A fost saptamana lui Lucian Dan Teodorovici, saptamana in care scriitorul a castigat premiul ‘Augustin Fratila’, devenit el insusi subiect de polemica in lumea literara: ‘Miercuri, 7 noiembrie 2012, Premiul „Augustin Frăţilă” în valoare de 10.000 de euro i-a fost decernat scriitorului Lucian Dan Teodorovici pentru romanul Matei Brunul, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom. Gala de decernare a primei ediţii a Premiului „Augustin Frăţilă” a avut loc în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din Bucureşti, în prezenţa juriului format din Alex. Ştefănescu (preşedinte), Daniel Cristea-Enache şi Dan C. Mihăilescu. Din 59 de romane înscrise în competiţie, cele 5 finaliste – Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany (2011, Cartea Românească), FEM de Magda Cârneci (2011, Cartea Românească), Ploilea amare de Alexandru Vlad (2011, Charmides), Emoţia de Mirela Stănciulescu (2011, Humanitas) şi Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici (2011, Polirom) – au fost selectate de juriul concursului, dar au primit voturile finale din partea a 20 de bloggeri desemnaţi să acorde punctaje de la 1 la 5 în urma lecturii, în perioada 10 octombrie-2 noiembrie 2012. ‘
Despre cartea premiata tocmai a scris frumos si transant ca de obicei Rontziki: ‘Lucian Dan Teodorovici alternează planurile temporale într-un fel care te ţine cu respiraţia tăiată pe tot parcursul romanului, într-o structură bine închegată din care nu lipseşte nimic. Cunoscând spaţiul concentraţionar comunist mai mult din poveşti, cred că, în abordarea unei astfel de teme, este foarte importantă nu doar oferirea unei informaţii cu privire la acea perioadă şi la întâmplări, ci crearea atmosferei aferente, zugrăvirea închisorilor într-un mod care să atingă şi cititorul nefamiliarizat direct cu ororile din acele vremuri, iar romanul Matei Brunul este un exemplu în acest sens.’
Cu aceasta ocazie am descoperit si blogul scriitorului, in care apar interesante note de calatorie prilejuit de un turneu de prezentari de carte in Sardinia: ‘Din nou întrebări despre România, în general, dincolo de ceea ce pot eu oferi literar pe subiectul ăsta. Și-o mică amărăciune, pe care nu mă abțin s-o discut, chiar dacă nu revoltat, chiar dacă doar prin sugestii, cu publicul: cu cîteva minute înainte de începerea manifestării, am aflat că singura româncă din Neoneli a refuzat să vină. Nu s-a scuzat, n-a invocat nici un motiv fals. A refuzat să vină pentru că nu vrea să i se amintească în nici un fel de România. O țară pe care ține s-o uite cu totul, să uite și limba dacă se poate. O atitudine pe care nu pot să nu mi-o amintesc de-a lungul discuției. Și, firește, prin cîteva sugestii, fabule mai degrabă, să încerc s-o taxez, în felul meu. Dar e prea frumos Neoneli ca să-mi permit să rămîn sub impresia asta…’
In ‘Ora de Timis’ Veronica Kirchner ii ia un interviu scriitorului Dan Lungu, recent tradus in limba germana: ‘VK: Vei citi la Universitatea din München din romanele “Sunt o babă comunistă”, “Raiul găinilor” şi din “În iad toate becurile sunt arse”. Tinerii studenţi ştiu numai din povestiri despre acele vremuri. De ce ar trebui să-ţi lectureze tinerii cărţile? DL: Sunt două mize şi aş începe cu cea mai facilă, adică aceea de înţelegere a trecutului. Este un trecut străin pentru ei, însă este trecutul unei ţări care face parte din Uniunea Europeană. Şi atunci, în momentul în care locuieşti cu cineva într-un apartament, trebuie să ştii un pic despre cum gândeşte, de unde vine. Dar asta este miza secundară, miza principală pentru care ar citi cărţile este că… e literatură. Am avut suprize mari în ceea ce priveşte motivele pentru care îmi sunt citite romanele. De pildă, cineva care lucra la o bancă franceză cu filiala în România îmi mărturisea că, pentru a afla mai multe despre mentalitatea românilor, trainerul i-a pus pe lista de lectură şi “Raiul găinilor”. Sau un profesor de ştiinţe politice de la Bruxelles analiza “Sunt o babă comunistă” la un seminar pentru că i se părea că romanul ilustrează foarte bine faptul că a nu te duce la vot este o decizie.’
