Diana de la Tara mea inventata scrie despre ”Prea multa fericire”, de Alice Munro: ”Prea multe dintre povestile de aici au fost de neinteles pentru mine sau pur si simplu am trecut prin ele ca prin apa fara sa inteleg sau sa percep esenta. In ciuda acestui lucru, volumul este unul plin de emotii. Fie ca e vorba de o mama amortita de durere dupa ce si-a pierdut cei trei copii in cel mai oribil fel posibil, de o femeie bolnava de cancer care se trezeste cu un strain in casa sau o feminista din Rusia, matematiciana stralucita, Alice Munro scrie curat, simplu si sincer fara sentimentalisme ieftine sau dramatisme inutile. Pentru mine, acesta este punctul forte al nuvelelor ei, emotiile si povestile dezvaluite fara a-ti lasa impresia unui film lacrimogen.”
Pana ajung si eu sa scriu despre viata lui Constance Wilde, dupa ce am citit cartea recent aparuta la Ed. Humanitas scrisa de Franny Moyle, ma delectez cu recenziile altora. Am citit cu interes impresiile Danei Pârvan-Jenaru de pe LaPunkt.ro: ”Pe cât de neștiută anterior, pe atât de uluitoare devine imaginea acesteia în timpul lecturii, căci multe roluri a jucat Constance în vremea ei. Cel de soție a lui Oscar Wilde și de mamă a celor doi copii ai acestuia a fost doar unul dintre ele. Greu de spus dacă a fost cel principal. Femeie extrem de puternică, Constance Marry Lloyd a avut un rol important în mișcările politice și feministe ale vremii (a impus și a promovat îmbrăcămintea estetică și sănătoasă, fiind precursoare a pantalonilor evazați), a fost jurnalistă, fotograf amator, autoare a unor povestiri pentru copii. În plus, a influențat și scrisul soțului său, existând o mare posibilitate ca povestirea semnată de Wilde – Uriașul egoist – să ascundă rânduri scrise chiar de ea.”
Constantin Pistea scrie despre ”Anul mortii lui Ricardo Reis”, de Jose Saramago: ”Parcă mai mult decât orice alt roman de Saramago, pe ăsta l-am gustat pe bucăţi. Nici nu susţin, dar nici nu contrazic ideea exprimată de unii cum că „Anul morţii lui Ricardo Reis” ar fi cea mai bună carte a portughezului, însă eu o aşez sub „Omul duplicat”, „Toate numele” sau „Intermitenţele morţii” mai ales din cauză că mi s-a părut eterogenă. Mi-a mirosit urât pe alocuri şi chiar dacă aş putea analiza mai adânc, inclusiv la nivel de simboluri (de ce infirma de care se îndrăgosteşte Reis are probleme la mâna stângă şi nu la dreapta?), impresia per ansamblu nu mi s-ar schimba. Nu mi-a plăcut nici pretextul pe care l-a folosit ca să vorbească despre istoriile acelei perioade: pur şi simplu citea ziarul. Lua ziarul şi survola articolele, pentru ca din ele să intre ca un tirbuşon în ce i se părea lui că ar fi meritat degustat. O metodă facilă, aş zice, dar nici n-aş avea chef să mă gândesc la una mai de talia lui Saramago.”
Unul dintre autorii mei preferati este, dupa cum poate stiti, Ismail Kadare. I-am citit multe dintre carti, asa incat ii urmaresc fiecare noua aparitie, ca si fiecare reeditare, cu mare entuziasm. Nu am citit pana acum ”Generalul armatei moarte” (una dintre cele mai importante carti ale sale), dar a facut-o Ema si a recenzat cartea pe blogul sau: ”Generalul armatei moarte nu se abate de la tipicul cu care scriitorul m-a obișnuit în celelalte romane ale sale: mult timp după lectura cărții, substraturile poveștii continuă să iasă la suprafață, iar ideile se adună compact, lăsând în urmă ritmul uneori mai lent al cărții. Deși eram deja familiarizată cu Gjakmarrja și alte tradiții albaneze străvechi, din acest roman am aflat noi amănunte și noi legende fascinante, care mi-au întregit cunoașterea fragmentară a acestei țări care revine obsesiv în scrierile lui Ismail Kadaré. Autorul mi-a atras atenția și asupra steagului în roșu și negru al Albaniei, care poartă în el trăsăturile definitorii ale acestui popor, sângele și moartea – căci, în decursul întregii lor istorii, albanezii n-au făcut altceva decât să joace o piesă de teatru însângerată.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Hallelujah. Rock&Roll, izbăvire și viața lui Leonard Cohen”, de Liel Liebovitz
–”Un scriitor, doi scriitori”, de Alex. Ștefănescu
–”București, Praf și Sânge”, de Malgorzata Rejmer
-”Odihnă desăvârșită”, de Amos Oz
–”Madame Mallory și micul bucătar indian”, de Richard C. Morais
–”Nae Ionescu sau împlinirea prin tineri”, de Miruna Lepuș
–Fotoreportaj lansare de carte ”Madame Mallory și micul bucătar indian”
