”De gardă-n noaptea de Crăciun”, de Adam Kay
Editura Publica, Colecția Narator, București, 2020
Traducere din engleză de Florin Tudose
”E perioada în care ești obligat să joci jocuri de societate împreună cu familia, cu acei străini-de-sânge pe care apoi îi eviți tot anul. Mănânci de parcă ai fi într-o competiție în care fiecare kilogram de carne sau de brânzeturi înfulecat te duce la nivelul următor. Și, pentru a face față maratonului tot mai extenuant de întâlniri față în față cu rudele, te complaci într-o aventură cu alcoolismul, una cât se poate de murdară, nu vreun flirt nevinovat.” (pag. 13-14)
Am citit acest volum chiar în preajma sărbătorilor de Crăciun și, spuneam atunci, că parcă nu există carte mai potrivită pentru citit de Crăciun. Desigur, unii citesc cărți pentru copii, povești sau cărți care explică mai bine sărbătoarea, dar eu aș alege mereu ceva mai ușurel și amuzant. Dar, după cum puteți observa din citatul de mai sus, dar și din întreg volumul, puteți înlocui ”Crăciunul” cu Paștele sau orice altă sărbătoare importantă, religioasă sau nu. Atunci când trebuie să pendulați între datoriile sau plăcerile casnice și un serviciu care îți cere să fii prezent mai tot timpul. Mai ales când ești în sistemul medical.
Despre Adam Kay, am mai scris aici, când vă prezentam ”O să vă cam usture. Jurnalele secrete ale unui medic junior”, volumul care explică amuzant și convingător viața unui medic care a părăsit medicina pentru că se săturase de durere și de inconveniente. ”De gardă-n noaptea de Crăciun” este un volum și mai ușor, și cu mai puține pagini, în care sunt adunate experiențele lui Kay de-a lungul gărzilor efectuate în zilele de Crăciun, timp de șase ani și ceva, până când a renunțat, cum spuneam, la medicină, dedicându-se comediei și scrisului:
”Urmează, așadar, să citiți jurnalul zilelor mele de Crăciun petrecute la muncă, încercând să extrag prunci sau globuri de brad din diverse locuri în care au rămas înțepenite. Dar nu au fost experiențe întru totul neplăcute. Măcar că mi-au furnizat scuza perfectă pentru a nu petrece acele momente cu familia.” (pag. 20)
Adam Kay își păstrează alura de comediant atunci când relatează, pe baza jurnalelor, viața dintr-un spital în preajma sărbătorilor. Multe dintre experiențele lui sunt atât de ciudate și neobișnuite, încât ai tendința să nu le crezi; dar ele sunt reale, pentru că garda de Crăciun este cumplită, știm și noi cum avem tendința să exagerăm orice în perioada sărbătorilor, de la mâncare până la băutură, de la săritul în zăpadă fără haine până la… partide neobișnuite de sex. De aceea, ceea ce face el în acest volum provoacă accese de râs în hohote, fără să ne oprim. Adăugați la asta că Adam Kay era medic ginecolog, deci situațiile sunt cu atât mai extravagante:
”Aflată în dormitorul unui pețitor, femeia a avut nevoie de un lubrifiant vaginal și, cum nu i-au făcut cu ochiul nici noptiera, nici dulăpiorul din baie, a căutat inspirație în bucătărie, de unde a revenit cu un tub de unt de arahide. Deși sunt clar de părere că ar fi trebuit să mai caute, nu pot să nu recunosc că untul de arahide nu a fost cea mai proastă soluție – o pastă tartinabilă pe bază de ulei, cu varianta fină și opțiunea crocantă, pentru un plus de ”plăcere”. Printre dezavantaje se numără faptul că lubrifianții pe bază de uleiuri sunt precum criptonita pentru prezervative, ca să nu mai vorbim de potențialul de a provoca o mizerie de nedescris: ce serviciu de curățenie o să creadă că petele de pe cearșaf chiar sunt de la unt de arahide?” (pag. 55-56)
”Când să le dau vestea, ochii îmi alunecă un pic mai în josul ecranului. Context! ”Probă insuficientă, amestecată cu noroi, praf, detritus. Rog repetați.” Păi, ce-a făcut… s-a masturbat în sacul de la aspirator?
Pacientul pare surprins pe bune că nu i-a ieșit schema, dar recunoaște cu capul plecat că a ejaculat pe lângă. Auzind-o, probabil, pe bunică-sa cum îl ceartă să nu irosească nimic, așa cum făcea când era mic, a încercat să pună chestia în recipient, la un loc cu praful și urmele de ADN ale oricui a trecut pe acolo înaintea lui.” (pag. 100)
Sigur, nu e mereu lapte și miere, hohote și zâmbete, pentru că te gândești deseori și la situația medicilor și a personalului sanitar, cei care rezistă la presiuni, la situații neverosimile, dar mai ales la prezența la serviciu când ar trebui să fie acasă, alături de soție, copii, familie, părinți (nu-l luați în seamă pe Adam Kay când spune că mersul la serviciu înseamnă bucuria de a scăpa de familie de sărbători, e încă o formă de auto-ironie pe care o practică). Așa că volumul de față este, în același timp, și răvășitor, provoacă și revoltă, dar și recunoștință pentru acei medici care lucrează de sărbători, în timp ce noi ne îndopăm și… ajungem la spital pentru că am mâncat prea mult.
Vă recomand cu căldură să-l citiți pe Adam Kay, cu ambele sale cărți apărute la Editura Publica: sunt volume care te binedispun, râzi mult și descoperi lucruri amuzante din interiorul spitalelor, dar în același timp îți atrag atenția asupra unei lumi pe care o cunoști doar tangențial, ca pacient, fără să îți dai seama cu adevărat ce se petrece în spatele cabinetelor, gărzilor, operațiilor și chestiunilor chiar complicate ale medicinii. Nu e ușor deloc, dar până și lucrurile dificile ar trebui privite cu zâmbetul pe buze.
Puteți cumpăra cartea: Editura Publica/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Publica.ro, www.express.co.uk)