Cititorii francofoni care doresc sa fie la curent cu toamna literara franceza vor citi cu interes articolul lui Dan Burcea din ‘Observator Cultural’: ‘Deşi este prea devreme să facem o sinteză a tendinţei literare a anului, putem desprinde, în urma tuturor acestor lecturi, o idee conducătoare care traversează multe dintre aceste romane: este vorba de ceea ce scriitorul Frédéric Vitoux numeşte, în romanul său La comédie de Terracina, opusul sindromului lui Balzac şi care constă în a alege personaje reale şi a le ridica la rangul de fiinţe de ficţiune. Este cazul romanului La peste et le choléra, de Patrick Deville, roman bulversant care retrasează viaţa lui Alexandre Yersin, elev al celebrului Louis Pasteur, al romanuluiCiseaux, în care Stéphane Michaka retrasează cu ajutorul ficţiunii un moment din viaţa scriitorului american Raymond Carver, al romanului Orchidée fixe, de Serge Bramly, care vorbeşte despre un moment din viaţa pictorului francez Marcel Duchamps, înainte ca acesta să emigreze în America, al biografiei romanţate a lui Alain Fournier scrisă de Jean-Christian Petitfils sub titlul Le frémissement de la grâce, dar şi al cărţii La déesse des petites victoires, în care Yannick Grannec o prezintă pe Adèle Gödel, soţia faimosului matematician Kurt Gödel, contemporan şi egal cu Einstein, sau cel al lui Gaspard-Marie Janvier, Quel trésor, care încearcă să refacă într-un roman de aventuri presupusa hartă a exploratorului Stevenson. Toate aceste personaje reale integrează ca personaje literare construcţii narative ce reuşesc o sinteză desăvîrşită între momentele existenţei lor şi un ansamblu ficţional în care autorii îşi acordă libertatea totală a unei invenţii ce sporeşte şi luminează partea de realitate iniţială. Să mai spunem că un loc aparte îl ocupă ultimul roman al scriitoarei belgiene Amélie Nothomb, care reia, cu prospeţimea pe care i-o cunoaştem, actualizîndu-l, mitul lui Barbă-Albastră.’
(Dan)
Rontziki scrie despre Ploile amare, de Alexandru Vlad, inca unul dintre cele 5 romane nominalizate pentru Premiul Augustin Fratila pe anul 2012, un premiu nou infiintat ce a starnit controverse (despre care am scris si noi aici in blogosfera): „Fără a mă gândi să încadrez romanul în vreun curent literar şi fără a intra în detalii stilistice, care nu sunt specialitatea mea, în calitate de simplu cititor care-şi împărtăşeşte impresiile, trebuie să spun că stilul lui Alexandru Vlad mi-a plăcut. Dincolo de talentul de povestitor, am apreciat un fel de modestie a naratorului. Nu ştiu dacă modestie este cuvântul potrivit, dar mi se pare excepţional să citeşti o carte din ale cărei rânduri să nu se iţească dorinţa scriitorului de a epata, de a sări cumva în ochii cititorului şi aş zice că se întâmplă destul de rar în ultima vreme.”
Pe Bookaholic, un interviu interesant cu Zeruya Shalev, „poate cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului”, autoarea romanului „Farîme de viaţă” aparut de curând la Editura Polirom: Intrebare: „Ne puteţi povesti câte ceva despre modul în care scrieţi? Aveţi locuri preferate sau momente preferate ale zilei în care scrieţi? Aveţi ritualuri? Program?” Raspuns: „Scriu dimineaţa, când copiii sunt la grădiniţă şi la şcoală. Încerc să încep din momentul în care casa se goleşte. N-am avut niciodată un birou şi lucrez doar acasă. N-am scris niciodată în cafenele sau în camere de hotel. În anii din urmă, am pus stăpânire pe camera fetei mele, după ce ea a plecat de acasă. E un fel de subsol, neaerisit şi prost luminat, dar cu multă linişte. Nu pot să spun că am ritualuri. Dimineaţa citesc întotdeauna ce am scris în ziua precedentă şi apoi încerc să intru în starea aceea profundă şi aproape onirică de concentrare, şi să aştept inspiraţia. „
Laura Sandu face o critica „acida” pe Bookaholic la romanul Emotia al Mirelei Stanciulescu, aparut la Humanitas in 2011 si unul dintre romanele care s-au aflat in finala Premiului literara Augustin Fratila: „Într-un fel, Emoţia spune şi ceva foarte important – iată cum trebuie să scrie o scriitoare ca să fie publicată la Humanitas în România lui 2012: naiv, preţios, artificial. Complet rupt de realitate. Complet neprovocator. Ca să fie publicată, validată, lăudată de critici, ea trebuie să fie, cum să spun, cât mai asemănătoare unui scriitor (bărbat) interbelic. Oare când o să scăpăm de acest interbelic? Oare o să dăm vreodată cu el pe geam? Când o să ne prindem ce a însemnat de-adevăratelea acel interbelic românesc?”
Impresii de la decernarea Premiului Augustin Fratila, al carui castigator a fost romanul „Matei Brunul” al lui Lucian Dan Teodorovici, pe blogul lui Constantin Pistea: „Punctajul total, rezultat după însumarea notelor acordate de 20 de bloggeri şi făcut public de Asociaţia „Casa de cultură”, este următorul: 1. “Matei Brunul” – 84 de puncte, 2. “Viaţa lui Kostas Venetis” – 78, 3. “Ploile amare” – 57, 4. “Emoţia” – 41 şi 5. “FEM” – 40.”
Pe blogul „Trifoi cu patru foi”, o recenzie despre „Cosmopolis”-ul lui Don DeLillo, o carte care a produs o cu toata alta impresie decat cea pe care am avut-o eu. Gusturile nu se discuta insa: „M-am bucurat că DeLillo m-a lăsat să mă ataşez de Eric şi să-l înţeleg, deşi un mogul financiar, chiar şi de geniu, care se joacă cu soarta lumii la bursă, pare a fi un personaj faţă de care să nu simţi nimic. Tisteţea lui legată de frumoasa soţie poetă (şi multimilionară) Elise Shifrin, femeia pe care nu a vrut-o cu adevărat la început, dar nici n-o poate avea (nici măcar sexual), a fost unul dintre firele bine înnodate ale poveştii.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-„Uniunea Sovietica sub Brejnev. Doua marturii” (I)
-„America”, de Jean Baudrillard
–„Şcoala pentru proşti”, de Saşa Sokolov
–„Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944”, de Neagu Djuvara
