“Patty Diphusa”, de Pedro Almodovar
Editura Univers, Colecţiile Cotidianul, Bucureşti, 2008
Traducere de Livia Iacob
Moto: « Singura parte bună a fricii e că, uneori, te fereşte să faci lucrurile pe care n-ar trebui să le faci. Partea proastă e că, alteori, te-mpiedică să faci lucrurile pe care-ar fi trebuit să le faci » (P. Almodovar)
Încheiem săptămâna Almodovar cu satisfacţia că am reuşit să cuprindem toate filmele sale de lung metraj, chiar dacă finalul a fost cu oarecare greutate din cauza problemelor tehnice ale site-ului de sambata. Şi, ca totul să fie bine, vrem să terminăm chiar cu cuvintele marelui regizor spaniol, astfel cum apar ele în cartea „Patty Diphusa”, apărută la editura Univers, în cadrul Colecţiilor Cotidianul.
Înainte să se impună ca regizor, pe când era abia la primele filme, la începutul anilor `80, Pedro Almodovar s-a manifestat şi pe tărâm literar, publicând o serie de povestioare şi eseuri în revistele madrilene ale epocii, cum ar fi La Luna, Diario 16 sau El Globo. Reunite în trei capitole mari, ele constituie substanţa volumului apărut la Univers în 2008.
Primul capitol este intitulat chiar Patty Diphusa, este alcătuit dintr-o serie de editoriale care au ca centru femeia cu acelaşi nume, fostă vedetă de filme porno, care şi-a păstrat neatinsă plăcerea de a face sex în orice împrejurare. Limbajul, acţiunea, descrierile, toate par desprinse din filmele îndrăzneţe ale lui Almodovar, iar povestioarele par a fi doar un preambul necesar al scenariilor de mai târziu.
Al doilea capitol este constituit din articole-eseu, fără legătură între ele (numit chiar „De umplutură”) şi care constituie legături ale autorului cu propria creaţie, cu propriile crezuri şi idealuri: o părere despre Scarlett O’Hara, un autointerviu neconvenţional, amintiri despre sosirea la Madrid sau impresii despre naşterea mişcării Dada.
În sfârşit, ultimul capitol se poate descrie pe sine însuşi prin titlu: “Sfaturi pentru a deveni un cineast de renume mondial”, sfaturi pe care probabil şi le dă singur, având în vedere că cele patru articole care îl compun sunt scrise în 1985, an în care faima lui Almodovar este departe de a fi mondială:
„M-am angajat să dau o mulţime de sfaturi celor care s-au născut într-un sătuc şi vor să devină regizori celebri de renume internaţional. (…)
Înainte de a deveni o „valoare-în-creştere” sau pur şi simplu o „tânără-speranţă-de-patruzeci-de-ani-devenită-realitate”, trebuie să te convingi că ai acel lucru despre care nimeni nu vorbeşte: vocaţia. „Vocaţia” este ceva profund „bun” care nu-ţi vine nici din partea tatei, nici din societatea în care trăieşti, nici de la logodnicul tău.”
Un Almodovar asemănător, deşi, să recunoaştem, filmele sunt mult mai bune. Sau poate nu putem să ne imaginăm (regizăm) aşa de bine lumea pe care a construit-o.
