”Promisiunea zorilor”, de Romain Gary
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2018
Traducere din limba franceză și note de Daniel Nicolescu
(în original: La promesse de l’aube, 1960)
Povestea lecturii acestui roman a început odată cu revenirea în România a unui alt autor francez, François-Henri Désérable, care a scris o carte intitulată „Un anume domn Piekielny” (care, la rândul ei, are o altă poveste, asupra căreia voi reveni). Acest domn Piekielny pomenit în titlu apare, prima dată, în „Promisiunea zorilor” – carte autobiografică a lui Romain Gary. Este vecinul lui Gary, de pe vremea când acesta locuia încă, împreună cu mama lui, în Vilnius; un domn despre care nu știm decât că insistă să-i fie pomenită existența, fiindcă „Poate o să ajungi o persoană importantă. Poate chiar o să scrii cărți sau articole prin ziare…”, îi spune el micului Romain. Autorul se ține de cuvânt și, cu ocazia trecerii în revistă de către regina Elisabeta („mama actualei suverane”) a escadrilei sale, după război, profită și îi explică Maiestății Sale despre vecinul său (care, de altfel, „semăna cu un șoarec trist, titirisit și frământat de gânduri”) – informație primită de regină cu o înclinare politicoasă a capului.
Autobiografia ficționalizată a lui Romain Gary pornește de la anii copilăriei, petrecuți în Vilnius, trece prin adolescența petrecută la Nisa, prin studenția de la Paris, și se sfârșește după luptele din Al Doilea Război Mondial, din Africa de Nord și Anglia, când autorul a devenit, deja, diplomat, întocmai cum visase mama sa, adevărata protagonistă a romanului. Mina Kacew, decedată în 1960, nu a mai apucat să citească opera prin care a pășit în nemurire. Cei care au însă șansa de a citi „Promisiunea zorilor” vor înțelege mai bine conceptul atât de stereotipizat al „dragostei de mamă”, care devine viu și limpede, întruchipat de această mamă luptătoare, ambițioasă și inventivă.
„Fiu-meu va fi ambasador al Franței, cavaler al Legiunii de Onoare, autor dramatic de seamă, Ibsen, Gabriele d’Annunzio! (…) O să-mbrace cu haine de la Londra!” declară Mina (în roman, personajul se numește Nina), într-o tiradă țintită spre alți vecini din perioada Vilnius. Ea este cea care îi ține de urât și îl apără de teamă în lungile călătorii prigonitoare (părinții lui Gary au fost evrei, iar el și mama lui au suferit mult înainte să ajungă în Franța, o țară despre care „Mama îmi vorbea (…) așa cum alte mame povestesc despre Albă-ca-Zăpada și Motanul Încălțat”), cea care se declară „la regim” pentru a-i oferi fiului în creștere puțina carne de care poate face rost în vremuri de restriște, și cea care, cu un entuziasm neobosit, găsește mereu alte și alte soluții pentru a-i asigura viitorul.
Pentru a nu dramatiza peste măsură strădaniile sale eroice, autorul echilibrează relatările savuroase cu un umor greu de imitat. Tânărul „Romușka” trece prin tot soiul de Scylle și Caribde sportive și artistice; mama lui îl vede ba violonist de seamă, ba „al doilea Nijinski”, ba jucător de tenis – și încă altele, pe deasupra! Crezul Minei/Ninei este să guste din măreția de care știe că este capabil fiul său, iar autorul afirmă chiar că „Nu e bine să fii iubit atât la tinerețe, așa devreme. Te înveți cu nărav. Crezi că e în firea lucrurilor. Crezi că se întâmplă și altundeva, că mai poți să dai peste așa ceva. Te bizui pe asta. Privești și speri și aștepți. Prin iubirea de mamă, viața îți face în zorii ei o promisiune pe care n-o respectă.”
Dacă promisiunea acestor paragrafe vă stârnește interesul, însă, nu veți fi dezamăgiți. Romanul este un vârtej, o cursă neostoită între pagini, pe care le-am dat, una după alta, așteptând încă un episod zemos, încă o istorioară amuzant de tristă, încă o lovitură dată sorții de formidabila Mina/Nina. Pentru pasionații de istorie, autorul rezervă suficiente pagini în care fie face aluzii fine la viața evreilor într-o perioadă sumbră din trecut, fie povestește, cu grație și fără pic de modestie, gaguri diplomatice sau acte de eroism, din carierele sale de diplomat și pilot. Iar dacă sunteți puși pe fapte mari, este suficient să cercetați nițel și veți descoperi, în Romain Gary, o personalitate pe puțin fascinantă, pe care mulți l-au considerat (cu respect și admirație, aș spune) un mare farsor al literaturii, care a lăsat în urmă peste 20 de romane excelente și care a fost dublu laureat al Premiului Goncourt – odată ca el însuși și o dată sub pseudonimul Emile Ajar.
