Carti Carti de fictiune Recomandat

Irina Mavrodin și critica traducerii: Doamna Bovary și Roșu și negru

Doamna_Bovary_2013”Doamna Bovary”, de Gustave Flaubert

Editura Corint, Colecția „Clasici ai literaturii universale”, București, 2014, 368 p.
Traducere, prefață și tabel cronologic de Irina Mavrodin

Pentru că societatea evoluează și pentru că o operă ideală, în sensul lui Umberto Eco, nu există, variantele acesteia se modifică de-a lungul timpului. Este semnificativ ce se întâmplă cu autorii clasici; Shakespeare, de pildă, a început să iasă din zona Leon Levițchi / Alexandru Duțu (traduceri din anii 1950, cu un limbaj greoi), în special prin recentele eforturi ale lui George Volceanov; Molière este mult mai natural în transpunerile scenice ale lui Victor Ioan Frunză sau Cristian Juncu – regizorul având și rolul de traducător.

În aceste circumstanțe, lumea traductologiei vorbește de retraducere (o nouă traducere a unui text clasic) sau de critică a traducerii, pentru că, în fond, primul interpret al textului este chiar traducătorul; acesta poate adopta o atitudine paternalistă față de cititor, oferindu-i abundente note de subsol explicative sau chiar modificând originalul, prin evitarea neologismelor sau pudibonderii (evacuarea aluziilor sexuale). Problemele și dilemele traductologiei au fost tratate în mai multe intervenții de Irina Mavrodin (1929-2012), reputată traducătoare și poeticiană a traducerii, căreia îi datorăm, de exemplu, un nou Proust, dar și, din opera flaubertiană, Bouvard și Pécuchet sau Dicționar al ideilor primite de-a gata. Traducerea actuală din Doamna Bovary este unul dintre ultimele proiecte la care a lucrat autoarea, iar ediția de față, postumă așadar, este însoțită de un studiu critic despre importanța clișeului în opera lui Flaubert, precum și de un adecvat tabel bio-bibliografic.

Irina Mavrodin
Irina Mavrodin

Apărut în 1857, Doamna Bovary, romanul lui Flaubert, cunoaște o difuzare târzie în cultura română; în afara unor traduceri pațiale în periodice, abia în 1909 este consemnată prima traducere în volum, aparținând lui Ludovic Dauş; vor urma Lascăr Sebastian (1940) și Demostene Botez (1956) – aceasta din urmă devenind o traducere canonică prin numeroasele ediții și studii critice ce au însoțit-o. După 1990 a devenit evidentă caducitatea versiunii Demostene Botez, astfel încât mai apar o variantă semnată D.T. Sarafoff (la Editura Polirom, în anul 2000, realizată de un grup de studenți sub coordonarea lui Ion Pânzaru), precum și Madame Bovary (Editura Art, 2010, cu păstrarea titlului original), realizată de Florica Ciodaru-Courriol.

Ceea ce a realizat Irina Mavrodin în acest nou text este meritoriu, pentru că a contribuit la modernizarea limbajului și mentalităților; un exemplu în paralel poate fi elocvent, extras chiar de la începutul romanului, când apare tânărul Charles Bovary, simbolul soțului credul. În versiunea Demostene Botez:

Rămas în colț, după ușă, unde de abia se zărea, noul-venit era un flăcău de la țară, de vreo 15 ani, și mai înalt decât oricare dintre noi. Avea părul tăiat drept pe frunte, ca un țârcovnic de sat, un aer de băiat cuminte și foarte fâstâcit. Cu toate că nu era prea lat în spete, surtucul de postav verde, cu nasturi negri, îl strângea pesemne pe la subsuori și lăsa să se vadă prin deschizătura răsfrântă a mânecii niște încheieturi roșii, deprinse să fie goale.

În versiunea Mavrodin:

Rămas în colțul clasei, în spatele ușii, încât de-abia îl puteai vedea, nou-venitul era un băiat de la țară, de vreo cinsprezece ani, mai înalt decât oricare dintre noi. Avea părul tăiat drept pe frunte, ca un dascăl de țară, un aer de copil cuminte și era foarte stânjenit. Deși nu era lat în umeri, haina din stofă verde cu nasturi negri îl jena probabil la răscroieli și lăsa să i se vadă, prin deschizătura manșetelor, încheieturile roșii ale mâinilor, deprinse să fie dezgolite.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Elefant.ro.


stendhal”Roșu și negru”, de Stendhal

Editura Corint, Colecția „Clasici ai literaturii universale”, București, 2014, 544 p.
Traducere, prefață și note de Irina Mavrodin

O nouă lectură oferă traducătoarea și pentru Stendhal, cu Roșu și negru.

Apărut târziu în volum în cultura noastră (abia în al treilea deceniu al secolului XX putând fi consemnată o primă traducere a romanului ce avea deja un veac de interpretare), traducerea „cronicii anului 1830”, după cum e subintitulat Roșu și negru, s-a fixat relativ rapid: după versiunea George A. Dumitrescu (1927), au urmat Ion Marin Sadoveanu (1950) și Gellu Naum (1959), aceasta din urmă cu multiple ediții revăzute, devenită o traducere canonică. După 1990, pot fi menționate și eforturile Argentinei Cupcea-Josu (2005).

Legitimată și de celelalte versiuni concurente de după 1990, retraducerea Doamnei Bovary nu mai ocupă același loc cu cea a cunoscutului roman stendhalian, Roșu și negru, pentru că Irina Mavrodin insistă la Stendhal pe neologism, pe o updatare a textului; de exemplu, la pente pe care află casele din Verrières se transformă la Irina Mavrodin în sinuozități, iar la Gellu Naum doar în povârniș – pentru a da un exemplu tot din primele paragrafe ale romanului. Alte exemple pot viza frazarea textului (transformarea unui enunț în alte două, separate) sau nivelul paraverbal, al pauzelor cerute de original sau de anumite semne de punctuație.

Ediția de față este a doua, după cea din 2006, a Irinei Mavrodin, și e însoțită de o prefață și un brevilocvent tabel cronologic; prefața este un rezumat de câteva pagini al studiului din 1985 al traducătoarei, intitulat Stendhal – scriitură și cunoaștere, în colecția „Contemporanul nostru”, unde se insistă, după sugestiile unor exegeți francezi, pe o largă comparatistică, de pildă pe asemănarea dintre Mersault, eroul camusian din Străinul, și Julien Sorel.

Apariția unor povești clasice ale omului modern, într-o nouă traducere, arată, fără îndoială, o epocă nouă în receptarea literaturii, precum și în sensibilitatea culturii române; prin Irina Mavrodin, traducerea se întâlnește și cu o minte analitică, ce s-a exprimat consecvent în mai multe studii despre literatura franceză, din această coincidență reieșind luminile și umbrele oricărei transpuneri. Pentru că este evident că nu există o traducere perfectă, o parte din fenomenologia operei de artă intrând, inerent, și în alcătuirea traducerii.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Să nu pronunți: noapte, de Amos Oz

Codrut

La căpcăunii veseli, de Daniel Pennac

Jovi Ene

O casă în neamul lui Israel: Durere, de Zeruya Shalev

Codrut

2 comments

dama-de-pica 21 iunie 2015 at 12:04

@Dan Gulea (Doamna Bovary): Nu stiu daca ai facut-o cu intentie, eu asa sper, dar este cel mai elegant bobarnac pe care l-am citit in ultimii 40 de ani.

Reply
Dan Gulea 21 iunie 2015 at 13:42

@ dama-de-pica
Uneori o opinie e posibil sa fie doar o opinie 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult