Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (9 – 15 septembrie 2019)

Victoria Diaconescu scrie la ‘BookHub’ despre ‘O istorie a evreilor’ a lui Paul Johnson aparuta acum cativa ani in colecia ‘Istorie’ a Editurii Humanitas: ‘Sub regimurile totalitare, toți au avut de suferit, dar când spui milioane de victime mintea nu e în stare să cuprindă imensitatea tragediei individuale a fiecărei victime, care nu devine decât un fir de nisip într-o masă impersonală, iar milioanele de victime nu-s decât o statistică îngrozitoare. În același timp, istoriile suferințelor individuale solicită o cunoaștere mai cuprinzătoare, împing spre încercarea de a reconstitui memoria acelor timpuri și de a ține cont de ea. Așa mi s-a întâmplat și mie. Pornind de la istoria celui care a avut de suferit sub ambele regimuri totalitare, am ajuns să citesc despre istoria unui întreg popor, dar și despre percepția lumii față de aceste regimuri. Astfel, după romanul autobiografic a lui Norman Manea, Întoarcerea huliganului (despre care am scris aici), a urmat Curierul de Est, a aceluiași autor, care cuprinde dialogul acestuia cu Edward Kanterian, în care tema celor două regimuri ocupă o parte însemnată. Evreitatea celor doi interlocutori m-a trimis direct spre O istorie a evreilor, a lui Paul Johnson, iar aceasta, la rândul său, spre eseul lui Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Șoah”-ului. Legăturile cu temele conexe, care se creează pe parcursul lecturii, pot fi multiple, iar rețeaua care ia naștere în febrilitatea lecturii se poate extinde la infinit, dar dacă ar fi să mă opresc undeva la mijloc pentru un răgaz de expunere, aș alege cartea lui Paul Johnson, pentru că are calitatea de a oferi cheia celorlalte lecturi, dar și pentru că este, luată separat, autosuficientă și exhaustivă în raport cu istoria pe care o relatează: istoria poporului evreu. Cum evreii au fost cei care au suferit sub ambele regimuri totalitare, descrierea acestor regimuri este foarte lămuritoare în cartea de față.’

Din lista de carti recomandate de Adriana Gionea de la ‘PostModern’ pentru lectura in luna septembrie, as vrea sa citesc ‘Cum sa traiesti in stil japonez’ de Yutaka Yazawa, aparuta in traducere la Editura Humanitas. Nu intentionez sa incep sa traiesc in stil japonez, dar cred ca aceasta carte ma poate ajuta in pregatirea excursiei in Japonia pe care o planific pentru anul viitor: ‘Dacă te fascinează Japonia, vei dori să citeşti şi volumul, Cum să trăieşti în stil japonez. Tainele Japoniei îţi sunt dezvăluite printr-un caleidoscop de informaţii legate de civilizaţie, istorie, viaţa în metropole, sărbători, familie şi respectul faţă de natură.’

Sever Gulea scrie in blogul ‘Libris’ despre cartea lui Pascal Bruckner ‘Hotii de frumusete’, pentru care Bruckner a primit in 1997 Premiul Renaudot, carte aparuta acum la Editura TREI: ‘Frica de îmbătrânire, fixatia pentru frumusețea fizică, dezechilibre personale care asamblează relații toxice, capabile să compenseze nevrozele personale – iată elementele principale pe care le regăsim în romanul lui Pascal Bruckner, Hoții de frumusețe. Eseistul și romancierul francez reușește și de această dată să preia câteva din obsesiile contemporane și să le însceneze într-o combinație de thriller cu aspirații distopice într-o formulă originală și surprinzătoare, într-o narațiune cu povestitori a căror credibilitate e discutabilă.’

La ‘Miscell@nea’ mi-a atras atentia un articol care listeaza ‘5 lucruri despre iubire pe care le-am învățat de la francezi’ pe marginea cartii lui Marilyn Yalom, ‘Inima îndrăgostită’ aparuta in traducere in editura Nemira. Primul pe lista este: ‘1. Adulterul. Francezii au privit cei dintîi dragostea ca pe o „legătură primejdioasă”. Tristan o iubește pe Isolda, dar Isolda este soția lui Marc, unchiul lui. Lancelot o iubește pe Ginevra, dar Ginevra e soția regelui Arthur, suzeranul lui. Pentru acești eroi, căsătoria nu mai reprezintă un obstacol de netrecut. Iubirea lor e atît de nesăbuită (fol amor, i s-a zis), încît nu pregetă să-i amăgească pe ceilalți (soți, curteni, păzitori) și să se întîlnească.’

Oana Maria Stefan scrie la ‘BookNation’ despre romanul ‘Tinutul Loney’ de Andrew Michael Hurley aparut la editura Trei: ‘Este o operă de ficțiune uimitoare. Dar nu este un horror cu acte în regulă. Este mai degrabă un roman gotic decât de groază. Dar asta îl face grozav pentru iubitorii genului noir.’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Mânia lui Mao, de Yu Hua

Fiica ceasornicarului”, de Kate Morton

În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, de Vintilă Mihăilescu

Jurnalul pancreasului”, de Péter Esterházy

(Sursă fotografii: Bookhub.ro, PostModern.ro, Libris.ro, BookNation.ro)

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (28 ianuarie – 3 februarie 2019)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 februarie 2016)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (19 – 25 februarie 2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult