilizând-o, toată lumea este invitată să facă un efort creator – ori să tacă. Cum oamenilor nu le place să tacă, fac acest efort creator. Alocarea intenţionată de timp pentru efortul creator este foarte importantă. Astfel, se recunoaşte rolul esenţial al creativităţii în gândire.”
Pălăria albastră. Este considerată cea mai importantă şi un adevărat moment de finalizare a gândirii creative. Ea se referă la gândirea despre gândire, stabilind ce anume trebuie realizat la finalul procesului. Pălăria albastră trasează strategia de gândire şi este purtată, de obicei, de un conducătorul şedinţei, ce are un rol permanent în schimbarea rolurilor şi implicit a pălăriilor. „Ea este asemenea dirijorului unei orchestre. Acesta scoate tot ce-i mai bun de la muzicieni, având grijăca totul să se facă la momentul potrivit. Pălăria albastră seamănă cu un maestru de circ. E folosită pentru a gestiona gândirea şi pentru a controla procesul”.
Este important, în cele din urmă, ca această metodă de gândire rapidă să fie respectată. Este foarte posibil ca, într-o activitate în sectorul public românesc (unde lucrez şi eu şi îi cunosc tarele), această metodă să nu reziste, să nu reuşească să fie implementate decât în puţine cazuri, acolo unde există o echipă de acelaşi nivel intelectual, unde există un şef care să fie modern şi deschid noilor provocări şi unde nu există interferenţe ale superiorilor în activitatea zilnică şi în obiectivele programate.
În schimb, în firmele private, mai ales în companiile multinaţionale, asemenea metode de gândire au şanse mari de reuşită, sunt implementate deja cu succes, iar o organizare progresivă a gândirii, pe etape, din care se disting separat informaţia brută, emoţiile şi sentimentele faţă de un anumit proces, beneficiile şi problemele acestuia, dar şi crearea unor noi obiective, este adevărata cheie a succesului. Cartea lui de Bono ajută o asemenea dezvoltare a reuşitei echipei: „Cele şase pălării furnizează o convenţie care, fiind bine definită, nu jigneşte pe nimeni. Cel mai important lucru este ca această convenţie nu reprezintă o ameninţare la adresa orgoliului sau a personalităţii cuiva. Văzut ca o interpretare a unor roluri sau chiar ca un joc, conceptul celor şase pălării îngăduie solicitarea anumitor genuri de gândire. Pălăriile devin un fel de stenografie a instruirii.”
1 comment