În momentele astea când în stradă se protestează, lumea se plânge că citește mai puțin sau deloc, iar acest lucru ni se întâmplă și nouă. În plus, dacă unii implicați reușesc să mai citească un volum sau două, totul pare a avea legătură cu protestele. Același lucru i s-a întâmplat și Alinei Vîlcan, care scrie pe ZiarulMetropolis.ro în această cheie despre cartea Hertei Muller, ”Patria mea era un sâmbure de măr”: ”A mai fost un moment când cineva, o doamnă respectabilă, care ani la rând a lucrat într-o instituție de cultură, mi-a reproșat că suntem în piață, protestând, în loc să lăsăm guvernanții să își facă treaba, pentru că oamenii își doresc pensii și salarii mai mari, nu protestele noastre. M-am gândit atunci că astfel de oameni, care au trăit din plin anii de comunism, nu au înțeles nimic din istoria recentă. Apoi, am ajuns la paginile în care Herta Müller povestește despre Oskar Pastior, despre oamenii care au cunoscut lagărele și despre cartea ei – Leagănul respirației. Și mi-a trecut prin minte, pentru o fracțiune de secundă, că asemenea oamenilor care și-au petrecut ani în lagăr, ajungând să îl considere acasă, și unii dintre aceia care au trăit ani în șir în comunism s-au obișnuit să fie mințiți, să fie furați, să hotărască alții pentru ei, chiar dacă încălcându-le drepturile. Și astfel, până la sfârșitul cărții, a fost ca și cum eu aș fi întrebat și scriitoarea ar fi răspuns.”
Costi Piștea scrie pe blogul său despre ”Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time”, cartea lui Radu Paraschivescu: ”Cinci proze scurte care continuă firesc aventura narativă din „Bazar bizar”, un alt volum de inventariere a veşnicei tranziţii româneşti. „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)” îl readuce în atenţie pe prozatorul Radu Paraschivescu, atât un observator atent al bâlbelor din spaţiul media, cât şi un neobosit cronicar al absurdului românesc. Remarcabilă la Radu Paraschivescu este capacitatea sa de a schimba registrele. El poate fi fermecător când scrie un roman despre Caravaggio („Fluturele negru”), despre un imn legendar („Astăzi este numele de care te-ai temut ieri”) ori despre o poveste de dragoste medievală („Cu inima smulsă din piept”), dar şi extrem de amuzant când ne atrage atenţia, de mai multe ori, că „Noi vorbim, nu gândim”.”
Pe Bookhub.ro, găsim o recenzie a unuia dintre volumele anului 2016 (părerea mea!), ”Dragoste la 17,50$”, de Charles Bukowski, o recenzie semnată de Nona Ropotan: ”Bukowski a fost alcoolic; da, dar nu doar alcoolic. Sau, mai bine spus, a fost în primul rând scriitor. Mare scriitor. Dacă începi să-l citești plecând de la ideea că ai în fața ochilor un (posibil) volum de literatură excelentă, atunci da, s-ar putea să nu te împiedici prea tare de limbajul licențios, de scenele destul de pline de mizerie umană sau de băile de alcool în care pare că se scufundă personajul principal și cu el împreună și ceilalți. Până la urmă, cineva trebuia să scrie și despre decadența spiritului uman și/sau despre abjecțiile de care sunt capabili oamenii. Proze scurte excelent așezate între coperți, mă refer aici la succesiunea acestora; să începi volumul cu două dintre cele mai bune povestiri („Asta l-a ucis pe Dylan Thomas” și „Clasă”) e ca și cum ți-ai semna propriul testament literar: cum să scrii ceva mai bun după aceea?”
Despre cartea de călătorie ”Trei săptămâni în Anzi”, Marius Chivu a acordat mai multe interviuri, unul inclusiv pe Filme-cărți.ro. Am descoperit acum un alt interviu, luat de Cătălina Miciu și publicat pe blogul Cărturești.ro: ”Este şi o carte despre prietenie pentru că cele mai bune călătorii nu le poţi face decât cu cei mai buni prieteni. De altfel, mulţi dintre cititorii cărţii mi-au spus deja că M. este personajul principal, iar asta m-a bucurat pentru că, într-adevăr, fără el călătoria şi, implicit, cartea ar fi fost altfel, în mod cert mai sărace. Poate părea greu de crezut, dar între noi a fost o extraordinară armonie şi cred că această călătorie ne-a apropiat şi mai mult. Oricum, M. este, aşa cum am scris şi în carte, un om extraordinar de generos şi de loial, pe care te poţi baza cu adevărat. În plus, e foarte, foarte curios; are spirit de aventură şi se descurcă în orice situaţie.”
Se discută mult zilele acestea despre traducerea cărții lui Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor, din engleză în română, dar și despre contractul fabulos pe care el l-a semnat în Marea Britanie. Mihai Iovănel publică pe Scena9.ro un articol despre autor, romanele sale și ultima apariție: ”Well, ca autor român Chirovici era un scriitor excelent, la mare distanță de tot plutonul (plutoniul, aș zice dacă aș fi răutăcios, dată fiind radioactivitatea obiectului cu pricina) autorilor români de thrillers. Sigur, un aer evident de pastișă plutea peste mai toate cărțile lui; dar stilul lor era elegant și literar, construcția ingenioasă, intriga palpitantă, mizele inteligente. Cartea oglinzilor e, în linia thrillerelor lui Chirovici publicate în România, elegantă stilistic, rafinată intelectual și ingenioasă compozițional. Un roman polițist sub formă de puzzle, în care enigma veche de două decenii a asasinării unui profesor strălucit și vag mefistofelic trece prin trei perspective diferite, oarecum în felul Cvartetului din Alexandria al lui Lawrence Durrell. Un manuscris misterios, un jurnalist newyorkez și un bătrân detectiv vor reprezenta cei trei pași către aflarea adevărului; revelația finală lasă un postgust melancolic.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Istoria megalomaniei”, de Pedro Arturo Aguirre
-”Rusia revoluționară”, de Orlando Figes
-”Generația ’27 între Holocaust și Gulag. Mircea Eliade și Klaus Mann despre generația tînără”, de Marta Petreu
-”Ultima țigară a lui Fondane”, de Cătălin Mihuleac
-”Frații Burgess”, de Elizabeth Strout
-”Antropologie și o sută de alte povestiri”, de Dan Rhodes
–Fragment în avanpremieră: ”Firmanul orb”, de Ismail Kadare
–Fragment în avanpremieră: ”Omar și diavolii”, de Dan Ciupureanu
–Fragment în avanpremieră: ”Misterul mașinuțelor chinezești”, de Florin Irimia
