Ema scrie pe blogul sau despre Luminile Nordului, de Philip Pullman: ”Peste ani, lumea imaginată de Pullman a lăsat asupra mea o impresie mult mai puternică decât cea creată de Rowling, deși am citit și cărțile ei cu mare plăcere. Pullman m-a fascinat prin imaginația sa extraordinară și prin talentul de povestitor, care m-au transportat într-o lume fantastică populată de urși războinici, vrăjitoare și oameni care își poartă sufletul pe afară. Seria m-a captivat atât de tare încât nu am mai avut liniște până când nu am terminat-o – ca să nu mai spun că am rămas cu dorința de a avea și eu un dæmon, asemenea personajului principal. Sună pueril? Poate chiar așa este, pentru că o parte din mine a rămas încă pe tărâmurile copilăriei (asta pentru cei care au impresia că blogul meu este prea serios).”
Din aceasta saptamana, un nou festival de film si-a deschis portile in Bucuresti. Vestea buna este ca acest festival este cu si despre literatura-Emineschool Bucharest Film Festival. Despre el, vorbesc intr-un interviu pe SemneBune.ro Un Cristian si Eli Badica intervievati de Andreea Banciu: ”Conceptual e altceva, nu doar o simplă punere în decont a unor întâmplări. Ştii, la noi se practică ceva foarte eficient: mergem la un eveniment, îl filmăm cum putem şi-apoi hop, filmul, eventual dus cu surle şi trâmbiţe pe la deconturi care mai de care mai internaţionale. E o etapă cumva de înţeles (se pot da exemple clare şi de mare succes, mai ales prin zonele de mare vizibilitate literară), dar care trebuie depăşită. Cum s-a ajuns aici? Răbdare şi muncă. De unde-a pornit? Are rădăcini în vreo 4 proiecte distincte din underground. Asta cu publicul ţintă nu mă prinde prea tare, publicul meu ţintă este publicul viitor. Adică acela care va avea perspectiva completă asupra a ceea ce azi nu se prea vede. Dar, sigur, publicul ţintă, generic vorbind este cel care vede dincolo de meciuri, galerii şi tabere şi poate face diferenţa chiar sesizând ideile dintr-un proiect, nu doar finisajele şi ceremonialul. Pe de altă parte, să fim realişti, literatura fără film rămâne-n zona de nişă. Cinematograful a strânit mereu pasiuni publice, mobilizări, emoţie publică, spre deosebire de bibliotecă. Aşa că e normal să încerci să le îmbini. Mai ales astăzi, când ambele sunt în impas şi e nevoie de o revigorare valorică.”
Despre ”Z. Un roman despre Zelda Fitzgerald”, de Therese Anne Fowler, scrie Adriana Gionea pe PostModern.ro: ”Modul în care vei recepta povestea rescrisă a spectaculoasei muze transformate în soţia captivă a celui mai iubit scriitor al tumultuoşilor ani ’20 – F.S. Fitzgerald- depinde şi de prezenţa în biblioteca ta a singurului roman scris de aceasta, Acordă-mi acest vals. Dacă paginile scrise de Therese Ann Fowler sunt prima întâlnire cu efervescenta Zelda, atunci o vei percepe, în prima jumătate a cărţii de ficţiune, ca pe o prostuţă adorabilă din Sud, cu gesturi de histrionică veleitară, pentru care talentul de (mereu) viitoare balerină, încercările de a picta şi gândurile închegate în articole despre noul model de feminitate nu depăşesc superficialitatea unui moft de adolescentă rebelă, pierdută într-un orăşel conservator.”
Diana de la Tara mea inventata nu a fost prea incantata de ”Negustorul de începuturi de roman”, de Mate Vișniec, dar a găsit și câteva aspecte încântătoare: ”Am “rumegat” romanul vreo cateva zile inainte sa va scriu si imi fac in continuare procese de constiinta ca nu am reusit sa il percep asa cum (poate) si-ar fi dorit autorul dar pana la urma, impresia mea finala ramane asemanatoare cu cea initiala – este o istorisire provocatoare dar neclara, cu elemente interesante care merita poate un cititor ceva mai putin aerian decat mine. Un aspect care mi-a placut foarte mult insa a fost chiar ideea de baza a romanului – existenta unui negustor de inceputuri de roman, a unei organizatii secrete care pune aceste inceputuri la dispozitia scriitorilor iar acestia brodeaza in jurul lor numai romane de succes. Plimbarea prin cateva inceputuri de romane cunoscute a fost de asemenea o placere.”
S-a lansat cartea ”Poezii”, de Mircea Cărtărescu, opera completă cu excepția Levantului. Cea mai mare parte a intervenţiei lui Mircea Cărtărescu prilejuită de lansarea operei sale poetice este preluată pe LaPunkt.ro: „Poezia” este, pentru mine, o carte foarte specială. În general, aş spune eu, e o carte foarte specială. Pentru că este o carte oarecum definitivă. Rar întîlneşti asemenea cărţi ale unor autori care încă sînt în viaţă. De fapt, este cartea unui „defunct” – asta e situaţia ciudată a ei. Este o carte a unui om care, după ce a încheiat cele 700-800 de pagini, cîte or fi, s-a hotărît să plece, să părăsească terenul, să nu mai facă ceea ce este aici, în acest volum masiv. De aceea, pentru un critic, cartea asta este un fel de binecuvîntare, pentru că nu o să mai vină niciodată autorul să mai scoată din buzunar încă 10, încă 20, încă 30 de poezii ca să îi strice lui teoriile despre poezia acelui autor. Nu. E ca şi cum ar fi o carte a unui defunct…”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Doamna Bovary”, de Gustave Flaubert
-”Roșu și negru”, de Stendhal
–”Escadron Ghilotina”, de Guillermo Arriaga
-”Numără stelele”, de Lois Lowry
–Avanpremieră editorială: ”Viața financiară a poeților”, de Jess Walter
